Revista care te menține sănătos

Prevenție

Modalităţi prin care puteţi diminua riscul de cancer

Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă; [email protected]
2 septembrie 2020
Share
Exclusiv online
Modalităţi prin care puteţi diminua riscul de cancer

Multe persoane au impresia că nu putem vorbi de prevenire când ne referim la cancer. Dar cancerul are şi factori de risc pe care îi putem diminua sau scoare din ecuaţie.

Cancerul este una dintre cele mai importante cauze de mortalitate şi morbiditate. În pofida progreselor diagnostice şi terapeutice, procentul persoanelor afectate de această boală este în continuare crescut. În acest context, cercetătorii din domeniul oncologic ridică problema sensibilizării populaţiei în ceea ce priveşte prevenirea acestei afecţiuni.

Este binecunoscut faptul că o parte din cancere au o componentă ereditară, însă nu trebuie neglijat impactul pe care îl au stilul de viaţă şi factorii de risc. Există factori de risc pe care nu îi putem controla, de tipul vârstei, rasei sau istoricului familial de cancer. Pe de altă parte, scăderea în greutate, stilul de viaţă şi dieta sunt factori pe care orice individ îi poate controla, pentru a scădea riscul de apariţie a unei neoplazii. Cu alte cuvinte pentru prevenire, deci prevenţia se poate realiza şi pentru cancer.

Schimbarea stilului de viaţă

Schimbările în bine trebuie să înceapă de azi! Orice amânare poate fi contorizată mai târziu, şi nu într-un sens pozitiv. Cele mai importante schimbări pe care trebuie să le faceţi pentru a micşora riscul de apariţie a cancerului sunt: renunţarea la fumat, evitarea consumului de alcool în exces şi a altor factori de risc.

Toată lumea cunoaşte efectele devastatoare ale fumatului asupra întregului organism. Acest obicei nesănătos este un important factor de risc, atât pentru cancerul pulmonar, cât şi pentru alte tipuri de neoplazii (cancer de sân, cancer renal, cancer de vezică urinară etc.). Ţigările conţin aproximativ 70 de substanţe cancerigene, ceea ce explică legătura de cauzalitate dintre acest obicei şi apariţia neoplaziilor.

Rolul fumatului în declanşarea bolilor digestive

Alcoolul este o altă substanţă care, dacă este consumată în exces, poate să crească riscul de apariţie a cancerului din regiunea capului şi gâtului (cavitate bucală, laringe şi faringe). În plus, studiile au arătat că cei care consumă în mod regulat alcool au un risc mai mare de a face cancer de esofag, ficat şi chiar cancer mamar. Având în vedere toate aceste informaţii, vă recomandăm să renunţaţi cât mai repede la ţigări şi să evitaţi consumul de alcool.

Prin evitarea altor carcinogeni se înţelege limitarea expunerii la razele ultraviolete şi la substanţe chimice (nitrozamine, hidrocarburi aromatice policiclice, acrilamidă etc.).

prevenire cancer

Menţinerea unei greutăţi corporale optime

Obezitatea poate creşte riscul de cancer. Astfel, menţinerea unei diete echilibrate în principii nutritive, cu evitarea grăsimilor, a alimentelor procesate şi a dulciurilor vă poate ajuta în lupta împotriva cancerului. În plus, alături de un plan alimentar, este bine să faceţi cât mai multă mişcare. Sedentarismul este unul dintre principalii factori care concură la apariţia supraponderalităţii şi obezităţii. 

Cu alte cuvinte, cu cât veţi fi mai activi din punct de vedere fizic, cu atât vă veţi simţi mai în formă şi veţi fi mai sănătoşi. Pentru adulţi se recomandă 150-300 de minute de activitate fizică moderată sau 75-150 de minute de activitate fizică intensă pe săptămână. Alături de efectul pozitiv asupra organismului, efortul fizic vă aduce un plus de energie şi tonus. În acest fel se pot combate stresul şi anxietatea care pot afecta sistemul imunitar implicat în apărarea organismului împotriva infecţiilor sau chiar a transformărilor maligne.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.