-
Iuliana Tudor se intoarce din 14 octombrie, cu emisiunea „Vedeta populara”, difuzata de TVR 1. Talent show-ul pe care il prezinta si realizeaza indragita vedeta a postului public de televiziune va rula duminica, de la ora 21:00.
Numele Iulianei Tudor este pentru multi sinonim cu cel al emisiunii „O data-n viata”. Productie care a adus folclorul aproape de inimile multora. Realizare care ii umple inima de bucurie Iulianei, care a „crescut cu cantecele Mariei Tanase si ale Mariei Lataretu, ale Ioanei Radu sau Ilenei Sararoiu. Apoi o intamplare m-a asezat in ipostaza de a canta o melodie traditionala cu corul Liceului Pedagogic din Ploiesti a carui solista eram. Si de atunci am inceput sa studiez. Si asa a devenit pasiune.”
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Farmacia Ta: Care sunt vedetele tale populare?
Iuliana Tudor: Vedetele populare sunt aceia carora, in acceptiunea mea, le pot atribui calitatea de Artist. De cantat, canta multi. Artisti, insa, sunt putini. Un artist este inainte de orice un cautator neobosit de sine si de muzica. Din momentul in care a ales sa imbrace costumul de patrimoniu atunci devine un promotor al acestor valori, pur culturale. Asta impune o anumita conduita si multa cunoastere. Ori, la noi, unii confunda asta cu comertul si se intituleaza artisti, fara sa faca arta, ci doar comert.
Ce-ai vrea sa incerci o data-n viata si inca nu ai apucat?
Sunt multe lucruri pe care nu le-am facut, pentru ca am fost mereu preocupata mai mult de devenirea mea profesionala. Uite, sa stau o data mult in ploaie, pur si simplu, sau, in alt registru, sa conduc un tren de mare viteza.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Mai exista loc si pentru folclor si traditii in peisajul modern?
Nu numai ca au un loc important, dar este o nevoie a romanilor de a se bucura ascultand aceste cantece. Ele sunt prezente si astazi in cele mai importante momente din viata romanilor: botezul, nunta, inmormantarea. Au forta de a bucura dupa atatea secole... Noua ne-o demonstreaza saptamanal audienta inregistrata de emisiunile noastre la postul public.
Ce o face pe Iuliana Tudor o femeie fericita?
Orice mama iti va raspunde la fel: copilul meu! Mirosul lui dimineata, zambetul lui, imbratisarile lui. Fericirea lui e si fericirea mea! Apoi, familia in intregul ei. Si peste toate acestea, ma implineste sa stiu ca aduc bucurie in sufletul cuiva, ca pot sa fac asta! E minunat!
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Am vazut ca esti inca implicata in diverse campanii umanitare. Cum alegi cauzele in care te implici?
Daca o cauza este construita pentru a ajuta oameni, voi fi acolo intotdeauna!
Cum a aparut colaborarea cu Fundatia Renasterea? (al carei scop principal este atragerea atentiei asupra importantei prevenirii si depistarii timpurii a cancerului mamar si de col uterin-n.n.)
Cu multi ani in urma, in perioada in care doamna Mihaela Geoana era pesedintele Crucii Rosii Romane. Asa ne-am cunoscut si a inceput o colaborare frumoasa pentru proiecte destinate educatiei femeilor din Romania.
https://www.youtube.com/watch?v=jAjh71z7P-Y&feature=youtu.be
Pentru ca octombrie este luna prevenirii cancerului mamar, ce sfat ai pentru femeile din Romania?
Sfatul pe care l-am primit si eu: sa invat sa previn si nu sa tratez. Sa invat sa-mi ascult si sa-mi cunosc trupul mai bine!
Ce faci in acest sens pentru a te asigura ca esti bine?
Imi fac toate analizele o data pe an si merg la un control al sanilor periodic. E foarte important!
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Ce inseamna pentru tine un stil de viata sanatos?
Sanatatea vine in primul rand din interior. Daca esti bine si in echilibru cu tine, esti sanatos. Apoi, ce si cat mancam, ce si cat bem, cum si cat dormim, cata miscare facem si cata dragoste este in viata noastra. Toate acestea inseamna grija pentru sanatate!
Cum te mentii in forma?
Respect cateva reguli. Apa – doi litri pe zi, somn – opt ore, multa dragoste si fuga de orice aduce energie negativa, Pilates – macar o data pe saptamana, trei mese pe zi, cantitati mici, cu alimente neprocesate, cat mai aproape de natura, nu prajit, nu fast-food, zahar cat mai putin (asta e mai greu), paine foarte putina, spre deloc.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Sanatatea ti-a fost pusa la incercare pana acum?
Prin natura meseriei mele, am de gestionat tone de emotii si stres, asa ca, in timp, m-am antrenat si m-am educat sa alternez perioadele foarte active cu cele de relaxare. Este primul pas catre echilibru. Pe termen scurt, daca simt ca nu mai am resurse, somnul este singurul si cel mai bun „tratament” pentru regenerare. Apoi, vitamina C si magneziul, pe care le pierdem rapid cand suntem obositi peste masura.
Pari o persoana care vede partea plina a paharului. Asa este?
Dintotdeuna am fost asa. Greu ma doboara ceva si oricum nu zabovesc foarte mult intr-o stare negativa. Ma rup si caut imediat sa-mi umplu timpul cu altceva. In general, sunt un om de actiune si asta ma tine departe de stari grele, care sa-mi fure energia pozitiva. Este esential sa ai puterea de a zambi, oricat de grea este o zi! Simplul fapt ca zambesc, deja imi schimba starea! Deci, zambiti mereu. E atat de bine! Si pentru voi, si pentru cei din jur!
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Cand viata te-a pus la incercare, ai reusit sa eviti aceasta „panta alunecoasa” a depresiei? Cum?
Nu sunt o fire depresiva si am invatat de la mama mea un lucru esential: daca ceva nu merge, actioneaza. Daca tot nu merge, actioneaza in alta directie. Ideea e sa nu stai. Sa te adancesti in ceea ce pare ca te ineaca si doare. Si atunci de la sport, munca, o plimbare, un curs, o carte, muzica, un spectacol sau pur si simplu sa gatesti ceva bun pentru tine sau sa te apuci sa redecorezi prin casa sau sa pleci o zi departe de oras si sa faci exact ce-ti place doar tie sunt cateva solutii prin care te poti indeparta de stari depresive. Desigur, fara a uita problema care, daca este una profunda, necesita timp pentru a te cunoaste si a vedea care este drumul, a intelege „de ce se intampla” si „ce e de facut”. Asta, insa, se face cu ajutor.
Ai un anume ritual de ingrijire? In ce consta acesta?
Am grija sa ma demachiez intotdeauna atent, folosesc uleiuri – de masline, de cocos si argan, pentru corp. Galbenele si vitamina A uleioasa pentru fata, masti naturale pentru par, bai de aburi cu musetel.
Un sfat pentru cititorii nostri.
Aveti grija de voi si zambiti in fiecare zi!Vezi tot< InapoiUrmatorul >
Vedete
Iuliana Tudor: „Somnul, cel mai bun tratament. Apoi vitamina C si magneziul.”
29 octombrie 2018
Articole din aceeasi categorie