O infecție urinară reprezintă unul dintre cele mai frecvente tipuri de infecții bacteriene. Datele de natură epidemiologică indică faptul că, la nivel mondial, anual se înregistrează peste 150 de milioane de cazuri de infecție urinară, în jur de 2-3 milioane ridicând și necesitatea consultului medical de urgență.
Femeile par a fi mult mai predispuse spre a dezvolta infecții urinare (cu un sex ratio de 4:1), în special cele active sexual din categoria de vârstă 18-29 de ani. Aproximativ 50% dintre femei se consideră că vor dezvolta cistită acută (infecție urinară acută) măcar o dată de-a lungul vieții. De asemenea, aproximativ un sfert vor experimenta și recidiva afecțiunii.
În cazul bărbaților, prevalența este de 12%. Cu toate acestea, sugarii de sex feminin și bătrânii care dezvoltă infecție urinară sunt mult mai predispuși complicațiilor. În schimb, în amândouă cazurile morbiditatea asociată afecțiunii este scăzută, însă, dat fiind faptul că patologia este una foarte comună, costul anual pentru îngrijire și prevenție se ridică la miliarde de dolari. Infecțiile urinare tind să ridice complicații cu potențial sever în momentul în care există și afecțiuni care implică o stare imunitară compromisă. De asemenea, se observă o incidență mult mai crescută în timpul verii, probabil ca urmare a expunerii mult mai ușoare la factori de risc.
Infecție urinară – ce este?
O infecție urinară este o infecție bacteriană a vezicii urinare și/sau structurilor asociate. În mod obișnuit, acestea se rezolvă spontan, fără tratament, dar mulți pacienți solicită tratament pentru ameliorarea simptomelor asociate. Tratamentul mai poate avea drept scop și prevenirea situației în care infecția se răspândește la nivel renal, cu dezvoltarea de boli ale tractului urinar superior, care poate duce la distrugerea nefronilor și, în cele din urmă, chiar la hipertensiune arterială. În esență, o infecție urinară interesează tractul urinar inferior, adică vezica urinară. Este important ca diagnosticul diferențial să includă uretrita, o infecție cu transmitere sexuală.
La bărbații și femeile de vârstă adultă, o infecție urinară este clasificată ca fiind pielonefrită ori cistită:
- cistită complicată: infecție urinară la femei sănătoase care nu sunt însărcinate, care se află la menopauză și au tractul urinar normal;
- cistită complicată: infecție urinară asociată cu factori de risc care fie cresc riscul de posibile complicații, fie scad eficacitatea tratamentului (cateter, calcul urinar, anomalii ale tractului urinar, reflux vezicouretral, cistita la bărbați, femei însărcinate, stare imunocompromisă);
- pielonefrita necomplicată: infecție renală la paciente sănătoase, care nu sunt însărcinate, cu tract urinar normal;
- pielonefrită complicată: infecție renală în timpul sarcinii sau la pacienți expuși și la factorii de risc (prezentați mai sus), necesitând în mod obișnuit internare;
- infecție urinară recurentă: definită drept ≥ 2 cazuri de infecție urinară în 6 luni ori ≥ 3 cazuri în 12 luni;
- infecție urinară asimptomatică (colonizare): >100.000 unități formatoare de colonii/mL de urină, însă fără semne sau simptome de boală.
Principalele simptome de infecție urinară includ durerea în timpul urinării (disurie), necesitatea de a urina mai frecvent, incapacitatea de a iniția fluxul urinei, instalarea bruscă, chiar pe fondul lipsei consumului excesiv de lichide, de a urina și, uneori, prezența de sânge în urina eliminată (hematurie). De obicei, pacienții cu infecție urinară necomplicată nu au febră, frisoane, greață, vărsături sau dureri de spate, care sunt semne de afectare renală sau boli ale tractului superior.
Infecție urinară – cauze și factori de risc
O infecție urinară necomplicată interesează, în mod obișnuit, doar vezica urinară. În momentul în care bacteriile invadează peretele mucoasei vezicale se produce o reacție inflamatorie numită cistită, care implică eliberarea de substanțe proinflamatorii. Urina reprezintă un substrat potrivit pentru creșterea bacteriilor. Factorii care îl fac mai puțin favorabil sunt:
- pH-ul < 5;
- prezența acizilor organici în urină;
- nivelurile ridicate de uree.
Urinarea frecventă în volume mari reduc riscul ca o persoană să dezvolte infecție urinară. Este cunoscut faptul că bacteriile care provoacă infecții urinare prezintă pe suprafață un anumit grup de proteine numite adezine care le permit să se atașeze de suprafața mucoasei uroteliale. Există situații în care invadarea tractului urinar de către uropatogen este mult mai ușoară, cum ar fi în cazurile în care o persoană are uretra mai scurtă (cum este cazul femeilor).
Principalii agenți patogeni implicați în etiologia cazurilor de infecție urinară sunt:
- Escherichia coli (principala cauză de infecție urinară);
- specii de Klebsiella;
- specii de Proteus;
- specii de Enterobacter;
- specii de Enterococcus.
