Revista care te menține sănătos

Vedete

Mircea Radu: „Nu exagerati in nimic si paziti-va sanatatea!”

8 martie 2018
Share
  • Dupa opt ani, Mircea Radu se intoarce la Antena 1. Fanii sai il pot urmari in cadrul show-ului „Ie, Romanie”. Alaturi de el sunt, in calitate de jurati, Andreea Balan, Nicolai Tand si Cosmin Selesi.

    Pe Mircea Radu il leaga de Antena 1 cel mai de succes proiect tv al sau, daca nu cumva si din grila postului de televiziune, „Din dragoste”. Show-ul a avut 308 editii si a rulat timp de noua ani neintrerupt. Inainte de „Ie, Romanie”, Mircea Radu a prezentat impreuna cu Marina Almasan emisiunea „Femei de 10, Barbati de 10”, la TVR 2. Dincolo de televiziune si viata de familie, Mircea Radu scrie scenarii. De altfel, a si jucat in doua filme.
    Mircea Radu: „Nu exagerati in nimic si paziti-va sanatatea!”
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • denis_oros_-9966

    Farmacia Ta: Cum sunt serbate 1 si 8 martie in familia ta? Ce le oferi fetelor?

    Mircea Radu: Martisoare din comert, desigur. Din lipsa de timp si de imaginatie.

    De ce ai ales „Ie, Romanie”? Ce te-a atras la acest format?

    Formatul in sine este foarte bun. Echipa coordonata de creatorii „Ie, Romanie”, Marius Toader si Adrian Robe, este formata din oameni unul si unul, care stiu sa faca o treaba excelenta. Iar Antena 1 este un post puternic, modern, care vrea succes si stie sa-l faca. Dupa cum vezi, toate se leaga, iar cand se intampla asta nu mai stai pe ganduri, intri cu toata pasiunea in aventura asta.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • denis_oros_-(163-of-958)

    Cum este viata in caravana?

    Este o experienta extraordinara. Oamenii ne asteapta cu bratele deschise peste tot pe unde mergem, se bucura sa ne vada si vin in numar mare la intalnirea cu noi. Cred ca toti acesti oameni minunati pe care i-am intalnit in perioada asta, in drumurile noastre prin tara, asteapta cu mare drag si nerabdare aceasta emisiune. Iar toate aceste lucruri pe care le vezi si le simti venind din partea celor din jur iti dau si tie o stare buna, pozitiva.

    Cat de mult ti-au lipsit toate acestea, dupa terminarea caravanei „Din dragoste”?

    Cam tot atat cat ii lipsesc unui sportiv de performanta competitiile reale. Adrenalina. Fortarea propriilor limite. Succesul.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • denis_oros_-(490-of-958)

    Ai tendinta sa faci comparatii cu cealalta emisiune?

    Da, am tendinta sa compar, dar ma opresc la timp. Sunt concepte diferite si timpuri diferite; televiziunea de acum seamana prea putin cu cea de-acum 15 ani.

    Te leaga ceva mai mult de o zona din tara? Ai fost intr-o zona mai bine primit decat in alta? Oare de ce?

    De fiecare zona ma leaga cate ceva, o intamplare, o emotie, un obicei, o prietenie, un gust etc… sunt prea multe si nu le-as insira aici. Iar oamenii ma primesc cu la fel de mare simpatie de parca n-as fi fost plecat din viata lor atatia ani. Cat despre explicatie… n-as da-o eu; ei ar trebui intrebati.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • _DOF8325

    Cum te intelegi cu membrii juriului? Ai mai lucrat cu vreunul pana acum?

    Numai pe Andreea o avusesem invitata intr-o emisiune, cu ani in urma. Pe Nicolai si Cosmin nu-i vazusem niciodata, nicaieri. Cum sa ma inteleg, bine! Interesul nostru, al tuturor, este sa facem din aceasta emisiune un succes.

