Inofensive la o prima impresie, verucile vulgare (negii) trebuie depistate si tratate cat mai rapid posibil. Datorita contagiozitatii ridicate, acestea se pot raspandi si in alte zone ale corpului.
Verucile vulgare reprezinta o viroza cutanata, cu alte cuvinte o afectiune dermatologica, determinata de anumite tipuri de virusuri, din clasa Human Papilloma Virus, sau prescurtat HPV. Verucile pot afecta tegumentul la nivelul spatelui, fetei sau membrelor, dar pot aparea si la nivel genital, denumindu-se in cazul acesta vegetatii veneriene. Zona in care apar aceste veruci, denumite popular negi, este determinata de tipologia papilomavirusului, din aceasta categorie facand parte o multitudine de subtipuri care determina localizarea infectiei.
Verucile care apar la nivel cutanat afecteaza cel mai frecvent fata, spatele mainilor, bratele, genunchii si fata anterioara a gambelor. Ele persista timp de mai multe luni, chiar mai multi ani si pot disparea spontan dupa ce s-au inconjurat de zona de mancarime.
Tipuri de veruci cutanate
Verucile cutanate pot fi: plantare – localizate la nivelul picioarelor; vulgare – localizate la nivelul mainii, in special, si la nivelul unghiei, putand determina distrofii unghiale; filiforme – localizate in special la nivelul capului; plane – localizate cel mai frecvent pe fata si pe maini. O alta varietate des intalnita de veruci sunt cele cantonate la nivelul mucoasei genitale, care se numesc vegetatii veneriene si seamana cu mici buchete de conopida sau creste de cocos.
Cum recunoastem verucile vulgare?
Verucile vulgare sunt excrescente keratozice circumscrise, neinflamatoare, cu diametrul intre 2-3 mm si 1-2 cm, rotund-ovalare, cu suprafata neregulata, brazdata de santuri, fiind produse de un papilomavirus (in special tipurile 2, 4 si 5) care se multiplica in celulele tegumentului. Celule gazda apar la microscop vacuolizate constituind un important semn de diagnostic pentru natura virala si respectiv pentru afectiuni.
Cea mai frecventa localizare a acestora este la nivelul mainii, a degetelor, pe palma, pe genunchi (in special la copii), periunghial (acestea prezinta riscul sa fie „plimbate” de la o unghie la alta folosind aceeasi forfecuta de taiat unghii). Mai rar, mai pot aparea si pe mucoasa limbii sau a buzelor, iar la persoanele cu un sistem imunitar scazut pot aparea si in zone mai putin frecvente.
Verucile vulgare ale fetei au un aspect diferit, filiform. Papiloamele veruciforme (cornoase) ale fetei sunt caracteristice barbatilor, avand aspectul fie al unor mici proeminente emisferice cu diametrul de 1-2 mm si suprafata usor neregulata veruciforma, fie al unor prelungiri keratozice filiforme de 2-3 mm inaltime. Sunt usor autoinoculabile, in special pe baza firelor de par (prin ras), putand cuprinde intreaga parte paroasa a fetei.
O forma particulara este reprezentata de verucile plantarecare sunt solitare sau multiple, uneori rezultand – prin confluarea acestora – placi intinse verucoase, cu predilectie la nivelul degetelor picioarelor si calcaielor. Apar mai ales la locuri de presiune (foarte rar in bolta), la cei care transpira mult la picioare. Sunt deosebit de dureroase la presiune constituind o adevarata infirmitate. Scarpinate sau zgariate verucile devin liniare, se autointretin si autoinoculeaza. De asemenea, se pot extinde si pot conflua dand nastere unor tumorete extinse numite verucoame.
Evolutia verucilor
Verucile sunt contagioase prin simplul contact, dar gradul lor de contagiozitate este foarte variabil, dupa papilomavirusul in cauza, dupa localizarea verucii si dupa starea imunitara a subiectului. Incubatia acestora este foarte lunga, timp de mai multe saptamini. La anumite persoane, verucile tind sa prolifereze, uneori in numar mare, prin autoinoculare – transportul virusului de la un punct la altul prin scarpinat sau, in cazul fetei, prin ras. Verucile dispar spontan, dar dupa foarte multi ani. Factorii psihologici joaca un rol important in disparitia lor. Totusi, recidivele sunt frecvente. Scaderea sistemului imunitar este suficienta pentru reaparitia acestora.
Tratament
Exista mai multe modalitati de tratament ale verucilor:
Crioterapia cu azot lichid: aplicatia trebuie sa se faca in mod suficient de indelungat (1-2 minute), de aproximativ 2-3 ori pe saptamana. Electrocauterizarea – mai rar, veruca se distruge sub anestezie locala, cu bisturiul electric (electrochirurgie) sau cu laserul cu dioxid de carbon. Acidul salicilic, acid lactic – se mai poate incerca un decapaj cu ajutorul vaselinei salicilate in proportie de 10 sau 20 la suta. Se aplica zilnic, maxim 3 luni. Agentii caustici, precum acidul tricloracetic, acidul azotic fumans sau nitratul de argint sunt metode toxice si agresive si sunt contraindicate la femeia gravida. Podofilina este o solutie ce se foloseste in badijonare locala. Ca medicatie sunt recomandate imunomodulatoarele.
Terapii naturiste
In cazul verucilor, terapiile naturiste se dovedesc a fi extrem de eficiente si mult mai putin invazive comparativ cu medicina clasica. Evident, sunt rezervate formelor usoare si fara complicatii.
Sucul de rostopasca (sau tinctura de rostopasca) se dovedeste a fi cea mai eficienta metoda naturista de tratare a verucilor. Se spala zona afectata foarte bine, se lasa sa se usuce cateva secunde, iar apoi se tamponeaza cu tinctura de rostopasca. Se lasa sa se usuce si dupa 2-3 ore se aplica iar picaturi pe zona afectata, se repeta acest lucru de aproximativ 3-4 ori pe zi. Se va evita picurarea sucului de rostopasca pe zona sanatoasa, ea avand efect caustic. Pentru a preveni arderea pielii sanatoase si pentru a grabi vindecarea se poate unge zona afectata, dupa ce s-a uscat pielea pe care a fost aplicata tinctura, cu unguent de tataneasa. Pielea poate fi spalata intre aplicari cu ceai de tataneasa, rostopasca si pelin.
Dr. Ramona Damian
Medic de familie
Centrul medical Sf. Ecaterina
[email protected]
