Revista care te menține sănătos

Coronavirus

Kinetoterapia, de ajutor în recuperarea medicală post-COVID-19

Gelu Cosma, Kinetoterapeut, Fondator, general manager Kinetic Sport & Medicine
18 iunie 2021
Share
Kinetoterapia, de ajutor în recuperarea medicală post-COVID-19

Dacă la începutul pandemiei COVID-19 accentul a fost pus pe tratamentul pacienţilor spitalizaţi şi grav bolnavi, acum, în egală măsură, ne concentrăm şi pe tratarea efectelor pe termen scurt şi lung cauzate de SARS-CoV-2. Tratamentul acestor efecte necesită mult efort şi o creştere a nevoii de reabilitare/recuperare, kinetoterapia dovedindu-se esenţială.

Majoritatea pacienţilor post-COVID-19 se confruntă cu o simptomatologie clasică, asemănătoare unei infecţii respiratorii acute, dar pot apărea şi alte simptome ce afectează diverse organe şi sisteme – respirator, neurologic, cardiac, gastrointestinal etc. Toate acestea pot lăsa sechele atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, cauzând diverse dizabilităţi. Specialiştii vin cu veşti bune, confirmate de cercetări, care arată că majoritatea pacienţilor vindecaţi îşi recapătă aproape în totalitate funcţiile afectate.

Obiectivul terapiei post-COVID-19

Obiectivul terapeuţilor este să faciliteze îmbunătăţirea stării fizice şi a calităţii vieţii pacienţilor, printr-un proces de recuperare cât mai eficient şi complet. Programele de recuperare se bazează pe diminuarea dispneei (senzaţia de lipsă de aer), reeducarea respiratorie, creşterea mobilităţii articulare, creşterea tonusului şi a forţei musculare, susţinerea sistemului imunitar, adaptarea cardio-respiratorie la efortul fizic şi reluarea cu succes a activităţilor zilnice obişnuite.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Tonico Forte, care combate oboseala, întăreşte rezistenţa organismului şi sprijină procesul de învăţare şi memorare.

Probleme frecvente post-COVID

În perioada infectării cu virusul SARS-CoV-2, organismul poate fi afectat pe mai multe planuri – în cazuri severe chiar simultan. De aceea este necesară o evaluare a stării generale înainte de a porni pe drumul spre recuperare.

În cele mai frecvente cazuri, pacienţii prezintă:

  • sechele la nivel respirator – dispnee, fibroză pulmonară, deficit în expectoraţie, hiperventilare;
  • sechele musculoscheletale – decondiţionare fizică şi slăbiciune musculară, mialgii, dereglări de echilibru şi mers, scăderea toleranţei la efort, limitarea activităţilor cotidiene;
  • sechele cardiace – dereglări de ritm, insuficienţă cardiacă, miocardite, tromboembolii, coagulopatii.

Efectuarea RMN-ului cerebral post-COVID-19

Categorii de pacienţi

Este indicat ca fiecare pacient, indiferent de severitatea cazului, să treacă printr-un program de recuperare pentru a-şi recâştiga funcţiile afectate. Reabilitarea medicală îi ajută, în special, pe cei care suferă de insuficienţă respiratorie acută în perioada de convalescenţă, pe cei care au fost intubaţi, sau pacienţii care au dezvoltat pneumonii interstiţiale şi care prezintă dispnee, scăderea rezistenţei la efort, scăderea nivelului de saturaţie a O2.

recuperare, post-COVID-19, dispnee, kinetoterapeut, COVID-19,

Planul de recuperare

Înainte de a apela la sprijinul kinetoterapeutului este necesar un consult pneumologic.

Reabilitarea pulmonară în faza post-acută include exerciţii uşoare, reeducarea echilibrului, reeducarea respiratorie, toate cu monitorizarea simultană a parametrilor vitali: frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie, tensiunea arterială, pulsoximetria. Intensitatea exerciţiilor este crescută progresiv în funcţie de evoluţia stării generale şi a simptomelor. Exerciţiile vor fi făcute în permanenţă sub atenta îndrumare a kinetoterapeutului.

În faza de lungă durată,atunci când pacientul este stabil, se poate crea un program complet de reabilitare personalizat, pentru creşterea treptată a efortului fizic, învăţarea conservării energiei, adaptarea mediului la domiciliu şi la locul de muncă şi utilizarea dispozitivelor asistive. În condiţiile actuale, mijloacele terapiei online şi telemedicina s-au dovedit instrumente folositoare în procesul de recuperare, dar doar după ce a fost stabilită schema de reabilitare.

Pot apărea complicaţii?

În timpul şedintelor de recuperare pot apărea simptome de alertă, care impun sistarea sesiunii şi revizuirea programului. Printre acestea se numără respiraţia superficială, saturaţia O2 < 95%, tensiunea arterială < 90/60 sau > 140/90, frecvenţa cardiacă peste 100 bpm, temperatura mai mare de 37°C, dureri în piept, tuse severă, vertij, palpitaţii, pierderea echilibrului, cefalee. În momentul apariţiei acestor simptome se sistează programul de recuperare şi se reevaluează planul individualizat, ţinând cont de reacţiile pacientului.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.