Aceasta maladie poarta numele celui care a comunicat primul caz clinic in 1831. Baronul Guillame Dupuytren, nascut in 1777 la Limousin, Franta, provenea dintr-o familie cu traditie medico-chirurgicala. La varsta de 17 ani, devine profesor de anatomie la Spitalul Hotel-Dieu, Paris. La 37 de ani, devine chirug sef, pentru ca in anul 1825 sa fie Primul Chirurg al Regelui. Exista mai multe leziuni care-i poarta numele, dar cea mai importanta este maladia Dupuytren.
Maladia Dupuytren este o afectiune de etiologie incerta, localizata la nivelul tesutului conjunctiv al fetei palmare a mainii si degetelor, si care determina retractia progresiva, ireversibila si uneori invalidanta a aponevrozei palmare, a expansiunilor sale si a tesutului conjunctiv inconjurator. Afectiunea apare numai la om, mai ales la mana (uni sau bilateral). Rar poate aparea la talpa piciorului (maladia Ledderhouse), la penis (maladia La Peyronnie) sau la pernite interfalangiene dorsale (Kcnuckle pads). Din statisticile efectuate pe plan modial rezulta ca afectiunea apare mai frecvent la barbati (80%) decat la femei. Varsta de aparitie a leziunilor este de 40-60 de ani. Mai frecvent, sunt afectate ambele maini (65%). Presupusa etiologie a maladiei este foarte vasta si, in acelasi timp, necunoscuta (pentru ca nu exista corelari clare intre mecanismele etio-patogenice si leziunile anatomice, micro si macroscopice).
La primele semne bolnavul trebuie sa consulte un chirurg plastician
In literatura de specialitate au fost descrise urmatoarele posibile cauze: ereditare, microtraumatisme repetate sau un traumatism important, inflamatorii, autoimune, alergice, boli de colagen, rasiale (caucazienii, nordicii), boli asociate (epilepsie, parezele nervilor periferici, coasta cervicala, ectazie de aorta, spondiloza cervicala, diabet, alcoolism, sifilis, avitaminoze), munca manuala grea.
In anii 1994-2001, in sectia de chirurgie plastica a Spitalului de Urgenta „Bagdasar-Arseni” au fost operati 215 pacienti dintre care 210 barbati si 5 femei. Varsta pacientilor a fost cuprinsa intre 50-78 ani, iar la femei a variat intre 47-58 de ani. Dintre bolnavii operati, 40% au prezentat leziuni bilaterale (numai la sexul masculin), leziunile mai importante fiind la mana dreapta. Cauzele cele mai des incriminate au fost microtraumatismele si munca manuala grea (muncitori, soferi, sculptori, medici). Asocierea bolii cu o alta etiologie clara si sigura nu a fost posibila.
Boala are o evolutie progresiva de aceea la primele semne bolnavul trebuie sa consulte un chirurg plastician. La inceput, pielea palmara poate fi aspra, uscata, cu denivelari si posibile ulceratii. Apoi apare un nodul palmar situat, de obicei, in dreptul razei digitale IV, in apropierea articulatiei metacarpofalangiene (mai rar se situeaza pe raza digitala III, II sau police). In timp, se produce o coarda fibroasa care flecteaza falangele si le fixeaza sub diferite unghiuri, ducand treptat la impotenta functionala a mainii si invalidarea individului. In literatura de specialitate sunt descrise 5-6 stadii de evolutie care au insa mai putina importanta pentru pubicul larg.
Colaborarea buna intre medic si pacient este esentiala
Cel mai important lucru este ca pacientul sa se prezinte la medic inca de la inceputul bolii pentru a putea fi dispensarizat si operat in timp optim, inainte de producerea unor leziuni anatomice si functionale invalidante, greu de reparat. Desi etiologia este insuficient cunoscuta, desi se cauta mijloace terapeutice mai eficiente, singurul tratament util la ora actuala este cel chirurgical. Exista mai multe tipuri de operatii in functie de localizare, varsta, stadiu evolutiv al bolii, forma anatomo-clinica. In spital, s-au utilizat aponevrotomia (sectionarea bridelor aponevrotice) in 25 de cazuri, aponevrectomia partiala (excizia aponevrozei palmare bolnave) in 45 de cazuri, aponevrectomia extensiva in 145 de cazuri, amputatia degetului la zece bolnavi.
Complicatiile postoperatorii pot fi imediate (lezari arteriale, hematomul, lezari nervoase, infectii, edem, necroza tegumentara cu dehiscenta plagii) si tardive (redori articulare, distrofia simpatica reflexa Sudeck-Leriche, recurente, recidive). Desi necunoscutele maladiei Dupuytren sunt inca numeroase si postoperator mai pot aparea uneori recidive si recurente, colaborarea buna intre medic si pacienti in sensul dispensarizarii lor corecte si tratarii in timp util este esentiala si ea se poate obtine prin cresterea nivelului de educatie sanitara a populatiei.
Dr. Ioan Florescu
Medic primar chirurgie plastica
Spitalul Clinic de Urgenta „Bagdasar Arseni” Bucuresti
Dr. Andrei Carantino
Medic primar chirurgie plastica
Spitalul Clinic de Urgenta „Bagdasar Arseni” Bucuresti
Tel.: 01/461.05.12 int. 1903, 092.281.747
