-
Adepta a gandirii pozitive, pentru ca este convinsa ca „ceea ce gandim, aia atragem”, Magda Palimariu ne vorbeste despre pasiunile sale, despre ceea ce o face fericita, dar si despre ceea ce o sperie.
Dupa 13 ani de prezentat Vremea la PRO TV, Magda s-a obisnuit sa dea detalii despre prognoza meteo si acasa. „De cand lucrez in televiziune, primesc zilnic intrebarea «cum va fi vremea», atat din partea oamenilor cu care ma intalnesc pe strada, cat si din partea prietenilor care ma suna mereu inainte sa plece pe undeva, in vreo vacanta, pentru a sti ce haine sa-si puna in bagaje. Dar eu nu ma supar si le raspund tuturor”.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Farmacia Ta: Ce planuri ai pentru aceasta vara?
Magda Palimariu: Am invatat de-a lungul anilor sa nu-mi mai fac planuri. Dar pentru vacanta de vara, cu siguranta voi alege un loc insorit, la malul marii, pentru relaxare, deoarece sunt nascuta vara si ador soarele. Imi place foarte mult sa calatoresc, asa ca imi voi rezerva cateva zile si pentru a vizita locuri frumoase.
Ce inseamna fericire(a) pentru tine?
Cred in bucuria lucrurilor simple, pentru ca experimentez astfel de stari si le simt savoarea. Intalnirile cu prietenii, mersul in parc, iesirile la film, cursurile de actorie, de dans, o prajitura de casa, o muzica buna, o carte interesanta, pomii infloriti primavara, diminetile tarzii, mirosul de cafea, mirosul de frezie, nepotelul meu de la Sibiu pe care il vizitez cat pot de des si care imi da o stare de bucurie si multa energie, pictura si multe alte lucruri frumoase. Asta inseamna pentru mine fericire. Sa ofer iubire si sa o primesc la randul meu.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
De unde vine ajutorul tau cand ti-e greu?
Dumnezeu ne da situatii, intamplari ca pe niste oportunitati de invatare pe care doar noi le vedem ca pe niste greutati. Insa este doar o situatie de victimizare. De ce mi-ai dat Doamne asta, de ce mie? Asadar, prin asta am invatat ca sunt puternica si ca pot face fata situatiilor mai dificile, sa ma descurc si sa merg mai departe. Cred ca asta e cel mai important lucru si cred ca viata e plina de surprize. O viata avem, o viata invatam.
Care este secretul frumusetii tale? Ai un anume ritual de ingrijire?
Cred ca pe undeva isi pune amprenta partea genetica, pentru ca vad in familia mea femei peste care anii trec cu delicatete. Cu toate acestea, am grija de mine si sunt atenta la orele de somn, la alimentatie, la exercitiile fizice. Nu ma culc niciodata seara nedemachiata, folosesc mereu creme de hidratare pentru ten si ochi, dar imi aplic mereu si masti, atat acasa, cat si la clinicile de infrumusetare. Ma hidratez foarte bine si nu cred ca se intampla sa treaca vreo zi fara sa consum doi litri de apa sau ceaiuri.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Am vazut ca esti pasionata de Pilates. Ce te atrage la aceasta forma de miscare?
Imi place sa merg la Pilates deoarece este un sport care creeaza armonie intre suflet si trup. Devii foarte constient de felul in care corpul tau se simte si de cum iti controlezi miscarile. In plus, te concentrezi foarte mult pe o respiratie corecta. Respiratia este esentiala, pentru ca ajuta la combaterea stresului. Sunt exercitii flexibile care ajuta atat la eleganta corpului in mers, dar si la postura corpului atunci cand prezint Vremea.
Ce reprezinta pentru tine un stil de viata sanatos?
Pentru mine un stil de viata sanatos inseamna multa miscare (fie mers la sala, fie in aer liber). Sportul este reteta pentru un organism echilibrat. Incerc sa nu sar peste cele opt ore de odihna pe noapte si tin sa am o alimentatia echilibrata, care consta intr-un aport crescut de proteine si fibre pe care le iau din cereale integrale, lapte, iaurt, fructe, legume etc. Evit cat pot de mult dulciurile si pastele fainoase.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Care consideri ca sunt lucrurile care ne afecteaza cel mai mult sanatatea?
In primul rand stresul, apoi dezechilibrul alimentar. Oamenii au tot felul de emotii si asta face parte din natura umana. Avem tot mai putin timp, iar ritmul de viata este tot mai alert. Cu totii suntem si bucurosi si tristi, dar important este sa stim cum sa gestionam lucrurile mai putin placute.
Stresul pare sa fi ajuns o componenta de „baza” a vietii noastre. Cum ii faci fata?
Pentru mine sportul, Pilates sau dansul sunt metode excelente de relaxare, care ma ajuta sa scap de stres. Dar imi place foarte mult sa si pictez. In ultimul timp, pictura a devenit o pasiune pentru mine. Nu sunt artist, nu imi arog acest talent, dar am descoperit ca timpul petrecut in fata unui sevalet asternand pe panza sentimente si ganduri ma relaxeaza si ma transpune in dimensiuni interioare pline de liniste si de mare bucurie. Este o preocupare pe care o recomand cu caldura celor care cauta un mod placut de a-si petrece timpul.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Cum iti intaresti sistemul imunitar?
Am observat ca este important pentru corpul meu sa am grija de el atunci cand vine sezonul rece. Am grija de imunitate consumand multa vitamina C si apeland la ozonoterapie. Dar pentru a fi in forma zilnic consum alimente care accelereaza metabolismul si il vitaminizeaza. De exemplu, dimineata, o lingurita de miere amestecata cu nuci sau migdale face minuni. Dar toate legumele, cerealele, fructele si preparatele din carne de peste sau fructe de mare ma ajuta sa ma simt energica.
Cum reusesti sa-ti mentii silueta?
Atunci cand se intampla sa depasesc putin greutatea, adopt o dieta disociata si intensific exercitiile fizice. Asta m-a ajutat de fiecare data. In cazul meu, aceasta este solutia care da rezultate. Dar nu am fost niciodata adepta unui regim foarte strict.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
In privinta sanatatii ai anumite temeri, fobii?
Nu mi-e frica de medic, din contra. Ori de cate ori simt ca ceva nu e in regula, ca nu ma simt prea bine, dau fuga la medic. Incerc insa sa am grija de sanatatea mea astfel incat sa nu ajung sa ma confrunt cu probleme mai serioase. Trebuie sa recunosc ca nu-mi face placere sa-mi fac analizele de sange, pentru ca mi-e frica de ace. Cat despre fobii, da, am fobie de insecte!
Un sfat pentru cititorii revistei.
Sa nu isi neglijeze sanatatea, sa adopte un stil de viata echilibrat, sa combata sedentarismul ori de cate ori au ocazia si sa spuna „da” alimentelor sanatoase. Activitatea fizica trebuie sa devina un mod de viata!Vezi tot< InapoiUrmatorul >
Vedete
Magda Palimariu: „Mancati sanatos si faceti din sport un mod de viata!”
8 mai 2018
Articole din aceeasi categorie