Mierea este produsa de albine prin transformarea cu ajutorul invertinei (enzima prezenta in gusa albinelor) a nectarului floral si extrafloral si depunerea lui in faguri, unde procesul continua.
Deasemenea mierea mai poate fi preparata din mana, produsa si depusa pe partile verzi ale unor arbori si plante cum sunt stejarul, artarul, coniferele, teiul, porumbul, secara etc. Nectarul contine 90% apa, pana la 60% substante zaharoase (zaharoza 30%, glucoza si levuloza 60%) si substante diverse 2%.
Nectarul recoltat si partial prelucrat de unele albine este apoi preluat si din nou supus prelucrarii de catre alte albine ; operatia de transformare a nectarului este repetata de mai multe ori. Concentrarea produsului se face prin evaporarea apei (prin ventilatie) pana la atingerea procentului de 20% apa, care este cel normal.
Mierea are o compozitie chimica complexa care-i determina in mod diferit atat valoarea nutritiva cat pe cea medicamentoasa. Astfel, ea contine zaharuri (glucoza si levuloza) care sunt energizante ; 100 g. miere echivaleaza cu circa 328 calorii, aceasta cantitate constituind o ratie alimentara perfect echilibrata. In miere se mai gasesc hormoni, vitamine (B1, B2, B6, PP, acid folic etc.), enzime, aminoacizi, uleiuri esentiale, substante bactericide si bacteriostatice. Mierea se foloseste ca indulcitor in regimuri (cand poate fi asociata cu polen), ca nutritiv, energizant (pentru sustinerea efortului fizic si intelectual), ca nutritiv in perioada de crestere si la varsta a treia. Combinatia miere, laptisor de matca si propolis are calitati antivirotice.
Lichefierea mierii (daca este zaharisita) se face lent, nu prin expunere la temperaturi ridicate (maximum 30-40°) deoarece se distrug enzimele. De preferat se lichefiaza partial cu aer cald de la o sursa, apoi se amesteca si se trateaza din nou cu aer cald pana la lichefiere. Mierea de salcam este cea care se zahariseste cel mai repede (un semn de recunoastere) iar zaharisirea ei este un semn de confirmare a calitatii.
Dupa natura nectarului se disting mai multe feluri de miere:
mierea de tei – contine sesquiterpene, farnesol, mucilagii, flavonoizi, tanin etc; are calitatile plantei, adica este neurosedativa, sedativa in tuse, insomnii, bronsite;
mierea poliflora – contine si roinita ; este antispastica si sedativa;
mierea de izma – contine uleiuri volatile specifice ; este analgezica, favorizeaza digestia (o lingurita dupa mese), tonic nervos, antispastica in diskinezii biliare, spasm piloric si gastrointestinale (colici);
mierea de trifoi – contine flavonoizi, uleiuri esentiale, derivati fenolici ; are calitati antiseptice si de calmant al tusei;
mierea de salcam – contine multe flavone ; este antiseptica si calmeaza tusea;
mierea de conifere (pin, brad, molid) – contine uleiuri volatile, rasini etc ; este antiseptica si antiinflamatoare in afectiunile cailor respiratorii.
Atunci cand mierea se consuma ca fagure, ceara nu se inghite!
Mierea are activitate antimicrobiana (antiseptica) asupra genurilor stafilococcus, antracis si salmonela. Ea se foloseste ca adjuvant (pentru sustinerea tratamentului medicamentos) in hepatopatii (contine zaharuri direct asimilabile – glucoza si levuloza), in unele forme ale bolii reumatismale (vitamine si elemente minerale), in nevroza cardiaca, ateroscleroza, hipertensiune arteriala si cardiopatie ischemica. Pentru obtinerea sorturilor de miere necesare tratamentelor se hranesc albinele cu miere poliflora sau de floarea soarelui, cu infuzii de plante medicinale care au calitatile dorite. In cazul unor culturi intense vegetale monoflore, mierea recoltata de albine, cu calitatile dorite, se foloseste direct in tratament.
Mierea are, dupa cum am vazut, o mare putere nutritiva continand in plus intreaga gama de vitamine si elemente minerale necesare vietii. In viitorul numar al revistei noastre vom discuta despre polen, laptisorul de matca, pastura si recomandarile acestora.
Farm. Primar Mircea Teodosiu
Tel: 211.31.87