    De ce crezi ca va prinde aceasta emisiune? Care sunt punctele ei forte?

    „Ie, Romanie” are toate elementele – emotie, vedete, neprevazut, muzica, frumusetea fetelor, talentele nedescoperite ale satului – pentru a fi un show de televiziune foarte bun. Este o imbunatatire a unui format clasic de talent-show, in care lumea vine, urca pe scena, face ce are de facut si juriul zice tu da, tu nu. Este, de asemenea, mai mult decat un concurs de Miss; nu se cauta numai frumusetea, ci si harnicia, puritatea, autenticitatea fetelor de la sat, care poate atunci au singura ocazie din viata sa urce pe o scena… Apoi, nu in ultimul rand, intr-o media care cauta mai ales mondenitatea, lucrurile lipsite de substanta si sclipirea oraselor mari, la „Ie, Romanie” aria de cautare este satul.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • denis_oros_-(496-of-958)

    Ai o traditie sau un obicei pe care il respecti?

    Nu stiu daca intra la traditii sau obiceiuri… tin toate posturile de peste an.

    Ce i-ai povesti despre Romania unei persoane care nu a auzit de tara noastra pana acum?

    Nu l-as plimba prin locuri istorice – daca nu a auzit de Romania sunt mari sanse sa nu il intereseze cine a fost Stefan cel Mare si ce a facut el. De asemenea, nu l-as duce in orase – orase are si el. In schimb, l-as duce la o liturghie facuta intr-o biserica veche, de sat. Apoi, l-as purta pe ulite si as intra in vorba cu oamenii care imi ies in cale. L-as pune sa le urmareasca gesturile si privirea, amestecul ala de simpatie, timiditate si retinere pe care-l are orice taran roman. L-as pune sa manance mere direct din pom, castraveti rupti din vrej, slanina cu ceapa rosie si paine calda din cuptor, sa bea vin de tara din ulcea de lut. Apoi, de pe un deal, sa vedem amandoi un apus; sa vada cum soarele intra in pamant facand campia sa tremure usor.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • DSC_3493

    Gasesti timp si pentru scris? Ce anume iti retine atentia in aceasta perioada?

    Nu mai am timp de nimic. Incep programul dimineata la sapte si il termin uneori dupa miezul noptii – asta fac cinci zile din sapte. In celelalte doua sunt acasa unde copiii ma iau de nou si imi cer toata atentia si sa ma joc cu ei.

    Ce inseamna pentru tine un stil de viata sanatos?

    „Nu exista boala, exista bolnav” – cred ca e foarte adevarata zicerea asta. Stilul meu de viata, zic eu, sanatos nu cred ca s-ar potrivi multora.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • denis_oros_-(304-of-958)

    Sunt multi copii carora le este frica de medic. Este si cazul copiilor tai?

    Chiar daca avem in casa stetoscop, seruri, seringi fiindca sotia mea e medic diabetolog, sigur ca au retineri cand vine vorba despre vizita la medic. Clara inca nu constientizeaza frica de doctor, are un an, iar cu Tudor inca lucram la depasirea momentului.

    Cum iti afecteaza viata de zi cu zi spondiloza cervicala de care suferi?

    Slava Domnului ca nu am crize dese! Iar cand le am, durerile trec cu diverse calmante.
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >

  • denis_oros_-(212-of-456)

    Care sunt analizele sau controalele medicale pe care le faci in mod regulat?

    O data pe an, analize complete de sange.

    Sportul face parte din viata ta? Sub ce forma?

    Cand am timp, alerg. Locuiesc intr-o zona nepoluata si linistita a Bucurestiului si e o mare placere sa ies cateodata seara la o alergare pe stradute.

    Cum iti revii dupa o perioada stresanta?

    Dormind cat pot de mult. Odihna e esentiala.

    Un sfat pentru cititorii revistei.

    Nu exagerati in nimic si paziti-va sanatatea!
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.