Revista care te menține sănătos

Știați că?

Mai multe personalităţi pot „locui” în acelaşi corp

Dr. Elena Cojocaru, medic psihiatru
29 noiembrie 2019
Share
Mai multe personalităţi pot „locui” în acelaşi corp

O boală bizară a minţii, controversată şi subiect a numeroase filme (Split, de exemplu) şi cărţi, tulburarea de personalitate multiplă fascinează în continuare lumea medicală, dar şi publicul larg. Practic, în acelaşi corp se dezvoltă cel puţin două personalităţi distincte, fiecare cu propriile idei şi mod de interacţionare. Aceste euri diferite evoluează, coexistă, fără posibilitatea de a comunica între ele.

Personalităţile au nume diferite, dorinţe şi diferite pasiuni şi idealuri. Un caz celebru este cel al Juanitei Maxwell. La vârsta de 23 de ani a ucis brutal un oaspete al hotelului unde lucra ca menajeră. A fost arestată datorită dovezilor copleşitoare, dar, cu toate acestea, nu îşi amintea nimic din ceea ce făcuse.

Psihiatrii au descoperit, ulterior, că avea nu mai puţin de şase personalităţi, iar una dintre cele dominante, numită Wanda Weston, comisese crima. În timpul procesului, Juanita Maxwell era timidă, vorbea încet. Transformarea s-a petrecut chiar în boxa acuzaţilor, judecătorul rămânând uimit de faptul că Wanda Weston era agresivă, arogantă, senzuală. A recunoscut râzând crima, fără pic de compasiune.

A fost trimisă într-un spital psihiatric, unde a fost eliberată în 1988. Ulterior, Wanda Weston a preluat din nou controlul şi a jefuit două bănci. Fără o cauză clară, tulburarea de personalitate multiplă poate fi totuşi legată de abuzuri suferite în copilărie, în formă continuă.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.