V-ati intrebat vreodata de ce unele relatii par mai „de succes” decat altele? Oare ne nastem cu o anumita predispozitie catre iubire (ca aceea pentru o anumita boala) sau suntem cumva intr-un punct neutru si „viata” ne modeleaza? Oferim la randul nostru iubire in functie de propriile nevoi?
Adesea, intalnim iubirea ca o experienta care se naste brusc, arde ca o flacara la intalnirea cu celalalt, care poate fi un strain oarecare, dar care trezeste o traire interioara intensa. Pentru altii, este o traire si un fel de a simti care se cristalizeaza treptat si care are nevoie de timp, de certitudini doveditoare de incredere. Aceste doua feluri foarte diferite, dintr-o paleta mult mai larga de reprezentari despre cum poate fi trait sentimentul de iubire, sugereaza doua procese opuse. Arata, insa, cat de diferit ne raportam la acest sentiment, desi ambele sunt modalitati de a iubi. Experientele iubirii pot fi deosebite, pentru ca, de exemplu, abilitatea noastra de a simti nu este dublata de abilitatea de a o arata.
Importanta relatiei mama-copil
Unele dintre nevoile noastre sunt innascute si se manifesta sub forma unor mecanisme interne foarte sofisticate si greu de inteles, care se activeaza si se dezvolta inca din primele interactiuni dintre mama si copil (interactiuni diadice). Cu cat relatia este mai reusita, cu atat viitorul adult deprinde o usurinta mai mare de a intra in relatii sanatoase, inclusiv de iubire. In caz contrar, ramane expus sansei, daca intalneste o relatie „corectiva” care sa schimbe ceva sau, de ce nu, ramane intr-o relatie terapeutica, ce ar aduce ceva nou in destinele lui relationale. Modurile initiale de relatie devin tipare adanci, mai puternice decat intentia sau vointa.
Anatomia iubirii
Daca ar fi sa facem anatomia iubirii mature, am constata ca implica inevitabil o componenta erotica, pentru ca vorbim despre o stare emotionala intensa, completa, care cumuleaza un cocktail de elemente incepand cu atractia sau dorinta pentru o alta persoana; tandrete ca fel foarte protectiv care izvoraste din sine catre celalalt; identificarea cu celalalt, ca expresie a unei unificari simbolice totale; idealizarea coroborata cu dedicarea totala fata de persoana iubita si fata de relatie; aspectul pasional cu cele trei dimensiuni – sexuala, relationala, dar si ca reper moral.
Asupra acestui aspect ar fi de nuantat ca, de multe ori, tinem cont ca prin ceea ce facem sa nu „suparam” persoana iubita, luam in considerare preferintele ei si nu de putine ori ne modifica standardele si ne face sa aspiram la mai mult.
Oferim iubirea pe care ne-o dorim?
Cam toata lumea cauta iubirea si este interesata de ea. Preocuparea este: despre cum sa fii iubit si destul de putin despre cum sa iubesti. Se aplica retete care garanteaza reusita. Femeile incearca sa fie cat mai seducatoare. Barbatii nu se lasa mai prejos si cauta sa fie puternici si influenti ca modalitate de reusita sau pentru palmares. Intr-un fel, toate acestea se transforma intr-un brand personal de succes, dar care nu reuseste pe deplin sa raspunda nevoii interioare profunde de a depasi izolarea sau teama de singuratate si, in mod sisific, reiau ciclic cautarea.
Nevoia de iubire
Nevoia de a iubi si de a fi iubit este universala. Felul in care o aratam este foarte variat, pentru ca si experientele noastre au fost diferite, pentru ca si parintii nostri, la randul lor, au preluat modele diferite si le-au transmis mai departe prin relatiile pe care le-au construit cu noi. Concluzionand, nevoia de a fi iubit si de a iubi este inscrisa „genetic” in noi, ca nevoie a noastra de a fi in relatii cu ceilalti si este o modalitate de a-i tine legati pe oameni, care poate fi dezvoltata perpetuu pe parcursul vietii, cu mai multa sau mai putina sansa.
De multe ori, ignoram ca iubirea este o experienta, in primul rand senzoriala intensa, care incepe de la nivelul pielii, de la un fel intens de a simti, care se transforma printr-un proces alchimic interior intr-o nevoie de apropiere fizica, dorinta intensa pana la fuziune, de a fi cu celalalt.
