Cu toţii suntem de acord că mâncărurile sănătoase, gătite în casă, sunt benefice pentru organism. Aceasta furnizează nutrienţi şi, în acelaşi timp, bucură papilele gustative şi sufletul. Un alt motiv pentru care ar trebui să optaţi pentru astfel de preparate este faptul că ele susţin sănătatea mintală. Concluzia le aparţine cercetătorilor de la Edith Cowan University, Australia.
Totul a pornit de la un parteneriat inedit. Între anii 2016 şi 2018, o echipă interdisciplinară formată din specialişti de la ECU, The Good Foundation şi Jamie’s Ministry of Food a derulat un proiect culinar în comunitate. Mai exact, a folosit o bucătărie mobilă şi personal calificat care să le ofere cursuri de gătit tuturor oamenilor interesaţi. Astfel, timp de şapte săptămâni, 657 de participanţi au deprins tainele preparării mâncărurilor sănătoase.
În tot acest timp, cadrele universitare de la ECU’s Institute for Nutrition Research au măsurat efectul programului asupra încrederii participanţilor în abilităţile lor culinare, asupra sănătății mintale autopercepute, dar și satisfacția generală cu privire la gătit și comportamentele care au legătură cu alimentaţia.
Beneficiile nebănuite ale mâncării preparate în casă
Pe această cale, cercetătorii au descoperit că oamenii care au participat la program au remarcat îmbunătățiri semnificative ale vitalităţii subiective, ale sănătății mintale și ale stării generale de sănătate. De asemenea, au fost raportate îmbunătățiri ale încrederii în priceperea de a prepara mâncarea, în capacitatea de a schimba cu ușurință obiceiurile alimentare și de a depăși barierele care stau în calea alimentației sănătoase.
Diferenţa dintre fobii şi alte tulburări mintale
„Îmbunătățirea calității alimentaţiei oamenilor poate fi o strategie preventivă menită să oprească sau să încetinească creşterea ratei obezităţii, a tulburărilor de sănătate metabolică sau a cazurilor de sănătate mintală precară. (…) Prin programele de sănătate care se vor desfăşura de azi înainte ar trebui să se acorde prioritate barierelor care există în calea alimentației sănătoase, cum ar fi mediile alimentare sărace și restricțiile de timp. De asemenea, ar trebui să se pună accentul pe importanţa alimentației sănătoase, prin prepararea unor mese gătite în casă, rapid și ușor, bogate în fructe și legume, și evitarea produselor ultraprocesate.”, explică autorul principal al studiului, dr. Joanna Rees.
Cu moralul la pământ? Aflaţi dacă este vorba despre nefericire, tristeţe sau depresie
Gătitul, o sarcină cu gen prestabilit?
În urma studiului, specialiştii au mai scos la iveală că gătitul este o preocupare de gen.
La începutul programului, 77% dintre participanții care s-au identificat ca fiind femei au susținut că au încredere în abilităţile personale de a găti, comparativ cu doar 23% dintre cei care s-au identificat ca fiind bărbați. La finalul proiectului, încrederea în priceperile culinare au devenit egale de ambele părţi.
„Această creştere a nivelului de încredere ar putea aduce schimbări în mediul alimentar din gospodărie prin reducerea părtinirii și stabilirea unui echilibru de gen când vine vorba despre gătitul acasă”, consideră dr. Rees.