Proliferare maligna a tesutului conjunctiv, dezvoltata pe seama celulelor endoteliale ale vaselor sangvine, precum si a anumitor celule ale dermului, fibroblastii. Boala afecteaza bolnavii atinsi de SIDA, pentru care constituie o afectiune deosebit de agresiva, conducand rapid la extinderea tumorilor. De asemenea, se poate intalni la subiectii imunodeprimati neatinsi de virusul SIDA.
Diferite tipuri de sarcom al lui Kaposi
– Sarcomullui Kaposi clasic afecteaza subiectii in varsta, originari din Europa Centrala sau din bazinul mediteranean, cel mai des barbatii. El se traduce prin placarde angiomatoase (proliferarea micilor vase sangvine) rosietice si care iau in continuare o culoare violacee, maronie. Pe acest fond angiomatos, apar foarte progresiv leziuni cutanate in relief, tumorale. Toate aceste leziuni sunt nedureroase si se intind putin cate putin spre trunchi. Ele se asociaza cu un edem dur, nedureros, afectand indeosebi ambele membre inferioare.
– Sarcomul lui Kaposi african este endemic in Zair si Uganda si afecteaza subiecti mai tineri decat cei atinsi de sarcomul lui Kaposi clasic. Boala se traduce prin leziuni cutanate in relief care invadeaza rapid tesuturile.
– Sarcomul lui Kaposi in cadrul SIDA se traduce, la inceput, prin mici elemente, rozalii sau maronii, bine delimitate, nepruriginoase, care apar in oricare parte a corpului, in particular pe fata si trunchi. Leziunile sunt nedureroase, dar infiltreaza treptat pielea si se intind rapid sub aspecte diferite (extinderea sau multiplicarea leziunilor). Tumorile se intind destul de frecvent si in organe.
– Sarcomul lui Kaposi al imunodeprimatilor neafectati de SIDA apare mai ales dupa o grefa de rinichi, la un an dupa inceperea tratamentului cu imunosupresoare, dupa un tratament prelungit (mai mult de un an) cu corticosteroizi orali sau imunosupresoare; de asemenea, dupa leucemii si cancere viscerale. El se traduce prin leziuni tipice cutanate sau ale mucoaselor si prin atingeri multi viscerale, in particular digestive, (stomac) adesea foarte grave.
Diagnostic si tratament – Diagnosticarea sarcomului lui Kaposi se face pe baza examenului clinic al leziunilor si pe baza biopsiei cutanate. Tratamentul este functie de evolutia bolii. In formele putin evolutive, tratamentul consta in ablatia chirurgicala a leziunilor, daca ele sunt bine localizate, sau in radioterapie. In formele proliferante, se recurge la chimioterapia anticanceroasa, simpla sau complexa (asocierea mai multor substante); administrarea de interferoni (citokine) obtinuti prin inginerie genetica este, de asemenea, posibila. In cazurile cele mai grave, poate fi necesara administrarea unei chimioterapii mai serioase. La pacientii atinsi de SIDA, este posibila asocierea chimioterapiei si a medicamentelor antivirale.
Prognostic – Leziunile cutanate consecutive sarcomului lui Kaposi aduc un prejudiciu, in principal, estetic. Ele dispar, in general in cateva saptamani de la inceputul tratamentului. In caz de localizare viscerala a sarcomului, prognosticul ramane rezervat.
Sinonim: boala lui Kaposi.