Este o vorba din batrani: „cainele este cel mai bun prieten al omului”, insa prea multa apropiere fata de animale nu este tocmai buna pentru sanatatea noastra, tin sa ne avertizeze cercetatorii americani de la Universitatea de Medicina Veterinara Cornell.
Potrivit studiilor realizate de acestia, pupatul cateilor sau al pisicilor va poate pricopsi cu numeroase bacterii ce favorizeaza aparitia problemelor gingivale, printre cele mai frecvente numarandu-se periodontita, o afectiune a gingiilor care duce la pierderea progresiva a tesuturilor moi si osoase care inconjoara dintele.
Specialistii ne avertizeaza ca majoritatea animalelor sufera de boli gingivale, astfel ca suntem predispusi sa intram in contact cu bacteriile ce pot provoca aceasta boala atunci cand ne pupam animalul preferat.
Cu toate acestea, putem evita raspandirea bacteriilor printr-o igiena orala riguroasa atat a noastra, ca stapani, cat si a animalelor. Mare atentie in cazul persoanelor cu sistem imunitar slabit si al persoanelor varstnice, deoarece aceste bacterii se pot raspandi mult mai rapid in organism, astfel ca ar fi bine sa tineti cont de cele spuse si sa evitati pupatul animalelor.
Paula Rotaru
Sursa: www.medicaldaily.com