Alergiile apar din cauza hipersensibilitatii sistemului imunitar, ce reactioneaza in exces la anumiti factori din mediul exterior. Se manifesta frecvent la orice varsta, iar simptomele includ mancarimi la nivelul pielii si al ochilor, congestie nazala, respiratie suieratoare si iritatie.
Acestea pot avea mai multi factori declansatori, printre care: iarba, polenul, mucegaiul, parul de animale sau anumite alimente (alune, lapte). Daca aveti unele dintre aceste simptome, este necesar sa identificati factorul alergen care declanseaza astfel de reactii. Identificarea alergenilor se face la medicul alergolog, prin anumite teste specifice, precum injectarea sub piele a unei cantitati mici de alergen. Daca sunteti alergic, se va produce local o mica reactie de identificare. In mod normal, alergiile se trateaza cu ajutorul medicamentelor, insa exista mai multe metode naturale de ameliorare a simptomelor.
Acupunctura
Este o parte a medicinei traditionale chineze, ce consta in inteparea usoara a pielii cu niste ace subtiri, in anumite puncte specifice de la nivelul corpului. In cazul alergiilor, acupunctura poate da rezultate foarte bune, asemanatoare celor unui tratament medicamentos.
Indepartarea surselor de alergeni din casa
Polenul poate fi tinut deoparte cu dificultate, insa puteti impiedica patrunderea acestuia in casa prin intermediul unor filtre speciale pentru aerul conditionat. In plus, este recomandat sa inchideti ferestrele atunci cand cantitatea de polen este crescuta (dimineata si la pranz). Cand ajungeti acasa, este recomandat sa va schimbati hainele si sa faceti un dus, pentru a tine la distanta polenul de afara.
Filtrele HEPA
Cei mai multi alergeni se afla pe suprafata mobilei, covoarelor sau pur si simplu in aer. Curatenia din casa este foarte importanta pentru indepartarea acestora. Filtrele HEPA capteaza particulele de polen si de alergeni. Acestea sunt indicate atat pentru aerul conditionat, cat si pentru aspirator. Aspiratoarele cu filtre uzuale pot arunca inapoi in casa particulele aspirate.
Probioticele
Acestea reprezinta bacterii „bune” aflate in tractul digestiv. Au rol in intarirea sistemului imunitar. Probioticele pot reduce hipersensibilitatea acestuia si anumite simptome ale alergiilor, precum rinoreea (nasul care curge) si congestia nazala. Probioticele pot fi procurate atat din lactatele fermentate (iaurt, chefir, sana), cat si din suplimentele alimentare.
Protectia
Este important sa evitati expunerea la alergeni. Evitati sa mergeti afara atunci cand cantitatea de polen este ridicata (dimineata sau la pranz cand este cald). Daca aveti activitati de gradinarit, protejati-va cu ochelari de soare si masca pentru a evita patrunderea alergenilor in ochi, nas si gura.
Sprayurile saline
Sparyurile cu apa de mare curata pasajele nazale si indeparteaza polenul si praful de la acest nivel. Pulverizati cate doua picaturi in fiecare nara, de cel putin doua ori pe zi.
Suplimentele alimentare
Pot fi de folos in ameliorarea simptomelor din alergii, insa doar cu sfatul medicului. Discutati cu acesta legat de tipul de suplimente pe care le puteti lua, in special daca aveti si alte afectiuni medicale sau daca luati medicamente.
Remediile naturale sunt de mare ajutor, insa acestea nu trebuie sa inlocuiasca tratamentul medicamentos, in special in lipsa sfatului medicului. Este necesar sa mergeti la medic daca simptomele persista sau daca se agraveaza.