Lupusul este o boala autoimuna, ceea ce inseamnca ca sistemul imunitar trateaza propriile tesuturi ca fiind straine si le ataca. Acesta afecteaza mai mult sexul feminin decat cel masculin si apare mai frecvent la varstele de 15-44 de ani, insa poate afecta si persoanele mai in varsta.
Exista doua tipuri de lupus: lupusul eritematos discoid si lupusul eritematos sistemic. Primul tip de lupus afecteaza pielea expusa la soare, insa nu si organele vitale, in general. Leziunile pielii lasa cicatrici dupa vindecare. Lupusul eritematos sistemic este mai grav si afecteaza atat pielea, cat si organele interne. In plus, poate cauza aparitia unei iritatii in forma de fluture la nivelul nasului si obrajilor, ce poate lasa cicatrici daca nu este tratata.
Pe langa iritatia pielii, lupusul eritematos sistemic poate afecta si tesuturile articulatiilor, muschii si membranele ce invelesc plamanii, inima, rinichii si creierul. In plus, lupusul eritematos sistemic poate cauza boala cronica de rinichi. Afectarea creierului este rara, dar, daca apare, poate cauza confuzie, depresie, chiar si accident vascular cerebral.
Care sunt factorii de risc in lupus?
Persoanele afectate de lupus pot avea fenomenul Raynaud, ce se manifesta prin scaderea fluxului sangvin la nivelul mainilor si picioarelor, in special dupa expunerea la rece. Cele mai multe dintre atacurile vaselor de sange dureaza cateva minute si pot fi dureroase. Este recomandat persoanelor cu sindrom Raynaud sa-si protejeze mainile si picioarele in anotimpul rece.
Exista mai multi factori de risc pentru aparitia lupusului, printre care:
• Sexul. Femeile au mai multe sanse de a dezvolta lupus, comparativ cu barbatii.
• Rasa. Comparativ cu rasa alba, rasa neagra are un risc mai mare de lupus.
• Varsta. De obicei, lupusul debuteaza intre varstele de 15 si 45 de ani.
• Factorii genetici. Persoanele cu un istoric familial de lupus au mai multe sanse de a dezvolta aceasta boala.
• Medicamentele. Exista anumite medicamente care sunt asociate cu lupusul eritematos sistemic. Discutati cu medicul in legatura cu medicamentele pe care le luati.
Anumiti factori pot creste riscul de aparitie a atacurilor de lupus, precum:
• Expunerea la ultraviolete, in special la lumina soarelui.
• Fumatul poate provoca atat aparitia lupusului, cat si severitatea acestuia.
• Anumite infectii. Unele persoane cu CMV (citomegalovirus), parvovirus si virusul hepatitic C au sanse mai mari de a dezvolta lupus.
• Expunerea la substante toxice.
Sunt hormonii factori de risc pentru lupus?
Hormonii, in general, nu cauzeaza aparitia lupusului, dar tot au o anumita influenta asupra sa. De exemplu, majoritatea femeilor dezvolta lupus la varstele de 15-45 de ani, atunci cand nivelul estrogenului este crescut, in timp ce altele il dezvolta dupa menopauza, atunci cand nivelul estrogenului este scazut. In sarcina, unele femei pot avea un atac de lupus, tot din cauza nivelului crescut de estrogen.
Anticonceptionalele orale nu influenteaza lupusul cu forma usoara, insa este recomandat sa se utilizeze metode de contraceptie fara incarcatura hormonala. Este foarte important sa discutati cu medicul inainte de a incepe un tratament hormonal sau inainte de a utiliza anticonceptionalele orale. In cazul in care acestea nu va sunt indicate, medicul va poate recomanda alte metoda de contraceptie, pentru a evita atacurile de lupus.
Dr. Roxana Mateescu
Medic rezident geriatrie si gerontologie