Există atâtea tipuri de ten câţi oameni sunt pe planetă. Ca să putem utiliza produse potrivite tenului nostru, industria de skincare marchează pe ambalaj recomandările. Avem, astfel, produse destinate unui ten normal, mixt, gras, uscat şi sensibil. Aşa ne este mai uşor să împărţim didactic tipurile de ten, însă trebuie să menţionăm că, de-a lungul vieţii, tenul nostru se va modifica.
Tenul gras se caracterizează printr-o producţie mai abundentă de sebum, uleiul de la suprafaţa pielii cu rol important în hidratarea şi apărarea împotriva agenţilor de mediu. Din păcate, însă, o producţie accelerată de sebum poate oferi tenului un aspect lucios, inestetic şi creează un mediu favorabil dezvoltării leziunilor de acnee.
Odată cu înaintarea în vârstă, secreţia sebacee scade şi tenul devine mai uscat. Alţi factori care pot influenţa secreţia sebacee sunt stresul, fluctuaţiile hormonale, consumul alimentelor cu indice glicemic crescut. Dacă suntem stresaţi, sintetizăm mai mult cortizol care influenţează secreţia sebacee. Consumul de ciocolată, spre exemplu, determină eliberarea IGF (insulin growth factor) care contribuie atât la sinteza de sebum. Dar şi la inflamaţia locală, ducând la apariţia leziunilor acneice.
Îngrijirea corectă a tenului gras
Îngrijirea tenului gras trebuie să urmeze protocolul clasic de curăţare şi întreţinere. Astfel, seara este recomandat să vă demachiaţi tenul cu ulei emulsifiant, apă micelară sau lapte demachiant. Chiar dacă nu folosiţi fond de ten, pe parcursul zilei se adună pe suprafaţa pielii praf, sebum, celule moarte ce trebuie îndepărtate corespunzător. Mai mult, produsele precum apa micelară au propietatea de a emulsiona grăsimile de pe suprafaţa tenului, prin formare de micelii, datorită surfactanţilor conţinuţi. Apa şi uleiul nu se amestecă; prin urmare, nu putem îndepărta sebumul, SPF-ul rezistent la apă sau fondul de ten folosind doar apă, ci avem nevoie şi de un produs care să scadă tensiunea superficială dintre apă (sau discheta demachiantă) şi piele şi să „lege” particulele de pe ten. După demachiere, urmează spălarea cu apă călduţă şi un cleanser potrivit tipului de ten.
10 sfaturi pentru un ten luminos
Greşeli de evitat
Cea mai frecventă greşeală pe care o facem este să curăţăm excesiv tenul, ori cu produse ce conţin surfactanţi agresivi, ori cu exfolianţi chimici sau mecanici de tip gomaj.
Un ten deshidratat va stimula glandele sebacee să producă sebum compensator şi intrăm într-un cerc vicios în care, pe măsură ce insistăm cu exfolierea tenului pe atât de gras va deveni.
Curăţarea blândă de două ori pe zi este suficientă. Un ten gras nu este un ten hidratat. De aceea este important să oferim hidratare tenului gras din interior, prin consum de lichide. Dar mai ales din exterior, prin creme ce conţin agenţi umectanţi.
Cremele cu acid hialuronic, glicerină atrag apa la nivelul epidermului şi oferă un aspect suplu şi luminos. De evitat produsele grase ce conţin ocluzivi precum vaselină/petrolatum. Alegeţi texturi fluide de tip geluri sau loţiuni care să intre repede în piele şi care să nu ofere un aspect „lipicios”.
Ne afectează machiajul zilnic tenul?
Machiajul tenului gras
În ceea ce priveşte make-up-ul, evitaţi fondurile de ten cu putere mare de acoperire şi efect de „mască”. Deşi poate avea un impact estetic favorabil în primele ore, după miezul zilei tinde să se adune în pliuri, să se scurgă sau să se transfere. Puteţi fixa fondul de ten cu pudre translucide care absorb excesul de ulei şi le puteţi reaplica pe parcursul zilei. Există chiar produse sub formă de pudră, cu SPF 50, ce pot fi reaplicate peste machiaj în timpul zilei pentru reîmprospătare.