Encefalita reprezintă o afecțiune inflamatorie severă a creierului, cauzată cel mai des de infecții de natură virală, dar și de răspunsuri autoimune sau reacții postinfecțioase. Deși este o afecțiune relativ rară (aproximativ 4-6 cazuri la 100.000 de persoane), are potențial foarte sever. Grupele de risc sunt reprezentate de copii și de persoanele în vârstă. Afecțiunea se manifestă prin diferite simptome în special neurologice, de la cefalee și febră la tulburări cognitive, convulsii și chiar comă, care poate evolua spre deces. Inflamația creierului reprezintă o urgență medicală și, prin urmare, necesită diagnostic precoce și tratament adecvat pentru a preveni complicațiile severe.
Ce este și ce afectează encefalita?
În limbaj de specialitate, creierul se mai numește și „encefal”. Encefalita reprezintă inflamația acută a parenchimului cerebral, ceea ce afectează neuronii, sinapsele, bariera hematoencefalică (bariera fiziologică care există între sistemul sanguin și creier). Odată ajunse la nivel cerebral, virusurile se înmulțesc și perturbă funcția celulelor neuronale. La o examinare generală, se pot observa edem cerebral, congestie vasculară și hemoragie, iar o altă caracteristică este infiltrarea cu leucocite sau celule microgliale. La copii, în unele cazuri se poate observa și calcificarea la nivel cerebral (în special în contextul infecției cu arbovirusuri – Zika, West Nile, St. Louis).
Tipuri de encefalită
Clinic, pot fi diferențiale mai multe tipuri de encefalită, clasificate în esență în funcție de cauză:
Encefalita virală
Cea mai frecventă formă, cauzată de virusuri neurotrope precum:
- virusul Herpes simplex (HSV-1, HSV-2): cea mai frecventă și severă formă;
- virusul varicelo-zosterian;
- enterovirusuri (echovirusuri, coxsackievirusuri);
- virusul rabic;
- virusuri transmise prin vectori (arbovirusuri, West Nile, encefalita transmisă de căpușe).
Encefalita autoimună
Mediată de anticorpi îndreptați împotriva receptorilor neuronali, apărând în boli precum:
- encefalita anti-NMDA (teratom ovarian);
- encefalita limbică paraneoplazică;
- encefalita Bickerstaff.
Encefalita postinfecțioasă
Această formă poate să apară la câteva săptămâni după o infecție virală, ca urmare a reacțiilor autoimune exagerate și încrucișate (spre exemplu, encefalomielita acută diseminată).
Encefalită – cauze și factori de risc
Principala cauză a encefalitei o reprezintă infecțiile de natură virală. Virusurile invadează gazda într-un loc din afara sistemului nervos central, cum ar fi căile respiratorii superioare, dar ajung la măduva spinării și creier pe prin diseminare hematogenă, deoarece unele specii pot trece de bariera hematoencefalică. Peste 70% din cazuri sunt provocate de infecțiile virale.
Infecții virale (cele mai frecvente)
- Herpes simplex (1 și 2, mai rar 6 și 7) și virusul varicelo-zosterian;
- Influenza (virusul gripei);
- virusul Nipah, Zika;
- enterovirusuri;
- adenovirusuri;
- parechovirusuri;
- virusul rujeolic;
- virusul West Nile;
- virusul Epstein-Barr;
- citomegalovirusul;
- virusul urlian;
- virusul rabiei;
- virusul ecvin (de est și vest);
- virusul Denga;
- virusul Powassan (transmis de căpușe);
- polivirusul.
Infecții bacteriene, parazitare și fungice (mai rare)
- Listeria monocytogenes;
- Bartonella henselae;
- Mycoplasma pneumoniae;
- Leptospira interrogans (leptospiroza);
- Toxoplasma gondii;
- Naegleria;
- Taenia solium (cisticercoza)
- Crytococcus (criptococoza).
Cauze autoimune
- forma cu anticorpi NMDAR (teraton ovarian);
- forma cu anticorpi LGI-1 (timomul);
- cancerul pulmonar microcelular (anticorpi anti-Hu);
- tumorile testiculare (anticorpi anti-Ma);
- anticorpi anti-GAD (diabet);
- forma asociată afecțiunilor limbice paraneoplazice;
- encefalita Bickerstaff.
Principalii factori care cresc riscul infecției sunt extremele de vârstă (nou-născuți și copii mici, persoanele în vârstă), starea imunodepresivă (HIV, tratament cronic cu corticosteroizi, diabet), călătoriile în zonele endemice pentru arbovirusuri. Lipsa vaccinării (ROR, vaccinul antigripal), crește riscul infecției cu aceste virusuri care, printre complicații, pot duce și la inflamația severă a creierului.
Encefalita – simptome și manifestări
De foarte multe ori, encefalita virală mimează simptomele asemănătoare gripei, cum ar fi febră, durerile de cap, durerile articulare și musculare, slăbiciunea. Cu toate acestea, se prezintă și cu simptome mai specifice, cum ar fi:
Simptome encefalită la adulți
- febră mare, cefalee foarte severă;
- confuzie, tulburări de memorie, concentrare;
- convulsii;
- tulburări de limbaj, mișcare și coordonare;
- modificări comportamentale;
- halucinații, declin cognitiv;
- erupții și vezicule cutanate (în infecția cu virusul varicelo-zosterian);
- limfadenopatia și splenomegalia (în infecția cu virusul Epstein-Barr);
- coreoatetoza, simptome parkinsoniene (în infecția cu arbovirusuri);
- alterarea stării de conștiență, comă.