Factorii de risc care predispun o persoană la infecție urinară includ:
- sexul feminin: femeile sunt mai predispuse la infecție urinară decât bărbații, deoarece este vorba despre o distanță mai scurtă de la orificiul uretral la vezică și de proximitatea relativă a deschiderii uretrei de vagin și rectul bogat în bacterii. Pentru femeile la premenopauză se cunoaște că riscul de infecție urinară acută și recurentă crește proporțional cu utilizarea de spermicide și activitatea sexuală, care cresc riscul de colonizare periuretrală cu coli;
- vârsta înaintată: ≥ 65 de ani;
- scăderea nivelului de estrogen la femeile aflate în postmenopauză (la femeile aflate încă la premenopauză, există concentrații mari de lactobacili în vagin, precum și un pH acid, ceea ce împiedică eventuala colonizare cu agenți uropatogeni; utilizarea antibioticelor, mai ales în lipsa prebioticelor, poate neutraliza acest efect protector);
- istoricul familial (afectează atât severitatea, cât și recurența de infecție urinară);
- proceduri medicale: cateterizarea, uretroscopia, intervenții chirurgicale uroginecologice ori pentru prolaps de organ pelvin (infecție urinară postoperatorie), examenele pelvine dese;
- afecțiuni medicale subiacente care pot crește riscul de infecție urinară: calculi renali, diabet zaharat, starea imunocompromisă (în special ca urmare a transplantului de organe);
- tratamente medicamentoase: utilizarea de antibiotice și medicamente imunosupresoare;
- deshidratarea;
- utilizarea de spermicide, sterilet;
- întreținerea frecventă de raporturi sexuale.
Legătura dintre sezonul verii și creșterea riscului de infecție urinară
Mai multe studii descriu faptul că infecțiile urinare au o incidență mai mare vara și la începutul toamnei, în comparație cu alte perioade ale anului. Acest aspect este asociat temperaturilor mai mari din aceste perioade, în conformitate cu:
- expunerea crescută la temperaturi ridicate crește pierderea de lichide prin transpirație;
- scade cantitatea de lichid extracelular, ducând la deshidratare și scăderea debitului urinar;
- ca urmare a scăderii debitului urinar, scade și clearance-ul mecanic al bacteriilor din tractul urinar ce concentrează bacteriile în urină;
- bacteriile sunt mult mai predispuse să crească, să se dezvolte și să se înmulțească în mediile calde și umede;
- activitățile în apă (mersul la mare, la piscină, ștrand) reprezintă un factor de risc, deoarece mediul umed (costumul de baie, lenjeria intimă) oferă condiții necesare pentru bacterii;
- conform sondajelor, întreținerea de raporturi sexuale este mult mai frecventă vara, ceea ce poate influența și migrarea bacteriilor uropatogene la nivelul vezicii urinare. În combinație cu umiditatea și temperaturile crescute, riscul de infecție urinară este mult crescut;
- modelele sezoniere de prescriere a antibioticelor (ca urmare a faptului că, de exemplu, vara se pot prescrie antibiotice ca urmare a înțepăturilor de insecte, când se suspectează că există o infecție) pot fi asociate cu riscul crescut de infecție urinară pe perioada verii.
Infecție urinară – măsuri de prevenție
Pentru a preveni și reduce riscul de a dezvolta infecție urinară, puteți lua în considerare câteva dintre sfaturile de mai jos:
- obișnuiți-vă să urinați de fiecare dată după întreținerea de raporturi sexuale;
- ștergerea cu hârtie igienică se face cu direcție antero-posterioară (din față în spate), pentru a se limita accesul bacteriilor la nivelul uretrei (femeile au o uretră mult mai scurtă, și astfel se împiedică accesul bacteriilor din zona anală spre vagin și uretră);
- suplimentați-vă alimentația cu vitamina C, deoarece are și rol de acidifiant urinar;
- luați întotdeauna prebiotice când urmați un tratament cu antibiotice;
- evitați sau limitați utilizarea de medicamente care pot cauza sau exacerba retenția urinară;
- hidratați-vă corespunzător, deoarece vă veți asigura un flux urinar frecvent și, de asemenea, un volum urinar corespunzător curățării și eliminării corectelor a bateriilor uropatogene;
- eliminați urina de fiecare dată când simțiți nevoia. Nu „vă țineți”, deoarece există șansa ca bacteriile să se înmulțească exacerbat și chiar să migreze la nivelul structurilor anexe, ceea ce are potențialul de a duce la complicații;
- evitați să purtați lenjerie intimă și costume de baie ude pentru o perioadă lungă de timp. Ar fi de preferat să le schimbați cât mai repede. Luați cu dumneavoastră lenjerie curată, uscată, de fiecare dată când mergeți la piscină și schimbați-vă atunci când ieșiți din apă;
- utilizarea de metode contraceptive precum diafragmele, prezervative tratate cu spermicide, pot irita tractul urinar, ducând la creșterea bacteriilor;
- obișnuiți-vă să consumați ceaiuri care promovează sănătatea tractului urinar, cum ar fi cel de pătrunjel, mușețel, mentă, merișor.