Informații importante despre virusul HIV

Infecția cu virusul HIV (virusul imunodeficienței umane; Human Immunodeficiency Virus) va determina, în ultimul stadiu, sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA sau AIDS; Acquired Immune Deficiency Syndrome).

La sfârșitul anului 2022, s-a estimat faptul că, la nivel mondial, peste 39 de milioane trăiesc cu infecția cu HIV/SIDA, principalul factor de risc al infecției fiind administrarea intravenoasă de droguri și întreținerea relațiilor sexuale neprotejate. O problemă o ridică faptul că infecția cu HIV este foarte obscură și are o progresie care se poate întinde de-a lungul a zeci de ani. Semnele infecției primare apar tind să apară la 2-4 săptămâni postinfecție.

Virusul HIV atacă limfocitele T CD4+ (limfocitele T-Helper), care, chiar dacă nu au rol direct în imunitate, ele activează celelalte celule implicate în răspunsul imun. Drept urmare, infecțiile cu acest virus duc la compromiterea stării imunitare a gazdei, ceea ce va duce la o incidență cu mult crescută a infecțiilor oportuniste. Unele dintre aceste infecții au potențialul de a fi deosebit de severe, chiar letale, adesea deosebit de greu de tratat. Virusul HIV a fost descoperit în anul 1983. Încă de atunci, se consideră că mai bine de 40 de milioane de decese s-au datorat acestei infecții, ca urmare a complicațiilor asociate, deseori inevitabile, dificil de gestionat eficient.

Infecția cu virusul HIV – cauze, factori de risc și modalități de transmitere

Cauzele acestei boli infecțioase, SIDA, este infecția cu virusul HIV. Se cunosc 2 tulpini virale, HIV-1 și HIV-2. La nivel global, HIV-1 este cel mai răspândit și are potențial virulent maximal. Se consideră a fi originar din Africa Centrală. HIV-2 este mai puțin virulent, avându-și originea în Africa de Vest. Ambele tulpini virale sunt înrudite filogenetic cu virusurile imunodeficienței întâlnite, în principal, la speciile de primate. Infecția cu virusul HIV de tip 2 este relativ limitată în Africa de Vest, fiind mai puțin frecventă, dar nu imposibilă, în alte regiuni ale lumii. Infecția cu virusul HIV este considerată o pandemie, afectând persoane din întreaga lume.

Chiar dacă incidența infecției cu virusul HIV urmează o pantă descendentă încă de când acesta a fost descoperit, aceasta diferă drastic în anumite regiuni ale lumii. Spre exemplu, se estimează că în Africa Subsahariană, peste 25 de milioane de oameni, de toate vârstele, prezintă infecția. În momentul de față, nu există vreun vaccin cunoscut pentru HIV. Un factor de risc care asigură propagarea virusului, mai ales în rândul tinerilor, este administrarea intravenoasă de droguri și, ulterior, întreținerea de raporturi sexuale neprotejate. Alți factori care cresc riscul de infecție cu virusul HIV, considerată o boală cu transmitere sexuală, includ:

• practicile sexuale nesigure (lipsa protecției, numărul crescut de parteneri);
• întreținerea de raporturi sexuale între persoane de același sex (în special bărbați), ca urmare a raporturilor sexuale anale (mucoasa anală este mai fragilă decât cea vaginală și orală, ceea ce crește riscul de transmitere a virusului HIV);
• poate fi transmis și prin sex oral (lichid seminal, secreții vaginale), dar cazurile infecției cu virusul HIV pe această cale sunt mult mai rare; virusul NU se transmite prin sărut și salivă;
• transfuziile de sânge de la persoane infectate sau utilizarea fomitelor (obiecte infectate cu sânge, cum ar fi ace, aparate de ras);
• transmitere verticală, de la mamă la făt, în timpul sarcinii sau alăptării;

Infecția cu HIV este considerată, în primă fază, o infecție cu transmitere sexuală. O problemă, în această privință, este faptul că o persoană poate fi infectată, însă nu știe acest lucru, din cauza lipsei simptomelor. Ulterior, ca urmare a progresiei infecției, se ajunge la etape specifice, care se pot prezenta în diferite forme.

