Insomnia este cea mai întâlnită tulburare de somn, reprezentând dificultatea de a adormi; de a menţine starea de somn; de a reduce trezirea prematură şi imposibilitatea de a adormi din nou. Somnul este o acţiune cu variabilitate semnficativă, fiind diferit la fiecare persoană în parte.
Incidenţa insomniei variază între 12 şi 25% în populaţia generală, particularitatea acestei tulburări de somn fiind că se întâlneşte mult mai des la sexul feminin, raportul fiind de 2:1 faţă de sexul masculin. Cauzele înclinării balanţei în acest sens nu se cunosc cu exactitate, cel mai probabil fiind vorba despre coroborarea între configuraţia psiho-somatică (cu o mai mare aplecare a femeilor către grijile cotidiene) şi particularităţile hormonale.
Insomnia şi influenţa hormonilor
Exemplul cel mai elocvent este insomnia înainte şi din timpul menstruaţiei, cauzată de scăderea cantităţii de melatonină, hormon al somnului, dar şi de scăderea temperaturii fizice faţă de perioada ovulaţiei. Din punct de vedere funcţional, în schimb, termenul larg pentru a defini cauza cea mai întâlnită a insomniei este stresul. Un studiu efectuat între 2018 şi 2021 arată faptul că pandemia de coronavirus a crescut cazurile de insomnie în populaţia generală cu aproape 4%. În acest caz, nu se poate vorbi de o cauză organică, ci mai dregrabă de presiunea ştirilor şi a informaţiilor asupra stării psihice.
Tipuri de insomnii
Insomnia se împarte în trei mari categorii, în funcţie de durata tulburării. Există insomnii tranzitorii, adică seri în care se adoarme greu; cel mai adesea fiind vorba despre o stare de nelinişte declanşată de evenimentele petrecute în ziua respectivă, sau de un comportament care iese din monotonia unei zile obişnuite.
A doua categorie este reprezentată de insomnia pe termen scurt, care durează mai mult de o săptămână, dar mai puţin de trei săptămâni. Pe lângă cauzele insomniei tranzitorii, aici se adaugă anumite patologii cu caracter subacut, cum ar fi un episod anxios-depresiv tranzitoriu, o stare posttraumatică, anumite patologii toxico-nutriţionale.
Probleme reale se ridică în momentul în care insomnia durează mai mult de trei săptămâni – insomnie cronică. Cercetări recente arată faptul că în jur de 10% din populaţia generală suferă de această patologie, cauza cel mai des întâlnită fiind depresia. În plan secundar, dar sub nicio formă de neglijat, sunt celealte cauze: administrarea unor medicamente; abuzul de substanţe interzise sau alcool; artrita; astmul; boala Parkinson; hipertiroidismul; hipertrofia prostatei; tulburările neurologice degenerative; tulburările renale; insuficiența cardiacă; rinita cronică; boala de reflux gastroesofagian; sindromul Morvan; fibromialgia; alte tulburări ale somnului, precum apneea în somn, sindromnul picioarelor neliniştite, tulburarea de ritm circadian sau sindromul fazei de somn avansat/întârziat.
Depresia şi anxietatea în insomnie
Anxietatea şi depresia sunt deseori confundate, iar lucrul acesta le reduce cumva din importanţă în rândul populaţiei. Asocierea dintre anxietate şi insomnie este extrem de întâlnită, de obicei anxietatea declaşând insomnia. Dar nu rareori există şi posibilitatea ca din cauza unui somn de proastă calitate, capacitatea de relaţionare şi relaxare să fie afectată, în felul acesta persoana respectivă devenind anxioasă.
Depresia, pe de altă parte, este o stare patologică, caracterizată prin tristeţe, durere psihică, pesimism, autodevalorizare, dezinteres, anxietatea putând să facă parte din simptomele depresiei. Se asociază atât cu insomnia, dar şi cu hipersomnia, ambele fiind simptome-cheie în diagnosticarea depresiei. De asemenea, insomnia poate să fie un factor de risc independent pentru depresie, mai ales în forma ei cronică. Pe termen scurt, deprivarea de somn poate să ducă la simptome care mimează un episod depresiv – lipsă de energie sau motivaţie; de obicei, în acest context lucrurile se rezolvă după reglarea somnului.
Este vârsta un factor de risc?
Insomnia la seniori este cauzată de efectele trecerii timpului (în lipsa unei cauze organice sau funcţionale diagnosticate). Studiile arată că incidenţa insomniei creşte brusc după vârsta de 60 de ani. Cauzele exacte nu se cunosc, se presupune că modificările hormonale joacă un rol definitoriu în acest sens, dar şi modificările ocupaţionale. Există terapii realizate de către medici specializaţi în geriatrie şi mai ales psihiatrie geriatrică, tratamentul având particularităţi semnficative în acest context. De asemenea, este demonstrat faptul că psihoterapia este benefică pentru reglarea somnului la seniori.
Manifestările insomniei – feminin şi masculin
Într-o lume ideală, somnul, munca şi relaxarea ar trebui să ocupe timp egal în cele 24 de ore, iar perturbarea calităţii unuia dintre aceste aspecte poate duce la apariţia unor simptome ce pot deveni patologice.
Omul trebuie să doarmă între 7 şi 9 ore, această perioadă având 3-4 cicluri de somn profund, numite somn REM, esenţiale pentru refacerea fizică şi mintală. Pe termen scurt pot apărea probleme de concentrare, somnolenţă diurnă, cefalee ce poate dura toată ziua, nervozitate, apatie. Pe termen lung pot apărea afectări organice cauzate de deprivarea de somn sau de somnul profund. Studiile arată o legătură cauzală între lipsa somnului şi o serie de probleme precum hipertensiunea arterială, boala cardiacă ischemică, sistem imunitar susceptibil la infectii, infertilitate.
Insomnia: ce să faceţi când nu puneţi geană pe geană
Insomnia, diagnostic şi tratament
Insomnia are o complexitate ridicată, multidisciplinaritatea fiind esenţială în diagnosticul şi tratamentul eficient. Prima etapă ar trebuie să fie identificarea cauzei organice, aşadar se recomandă consult de specialitate. Pentru cauzele organice, se recomandă analizele de sânge uzuale, dar şi cele hormonale; polisomnografia cardio-respiratorie nocturnă şi electroencefalograma, pentru a elimina orice altă patologie care poate să mimeze sau să agraveze insomnia (sindromul picioarelor neliniştite, somnambulismul, epilepsia nocturnă, pavorul noctur). Complianţa pacientului la tratamentul medicamentos şi la terapia psihologică are importanţă definitorie în rezolvarea simptomelor şi încadrarea acestora în complexul cauză – efect.
