Diabetul zaharat este o boala metabolica foarte des intalnita, numarul pacientilor crescand de la an la an, atat in Romania, cat si in lume.
Tinand cont de trendul actual de crestere, se estimeaza ca, pana in 2030, vor exista peste 360 de milioane de pacienti in lume cu aceasta afectiune. Si aceasta din cauza cresterii incidentei obezitatii la nivel mondial si reducerii activitatii fizice, pe masura ce tarile devin din ce in ce mai industrializate.
In acest context alarmant, Catena a realizat o brosura – un scurt ghid adresat atat pacientilor cu diabet, cat si celor care sunt in pericol sa dezvolte aceasta boala, venind in sprijinul acestora cu informatii extrem de utile despre aceasta afectiune cronica. Intitulata „Intelege si controleaza diabetul”, brosura va fi distribuita gratuit in farmaciile Catena si in cabinetele medicilor diabetologi.
In brosura, pacientii vor regasi informatii utile despre cauzele acestei boli, cum se instaleaza, complicatiile diabetului, tratamentul care trebuie urmat, dar si sfaturi despre regimul igieno-dietetic, extrem de important pentru a tine boala sub control. Complicatiile pot fi de diferite tipuri, fiind periculoase pentru diabetic. Cheia evitarii sau intarzierii aparitiei sau evolutiei acestora este mentinerea glicemiei in limitele normale. Principalele complicatii au la baza modificarile microcirculatiei din diferite organe si tesuturi.
Diabetul este o afectiune cu care se poate trai aproape normal, atat timp cat este inteleasa, sfaturile dietetice si tratamentul sunt respectate, iar complicatiile sunt prevenite.