Infecția cu virusul HIV – simptome și manifestări

Infecția cu virusul HIV este, imediat după expunere, asimptomatică. Perioada de incubație este, de obicei, de 2-4 săptămâni până la apariția simptomelor nespecifice, deși în unele cazuri poate să dureze până la 10 luni. O constelație de simptome, cunoscută drept „sindromul retroviral acut”, poate să apară, deși sunt nespecifice. Aceste simptome asociate infecției cu virusul HIV, în ordine descrescătoare a frecvenței, sunt următoarele:

• oboseală generalizată;
• dureri musculare;
• erupții cutanate extinse, punctiforme;
• durere de cap și gât;
• noduli limfatici umflați;
• dureri articulare;
• transpirații nocturne;
• diaree.

Infecția cronică cu virusul HIV poate fi caracterizată de prezența stadiului final, SIDA, dar nu este obligatoriu acest lucru, putând evolua spre o infecție mai avansată:

Infecția cronică cu virusul HIV (fără SIDA)

• candidoză;
• herpes zoster;
• leucoplazie orală păroasă;
• neuropatie periferică;
• anginomatoză bacilară;
• displazie cervicală;
• purpură trombocitopenică idiopatică.

Infecția cronică cu virusul HIV (cu SIDA)

Face referire în special la acele infecții oportuniste și afecțiuni maligne care apar mai frecvent, sau cu manifestări mai severe, la persoanele cu sistem imunitar slăbit (din cauza distrugerii, în urma infecției, a limfocitelor T-Helper):

• infecții bacteriene multiple sau recurente;
• pneumonie recurentă;
• candidoză recurentă;
• coccidioidomicoză;
• criptococoză (extrapulmonară);
• criptosporidioză;
• infecții cu citomegalovirus;
• histoplasmoză;
• encefalopatie asociată HIV-ului;
• tuberculoza;
• sarcomul Kaposi;
• limfom.

Prezența sau severitatea crescută se asociază infecției cu virusul HIV. Simptomele nu sunt deloc tipice, în special în etapa inițială a infecției, dar persoana este contagioasă în această perioadă. Așadar, riscul de a transmite virusul mai departe este unul foarte mare.

Infecția cu virusul HIV – alternative de tratament

Virusul HIV este un retrovirus, adică un virus ARN care se replică în celula gazdă. Pentru a se integra în genomul gazdei, folosește o enzimă numită reverstranscriptază, care transformă ARN în ADN, de unde și prefixul „retro”. Antiretroviralele sunt medicamentele folosite pentru a trata infecția cu virusul HIV/SIDA, utilizate în diferite combinații. Schema terapeutică folosită este denumită, frecvent, „terapie combinată extrem de activă” (HAART). De menționat, în schimb, că tratamentul nu este curativ, dar are beneficii semnificative. Infecția cu virusul HIV va ridica necesitatea unui tratament pe viață, care are drept scop:

• reducerea morbidității și mortalității;
• reducerea riscului de transmitere a infecției persoanelor sănătoasă (dacă încărcătura virală este redusă);
• reducerea riscului de infecții recurente și alte complicații asociate infecției virale.

Cu cât tratamentul cu antiretrovirale este inițiat mai devreme, cu atât prognosticul asociat este unul mult mai bun. Cu toate acestea, rare sunt cazurile în care infecția cu virusul HIV este rapid detectată, iar din acest motiv testarea este recomandată mai ales la persoanele expuse unui risc crescut de infecție.

Sfaturi pentru a preveni infecția cu virusul HIV

Pentru a reduce riscul de infecție cu HIV, se recomandă următoarele:

• folosirea prezervativului în timpul întreținerii raporturilor sexuale;
• evitarea întreținerii de raporturi sexuale anale (din 10.000 de cazuri, s-a constatat faptul că 138 s-au datorat contactului sexual anal și doar 8 contactului sexual vaginal);
• asigurarea faptului că orice ac (instrumentar chirurgical, folosit la saloanele de tatuat) este sterilizat înainte de a fi folosit;
• limitarea numărului de parteneri;
• evitarea contactului, în special sexual, cu persoane care prezintă posibile semne de infecție, în special leziuni cutanate;
• însuși tratamentul infecției este considerat a fi o metodă de a limita răspândirea virusului.

foto: shutterstock.com