Când vine vorba despre sănătatea podoabei capilare în sezonul cald, trebuie să ştiţi că părul are nevoie de o îngrijire specială, pentru a preveni şi combate efectele nocive ale razelor soarelui, umidităţii, clorului din piscine şi ale apei sărate de mare.
Căldura soarelui poate deteriora teaca protectoare care acoperă firul de păr, fie natural, fie vopsit, afectându-i considerabil rezistenţa, supleţea şi aspectul. Degradarea proteinelor din firele de păr cauzată de ultraviolete provoacă oxidarea culorii şi pierderea strălucirii. Dar nu vă îngrijoraţi, există o serie de metode eficiente de protecţie. Iată care sunt.
Ajustaţi vârfurile
La începutul verii îndepărtaţi vârfurile despicate, pentru a preveni electrizarea părului, favorizată de umiditatea crescută din aer. În plus, vă veţi putea coafa mult mai uşor. Părul creşte mai repede în sezonul cald, când se intensifică faza anagenă a regenerării sale, astfel că la jumătatea verii puteţi merge din nou la salon pentru o reîmprospătare a vârfurilor.
Purtaţi pălării
Pentru a vă proteja părul de acţiunea directă a razelor solare, purtaţi cât mai des o pălărie, o şapcă sau o eşarfă, mai ales dacă aveţi părul vopsit sau decolorat. Dacă vă strângeţi părul într-un coc sau o împletitură lejeră vă veţi simţi mai confortabil în zilele caniculare şi, în plus, veţi reduce expunerea firelor de păr la radiaţiile UV.
Parul vopsit: trucuri pentru mentinerea culorii vara
Folosiţi protecţie împotriva UV
Părul blond conţine mai puţină melanină, fiind mult mai sensibil la efectele razelor solare. Dacă aveţi părul deschis la culoare, ar trebui să folosiţi un spray sau un ulei de păr cu factor de protecţie, pe care să îl aplicaţi zilnic, înainte de a ieşi din casă. Când mergeţi la plajă sau la piscină, reaplicaţi produsul de fiecare dată când utilizaţi loţiunea solară.
Periaţi părul corect
Periajul excesiv tinde să activeze glandele sebacee, care fac părul mai gras, mai ales pe timpul verii când intervine şi transpiraţia abundentă. Părul are nevoie de întinderea uleiurilor naturale ale scalpului pe lungimea firelor de păr, iar pentru asta sunt suficiente 10-15 mişcări, cu o perie moale, din păr natural. Dacă aveţi părul încâlcit, folosiţi câteva picături de balsam care nu necesită clătire, pentru o alunecare mai uşoară.
Aplicaţi balsam
Aplicarea unui balsam de păr care nu necesită clătire vă va proteja podoaba capilară în zilele cu temperaturi caniculare şi va contribui la menţinerea unui nivel optim de hidratare şi la protecţia culorii părului. Înainte să mergeţi la piscină ori să faceţi baie în mare, aplicaţi balsamul pe vârfuri pentru a crea un strat protector înainte de contactul cu apa. Pentru hrănire în profunzime şi strălucire, cât staţi la plajă, aplicaţi o mască hidratantă pentru păr deteriorat.
Aplicaţi mască de păr săptămânal
Aplicaţi o dată pe săptămână o mască de păr intensiv hidratantă pe bază de uleiuri vegetale de migdale, argan sau măsline, miere şi vitamina A uleioasă. Dacă aveţi părul fin, încercaţi o mască pe bază de proteine şi veţi obţine un păr sănătos, cu volum.
Evitaţi produsele de styling
Frumuseţea înseamnă de multe ori simplitate şi naturaleţe. Pe timpul verii, aţi putea renunţa, pe cât posibil, la spuma de păr, fixativ sau ceara pentru coafare, produse care accelerează îngrăşarea părului, îmbâcsindu-l excesiv. Mai mult, unele substanţe din compoziţia acestor produse, mai ales alcoolul, intensifică efectele nocive ale razelor de soare asupra firelor de păr.