Revista care te menține sănătos

Wellness club

Kilograme în plus? Obiceiuri vinovate

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
7 martie 2022
Share
Kilograme în plus? Obiceiuri vinovate

De multe ori, menţinerea unei siluete de invidiat poate fi o provocare. Munca de birou, sedentarismul, alegerea liftului în detrimentul scărilor, lipsa de timp sau chef pentru exerciţii fizice, gustările nesănătoase, toate duc la kilograme în plus. Dar exista si alte obiceiuri vinovate.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar ApetitSlim; care susţine procesul de slabire şi ajută la controlarea apetitului.

Este recomandat să adoptaţi un stil de viaţă sănătos, cu o dietă echilibrată, bogată în fructe, legume şi cereale. Începeţi un program de exerciţii fizice şi transformaţi-l într-o rutină, de la care să nu vă abateţi. Atenţie şi la programul de somn! Şi, nu uitaţi, cei mai mulţi factori care duc la îngrăşare sunt modificabili, fiind necesare doar câteva informaţii şi o bună motivare. Iată care sunt obiceiurile care ne îngraşă.

Stresul în exces

În perioadele cu stres intens, poate apărea creşterea cronică a cortizolului, denumit şi hormonul stresului. Dacă nivelul acestuia creşte prea mult, riscaţi un sistem imunitar slăbit, variaţii ale glicemiei, dar şi creşterea în greutate.

Lipsa unui orar al meselor

Pentru a vă accelera metabolismul şi pentru a arde mai multe calorii, este indicat să vă stabiliţi un program al meselor, care să ţină cont şi de activităţile de peste zi, de orele de trezire şi culcare. Program pe care să-l şi respectaţi, desigur. Este recomandat să aveţi trei mese principale şi două gustări pe zi.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar KiloSlim Gold; special conceput pentru a sprijini organismul în timpul procesului de slăbire.

Fără mic dejun

Obişnuiţi să nu mâncaţi dimineaţa? Amintiţi-vă că acest obicei este un drum sigur către acumularea kilogramelor în plus, deoarece astfel este încetinit metabolismul. În plus, puteţi să dezvoltaţi şi unele afecţiuni gastrointestinale, precum gastrita sau ulcerul.

Cum trebuie sa arate micul dejun al persoanelor cu diabet

kilograme în plus obiceiuri vinovate

Odihna insuficientă

Somnul acţionează ca un factor reparator pentru tot organismul. Dacă vă odihniţi suficient, cel puţin şapte ore pe noapte şi evitaţi să adormiţi târziu, vă acceleraţi metabolismul, scădeţi nivelul cortizolului şi stimulaţi arderea grăsimilor.

Ronţăitul

Este bine să aveţi două gustări între mese, însă acestea trebuie să conţină fructe sau oleaginoase în cantităţi moderate (nuci, migdale, alune neprăjite). Gustările nesănătoase nu fac decât să vă crească aportul caloric zilnic şi, în final, greutatea.

Vacanţele all inclusive

Este mai confortabil să aveţi o vacanţă în care să aveţi la discreţie mâncare şi băutură. Dar multe persoane se întorc din astfel de vacanţe „mai grele” decât au plecat. În plus, mâncarea de la aceste bufeturi conţine multe grăsimi, sare şi zahăr, toate putând duce la acumularea de kilograme.

Sedentarismul

Sedentarismul este principalul vinovat pentru luarea în greutate. Dacă nu faceţi mişcare, caloriile se depun, iar metabolismul încetineşte. Este recomandat să faceţi zilnic mişcare, măcar 30 de minute. Dacă vă sperie sau din diverse motive nu puteţi practica sporturi mai intense, e bine să ştiţi că şi o banală plimbare contează. Aşa că, mersul pe jos nu face doar piciorul frumos, ci şi organismul sănătos.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.