Cand vine vorba de lentile de contact, gandul ne fuge rapid la persoanele de gen feminin sau la cele pentru care imaginea este importanta, cum ar fi oamenii de televiziune. Medicii atrag insa atentia asupra unei categorii care reprezinta o continua provocare: copiii si adolescentii, mai ales cei cu miopie.
Din motive subiective, ei refuza sa poarte ochelari si adesea se prezinta la medicul oftalmolog doar cand deficientele de vedere sunt in stadiul avansat. Pe langa faptul ca nu sunt vizibile, lentilele de contact nu incomodeaza si permit persoanei in cauza sa-si desfasoare in voie activitatile, de orice fel ar fi acestea. In prezent, medicii pot prescrie si lentile de contact care reduc progresia miopiei la copii. Pentru multi, trecerea de la ochelari la lentile de contact este o surpriza placuta, fiind uimiti ca vederea este atat de clara.
Lentilele de contact: argumente pro
- Reprezinta solutia sigura, practica si discreta de corectie a vederii persoanelor active;
- Imbunatatesc aspectul fizic si cresc increderea in sine, importanta mai ales pentru copii si adolescenti;
- Asa cum exista ochelari fara dioptrii, doar cu lentile antireflex pentru calculator, exista si lentile de contact fara dioptrii (plane), folosite in scop terapeutic pentru a proteja ochiul in cazul diferitelor leziuni ale corneei (traumatice, chirurgicale etc.);
- Spre deosebire de ochelari, nu sunt afectate de ploaie, ninsoare, abur sau condens. Nu pot aluneca de pe nas si nu se pot rupe;
- Ofera camp vizual mult mai larg si vedere periferica nedistorsionata, intrucat urmaresc miscarea naturala a ochiului, lucru extrem de util mai ales soferilor;
- In cazul pacientilor cu dioptrii mari (pentru miopie, hipermetropie) sau in anizometropie (diferenta de dioptrii a ochilor), lentilele de contact sunt cea mai buna solutie medicala pentru imbunatatirea vederii.
Restrictii in purtarea lentilelor de contact
- Pacientii care prezinta alergii, inflamatii, infectii sau iritatii ale ochiului sau pleoapei nu le pot purta;
- De asemenea, sunt contraindicate in cazul alterarii starii generale de sanatate, raceala sau gripa, de exemplu, dar si in timpul utilizarii unor medicamente, inclusiv cele destinate ingrijirii ochilor;
- Nu pot fi purtate in caz de film lacrimal deficitar, adica ochi uscat;
- Portul lentilelor de contact devine inconfortabil in medii excesiv de uscate sau cu praf;
- Desi, spre deosebire de ochelari, pot fi folosite in timp ce inotati, este necesar sa utilizati si ochelari speciali de protectie.
Sfatul specialistului
Comparativ cu ochelarii, lentilele de contact necesita mai multa ingrijire. Daca cele de o zi sunt „de unica folosinta” si se arunca la sfarsitul zilei, pentru cele reutilizabile este bine sa folositi doar solutii de intretinere indicate de specialisti. Curatati-le in palma si clatiti-le cu solutie multifunctionala in fiecare seara, mai ales pe cele din silicon hidrogel. Daca nu se respecta sfaturile specialistului, instructiunile de folosire sau prescriptia medicala pot aparea simptome, precum ititatii, senzatia de uscaciune, mancarimi, cresterea secretiilor la nivelul ochilor, iar in cazuri mai serioase, durere oculara si fotofobie.
Text: Cristina Ionescu
Consultant: Dr. Daniela Goicea
Medic specialist oftalmologie
Consultant medical Optimed