Revista care te menține sănătos

Știri

Lentilele de contact pot pune vederea in pericol

20 septembrie 2016
Share

Expertii in sanatate publica din Statele Unite avertizeaza ca, purtate necorespunzator, lentilele de contact pot afecta vederea, ducand chiar la orbire. Potrivit statisticilor, o cincime din infectiile cauzate de purtarea lentilelor de contact determina leziuni oculare.

In cazurile grave, se poate ajunge la pierderea vederii sau transplant de cornee. Un sfert dintre infectii sunt produse de igiena defectuoasa. De asemenea, un alt factor de risc este purtarea lor „abuziva”. In aceasta categorie intra dormitul cu lentilele de contact (ceea ce mareste riscul de infectare de pana la opt ori); purtatul lor mai mult decat este recomandat; curatarea lor cu apa de la robinet si inotul cu ele.

Cum sa folositi corect lentilele de contact

Expertii in sanatate publica le reamintesc purtatorilor de lentile de contact ca acestea sunt o forma sigura si eficienta de corectare a vederii atunci cand sunt purtate si ingrijite corect. Dintre regulile de „buna conduita” in cazul utilizarii lor, amintim:

– Folositi intotdeauna solutie proaspata pentru sterilizarea lor;

– Inlocuiti-le asa cum v-a recomandat opticianul;

– La fel, nu dormiti cu ele decat daca aveti acordul medicului specialist;

– Daca sunteti expusi prin serviciu la praf, curenti de aer intensi sau alte intemperii, ar fi mai bine sa evitati purtarea lentilelor de contact.

Atentie! Daca purtati lentile de contact si dezvoltati simptome precum roseata sau iritatii, renuntati la ele. Daca simptomele nu trec intr-o zi, consultati un specialist.

Elena Coroianu

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.