Revista care te menține sănătos

Nefrologie si urologie

Infectiile urinare ne dau batai de cap

2 iulie 2018
Share

Urinari dese, dureri in timpul mictiunii, dureri in zona lombara, febra, frisoane. Acestea sunt cateva din simptomele care anunta o infectie urinara.

Infectiile tractului urinar afecteaza oamenii de toate varstele, ocupand locul al doilea dupa infectiile tractului respirator. Ele afecteaza mai mult femeile, insa la varsta a treia barbatii pot fi afectati in aceeasi masura.

Infectiile urinare se pot intalni la nivel renal (pielonefrite) sau sunt infectii de tract urinar inferior (cistite, uretrite, prostatite, epididimite). Dintre diferitele microorganisme ce pot infecta tractul urinar, cel mai des intalnit este grupul coli-aerogen (infectia cu Escherichia coli), care intervine in aproape 90% din cazurile de prima infectie urinara dobandita in afara spitalului. Alaturi de el, mai pot fi inalniti si alti germeni gramnegativi si grampozitivi.

Cel mai important factor care determina infectia tractului urinar sunt germenii prezenti in intestinul gros si care ajung in vezica prin uretra. Aceasta explica frecventa mai mare a infectiilor in randul femeilor. Alti factori care favorizeaza infectiile urinare sunt: constipatia, diabetul zaharat, sarcina, adenomul de prostata, litiaza renala, explorarile urologice.

 

Forme clinice ale infectiilor urinare

Infectiile de tract urinar pot fi acute (recidivante) sau cronice, cu evolutii indelungate si asimptomatice si pot ajunge la complicatii grave precum insuficienta renala cronica. Infectiile acute sunt intalnite mai ales la femei si se manifesta prin: urinari dese, durere in timpul mictiunii, durere deasupra zonei pubiene, dureri lombare, febra, frisoane. Urina poate avea mirosul si culoarea modificate (aspect de bere bruna). La barbati prostatita acuta se manifesta prin febra, frisoane si o prostata moale si sensibila la examinare. In cazul infectiilor urinare cronice, pacientul prezinta simptome precum: oboseala, scadere in greutate, scaderea poftei de mancare, temperatura intre 37-37,5°C, urinari frecvente, mai ales pe timpul noptii.

 

Examene ce pot depista o infectie urinara

Principalele examene de laborator pe care trebuie sa le efectueze bolnavii cu suferinte urinare sunt urocultura si antibiograma. Recoltarea urinei se face de dimineata, din mijlocul jetului urinar, dupa toaleta prealabila cu apa si sapun. Daca la urocultura se identifica mai mult de 100.000 colonii germeni/ ml, atunci este vorba despre infectie urinara. Pe langa acestea, mai sunt necesare si alte teste: sumarul de urina (care poate evidentia prezenta leucocitelor in urina, a hematiilor), hemoleucograma (depisteaza cresterea numarului de leucocite), ureea, acidul uric, creatinina sangvina.

De asemenea, pot fi recomadate examene suplimentare: ecografie abdomino-pelviana, urografie, alte explorari functionale ale rinichiului care pot pune in evidenta anomalii anatomice sau fiziologice ale functionarii aparatului renal.

 

Masuri de profilaxie a infectiilor urinare

Neplacerile cauzate de infectii urinare pot fi evitate prin masuri foarte simple:

  • mentinerea unei igiene riguroase a regiunii perianale;
  • consum adecvat de lichide (1,5 l/zi), care ajuta la mentinerea functiei renale;
  • evitarea constipatiei;
  • tratamentul igienico-dietetic si medicamentos corect al colonului iritabil;
  • evitarea abuzului de analgezice care pot provoca leziuni renale pe care se pot grefa infectiile bacteriene.

 

Organismul incearca sa se apere prin mijloace specifice

Desi urina normala, la temperatura obisnuita a corpului, reprezinta un mediu propice cresterii si multiplicarii germenilor, totusi organismul dezvolta mijloace de aparare: pH-ul scazut al urinei, fluxul dinamic al urinei cu efect de spalare, precum si proprietatile antibacteriene ale membranei ce captuseste tractul urinar.

 

Tratamentul indicat in infectiile urinare

Tratamentul curativ este unul nuantat. Se poate initia antibioterapia de urgenta inaintea obtinerii rezultatelor antibiogramei. Durata antibioterapiei este variata, in functie de caracterul acut, recidivant sau cronic al infectiei urinare. In cazul unei infectii urinare acute necomplicate, tratamentul poate dura pana la 14 zile, iar in cazul unei infectii cronice, durata poate fi si de un an de zile. Daca in urina sunt prezente si ciuperci patogene, este foarte important sa se faca distinctia intre infectie si colonizare locala. Pacientii vor primi astfel tratament antifungic timp de cinci zile.

 

Retineti!

Lipsa simptomelor nu exclude existenta unei infectii a tractului urinar. Prin urmare, efectuati in mod regulat teste de laborator care includ obligatoriu o urocultura si o antibiograma.

 

Lucia Comanescu
Consultant: Dr. Ioana Costa
Medic specialist medicina de familie

Pe aceeasi tema mai poti viziona urmatorul clip despre INFECTII URINARE pe canalul TV Online SensoTV, in categoria Sanatate:

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.