Melatonina este o substanta chimica descrisa inca din 1917. A mai fost denumita si „hormonul intunericului”, deoarece este secretata noaptea de catre glanda pineala, la mamifere.
Melatonina este omniprezenta in lumea vie, de la animale, plante pana la microbi. Cantitatea maxima este atinsa la miezul noptii, dupa care scade treptat, variatiile fiind diferite de la un individ la altul.
Melatonina sustine ritmul zi-noapte al organismului
Alaturi de alte functii, cea de baza in cazul melatoninei este de a sustine ritmul zi-noapte (ritmul circadian sau nictemeral) al metabolismului organismelor. In congruenta cu alte sisteme complexe, influenteaza alternanta somn-veghe caracteristica fiintelor vii. Pornind de la acest rol, numeroase suplimente care contin melatonina au fost si sunt indicate pentru tratamentul insomniei, din pacate fara rezultate spectaculoase. Suplimentele administrate cu pana la o ora si jumatate inainte de culcare pot induce o usoara stare de somnolenta.
Melatonina este utila in tulburarile complexe de ritm nictemeral, singura sau asociata cu alte metode de tratament, de exemplu, cu fototerapia.
Melatonina, considerata un antioxidant important
Studiile efectuate asupra acestei substante atat de importante au aratat ca are multe roluri, alaturi de cel mentionat. Astfel, in deceniul ’90 s-a demonstrat ca este un important antioxidant. Comportamentul ei este particular, nefiind regenerabila in procesul de neutralizare a radicalilor liberi, dar pastrandu-si actiunea antioxidanta pana la a patra treapta de metabolizare din respectivul proces (denumit si „Cascada antioxidanta”).
Benefica in anumite tipuri de cancer si pentru cresterea longevitatii
Oamenii de stiinta au efectuat un mare numar de cercetari pe modele animale, demonstrand actiunea pozitiva a melatoninei in diferite tipuri de cancer, boala Parkinson, in prelugirea sperantei de viata (cresterea longevitatii) etc. In toate cazurile, protectia ADN-ului nuclear si mitocondrial reprezinta o treapta importanta. Actiunea sa a mai fost studiata in conexiune cu bolile cardiovasculare, tulburarile de imunitate, disfunctiile sexuale, depresia, cu unele probleme de invatare si cu dementa. Astfel, receptorii pentru melanina par a fi importanti in procesele de invatare si memorie la soareci.
Exista studii publicate care arata ca melatonina are o influenta pozitiva in boala Alzheimer, prin intermediul combaterii actiunii amiloidului beta (o proteina care provoaca moartea neuronala in aceasta afectiune).
Melatonina vs. migrena
In ultimul deceniu, un studiu brazilian a atras atentia asupra potentialului profilactic si terapeutic al melatoninei in cazul migrenelor. Astfel, ar descreste frecventa acceselor migrenoase si intensitatea durerii. Exista multe cai prin care poate fi explicata aceasta interventie pozitiva, de la efectele antiinflamator, de neutralizare a radicalilor liberi, de reducere a sintezei citokinelor pana la cel de inhibitie a eliberarii de serotonina, si multe altele. In aceste conditii, se deschid cai promitatoare de tratament al migrenelor cu melatonina sau alte substante cronobiotice, cum sunt agonistii melatoninei, ramelteon si agomelatin.
Melatonina intervine in inducerea si obtinerea unui somn normal si regulat, ceea ce reprezinta o interventie utila in combaterea durerilor de cap.
Doza indicata este de 1-3 mg, cu 30 de minute inainte de culcare
Melatonina se gaseste pe piata sub forma suplimentelor alimentare. In urma studiului brazilian, s-a concluzionat ca melatonina, pentru a fi eficienta, trebuie administrata in doze de 1-3 mg, cu 30 de minute inainte de culcare, cateva luni. Persoanele care asteapta efecte imediate s-ar putea simti deziluzionati, pentru ca acestea apar mai tarziu. Ca si in cazul altor tratamente anti-migrena, eficienta administrarii apare eventual in timp. Un mare avantaj al substantei este acela ca are o toxicitate extrem de redusa, depasirea dozelor indicate nefiind insotita de aparitia unor eventuale probleme.
Nu exista insa suficiente studii in ceea ce priveste administrarea melatoninei, dupa cum nu exista studii referitoare la utilizarea acesteia de catre copii. De aceea, sfatul cel mai bun este administrarea in dozele recomandate, nedepasirea acestora si efectuarea tratamentului sub supravegherea medicului de familie.
Dr. Corina-Aurelia Zugravu,
Specialist igiena alimentatiei si nutritie,