Simptome encefalită la copii
- febră mare;
- iritabilitate, plâns de neconsolat;
- somnolență excesivă;
- vărsături, refuzul alimentării;
- convulsii;
- hipotonie sau hipertonie (corpul pare înțepenit);
- spații anormale la nivelul fontanelelor.
În encefalita postinfecțioasă, spre exemplu, afectarea creierului este secundară unei infecții de natură respiratorie, și poate să apară în decurs de 1-3 săptămâni de la ameliorarea acesteia. De obicei, simptomele debutează cu febră, dureri de cap, gât înțepenit, greață, vărsături, și tind să evolueze spre alterarea stării mentale și simptome neurologice: depresia generală a simțurilor, stare exacerbată de somnolență, alterarea stării de conștiență, comă.
Cât durează encefalita?
În ceea ce privește durata, aceasta variază. Oricum ar fi, tratamentul precoce este esențial pentru a preveni complicațiile. Formele ușoare pot dura 1-2 săptămâni, pe când cele severe pot ridica necesitatea unor luni întregi de recuperare. De asemenea, complicațiile neurologice care pot să apară în special în contextul tratamentului întârziat, pot persista pe termen lung.
Tratament encefalită
Tratamentul encefalitei virale este în primul rând unul de susținere, deoarece nu există cel puțin în momentul de față terapii specifice pentru majoritatea infecțiilor virale. Pe de altă parte, este important de știut că encefalita cauzată de infecția cu Herpes simplex – cea mai frecventă formă – dispune de tratament. S-a observat că dacă se administrează devreme aciclovir, scade deosebit de mult riscul de mortalitate și de sechele după encefalită. Tratamentul se face în spital.
Tratament antiviral
- aciclovir (pentru encefalita herpetică): 10 mg/kg corp IV (intravenos), la fiecare 8 ore timp de 14-21 de zile;
- ganciclovir, fosfocarnet (infecția cu citomegalovirus): ganciclovir 5 mg/kg corp intravenos, la fiecare 12 ore și fosfocarnet 60 mg/kg corp intravenos la 12 ore, timp de 21 de zile.
Terapie imunosupresoare (în encefalitele autoimune)
- imunosupresoare (corticosteroizi);
- plasmafereză;
- imunoglobuline intravenoase.
Management simptomatic
- anticonvulsivante (levetiracetam, valproat);
- antiedematoase (manitol, corticosteroizi);
- analgezice, antiinflamatoare.
Altă componentă importantă a managementului pacienților cu encefalită virală este necesitatea de monitorizare în serii a presiunii intracraniene. Presiunea intracraniană crescută este asociată cu un prognostic nefavorabil. În acest sens, steroizii și manitolul se administrează pentru a trata presiunea intracraniană crescută. Pentru status epilepticus, se folosesc benzodiazepine. Atunci când apar și modificări de comportament, poate fi necesară administrarea de antipsihotice, dar pentru o perioadă scurtă de timp.
Recuperarea după encefalită
După o astfel de afecțiune, unele persoane pot rămâne cu sechele. Acestea se pot prezenta sub forma problemelor de memorie, convulsiilor, problemelor de concentrare și atenție, modificări de comportament, personalitate. Multe persoane pot avea nevoie de tratament anticonvulsivant pe termen lung. Pe de altă parte, deseori convulsiile sunt rezistente la terapia medicală. Pentru o îmbunătățire a calității vieții, se recomandă reabilitarea neurologică, terapia psihologică, însă și terapia cognitivă. Dacă este cazul, intervențiile de recuperare motorie (kinetoterapie) și cele de logopedie (educarea limbajului) asigură o recuperare mult mai eficientă după boală.
Encefalită – complicații și riscuri asociate
Majoritatea pacienților cu encefalită virală se recuperează fără sechele. Cei care rămân, totuși, cu simptome, tind să aibă dificultăți de concentrare, tulburări de comportament, vorbire, uneori și pierderi de memorie. În cazuri rare, pacienții pot rămâne în stare vegetativă. În cazul infecției cu EE (virusul ecvin de est) copiii pot dezvolta convulsii, retard mintal sever, paralizie. Infecția cu virusul Zika poate duce la microcefalie. Cea mai frecventă complicație pe termen lung este reprezentată de convulsii, care apar la 10-20% dintre pacienți și persistă de-a lungul mai multor decenii. Alte posibile complicații includ:
- deficiențe neurologice reziduale;
- hiponatremie;
- encefalopatie;
- declin cognitiv;
- schimbări de dispoziție și comportament;
- mononeuropatie;
- paralizie flască;
- sindromul dereglării secreției hormonului antidiuretic.
Sfaturi pentru prevenție
Pentru a reduce riscul de a dezvolta encefalită, se recomandă următoarele:
- vaccinarea împotriva rujeolei, rubeolei, oreionului și gripei, precum și vaccinarea specifică în cazul în care se călătorește în zone cu risc;
- purtarea articolelor vestimentare lungi, care acoperă pielea, când se desfășoară activități în natură și inspectarea pielii pentru identificarea căpușelor;
- folosirea unui repelent anti-țânțari, mai ales dacă se călătorește în zone cu risc endemic;
- asigurarea unei igiene adecvate.
Întrucât momentul intervenției este foarte important în stabilirea prognosticului, se recomandă solicitarea serviciilor medicale de urgență dacă apar simptomele tipice encefalitei. Cu tratament rapid și gestionare corespunzătoare, scade semnificativ riscul de complicații.
Foto: shutterstock.com
