Revista care te menține sănătos

Știri

Lumina naturala, vitala pentru sanatate

6 noiembrie 2014
Share

Doua studii recent realizate in Taiwan si in Danemarca au demonstrat ca acei copii care se jucau foarte mult afara, in aer liber, prezentau un risc mult mai mic de a dezvolta miopie. Lumina naturala creste nivelul de dopamina, un neurotransmitator necesar pentru functionarea retinei.

Ce se intampla in momentul in care nu ne putem bucura de prea multa lumina? Avem tendinta de a apropia obiectele de ochi. Astfel, poate aparea miopia. In plus, o vedere buna contribuie si la buna dezvoltare a creierului. Iar fara lumina naturala, organismul nu poate beneficia de vitamina D, o vitamina esentiala pentru dezvoltarea osoasa.

 

Lumina ne ajuta sa imbatranim sanatos

Lumina joaca un rol esential in reglarea ritmului circadian si ne ajuta sa luptam impotriva depresiei. Stimularea retinei prin intermediul luminii naturale duce la aparitia unei reactii la nivelul creierului ce conduce la producerea de serotonina, un neurotransmitator care joaca un rol important in ceea ce priveste starea de bine. Expunerea la lumina ajuta si la reglarea ritmului somn-veghe, avand un impact pozitiv asupra modului in care o persoana imbatraneste. Stimuleaza activitatile intelectuale, reduce riscul de osteoporoza si lupta impotriva depresiei care apare in mod frecvent la seniori. Asadar, profitati cat de mult puteti de lumina naturala si de activitatile ce pot fi practicate in aer liber.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Topsante.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.