Revista care te menține sănătos

Mama și copilul

Infecția cu Rotavirus la copii – simptome și management

Andrei Cioată; surse: ncbi.nlm.nih.gov, sciencedirect.com
5 iunie 2024
Share
Infecția cu Rotavirus la copii – simptome și management

Infecția cu Rotavirus reprezintă, la nivel mondial, principala cauză a gastroenteritei acute. Mai mult decât atât, studiile estimează că aproximativ 200.000 de persoane mor anual, ca urmare a infecției și complicațiilor asociate infecției. Chiar dacă incidența a scăzut semnificativ odată cu apariția posibilității de vaccinare, infecția este încă răspândită. Infecția cu Rotavirus la copii cu vârsta sub 5 ani este principala cauză a gastroenteritei severe. La copiii cu vârsta sub 3 anișori, infecția virală determină până la 85% din totalul cazurilor de diaree acută, potențial severă. De foarte multe ori, infecția cu Rotavirus la copii necesită spitalizare și tratament inițiat de urgență.

Infecția cu Rotavirus la copii – cauze, factori de risc și modalități de transmitere

Rotavirusul este un virus ARN, dublu catenar, a cărui denumire a fost aleasă pe baza formei pe care o are, prin investigații de microscopie electronică, de roată. Infecția cu Rotavirus la copii, în general, este favorizată de climatul rece, observându-se o incidență mai crescută a cazurilor în timpul iernii. Totuși, infecția este posibilă și în sezonul călduros, dar mai rar. Rotavirusul se transmite în special pe cale fecal-orală, deoarece particulele virale ingerate ajung în primul rând la nivelul intestinului subțire, unde eliberează enterotoxine care duc la inflamație și diaree, ceea ce va interfera cu absorbția alimentară. Virusul are o perioadă de incubație tipică, de 1-3 zile.

În cazuri rare, infecția cu Rotavirus la copii se transmite prin fomite, adică prin obiectele de uz casnic care au fost contaminate (prosoape, hârtie igienică, suprafețe). Răspândirea virală poate avea loc și prin mâini contaminate, iar în cazuri rare prin alimente și apă contaminată. Nu este un virus transmis pe cale aeriană, prin picături respiratorii, tuse și strănut. Împreună cu virusul  Norwalk, infecția cu Rotavirus la copii duce la majoritatea cazurilor de gastroenterită de natură non-bacteriană. Majoritatea copiilor prezintă infecția cu Rotavirus până la vârsta de 5 ani, boala fiind mai severă la sugari și la copii cu sistem imunitar slăbit. Infecția prezintă anumite tendințe:

  • infecția cu Rotavirus la copii este considerată „o boală de iarnă”, în special în zonele cu un climat temperat (în zonele cu climat tropical, infecțiile tind să apară pe tot parcursul anului);
  • există o creștere a nevoii de spitalizare în urma infecției cu Rotavirus la copii mai ales după lunile cu precipitații scăzute, comparativ după cele cu precipitații abundente (acest fenomen indică faptul că transmiterea virusului este mai frecventă în condițiile de umiditate scăzută, așa cum se observă iarna sau în lunile secetoase);
  • există 10 specii diferite de Rotavirus, notate A-J, iar infecția cu Rotavirus la copii pare a fi cauzată în special de specia A, care circulă la nivel global;
  • înainte de dezvoltarea vaccinului, infecția cu Rotavirus la copii cu vârsta sub 5 ani nu doar că era foarte frecventă, ci avea și potențial letal. În urma programelor extinse de vaccinare anti-rotavirus, se pare că infecția începe să fie mai răspândită la copiii mai mari, care nu au fost vaccinați anterior;
  • infecția primară apare în special la sugari cu vârstă cuprinsă între 6-24 de luni.

Rotavirusurile, indiferent de specie, se înmulțesc în enterocitele mature din lumenul intestinului subțire. Această alterare a celulelor epiteliale ale intestinului subțire duce la mutarea unui bolus alimentar activ din punct de vedere osmotic în intestinul gros, iar ulterior va duce la reabsorbția apei la acest nivel. Reabsorbția afectată a apei, la rândul ei, va provoca diareea apoasă tipică, observată în cazul infecției cu Rotavirus la copii. O altă posibilă cauză a diareei specifice indusă de infecția cu Rotavirus include creșterea motilității intestinale, dar nu se cunosc mecanismele care stau la baza acestui fenomen.

rotavirus la copii, transmitere, simptome, tratament,

Infecția cu Rotavirus la copii – simptome și manifestări clinice

Infecția cu Rotavirus la copii are o perioadă de incubație (timpul scurs până la apariția semnelor infecției) de 1-3 zile. Ulterior, simptomele asociate infecției cu Rotavirus la copii apar brusc și pot fi variate. În mod obișnuit, sunt identice cu cele ale infecțiilor gastrointestinale bacteriene, dar simptomele au tendința de a fi mai severe. Acestea includ:

  • febră moderată (peste 39°C) și vărsături, în primă instanță;
  • 1-2 zile mai târziu, apar scaunele apoase frecvente (există o variabilitate observată în cazul infecției cu Rotavirus la copii, în ideea în care unii pot avea o diaree ușoară, limitată, iar în unele cazuri aceasta poate fi severă, și poate dura câteva zile).

Simptomele infecției cu Rotavirus la copii sunt mult mai severe în cazul unei prime infecții ce apare după vârsta de 3 luni. Sugarii prezintă simptome ușoare și s-a observat o probabilitate cu mult redusă a infecției. În schimb, s-a observat riscul crescut ca infecția la sugari să se prezinte cu enterocolită necrozantă. Infecția cu Rotavirus la copii durează în jur de 5-7 zile de la apariția simptomelor, până la rezolvarea completă a acestora. În situațiile în care infecția se prezintă cu febră și vărsături, există riscul de deshidratare, ceea ce poate pune în pericol viața copilului. În acest sens, principalele semne ale deshidratării includ:

  • membrane mucoase (gât, gură, ochi) uscate;
  • piele uscată;
  • scăderea producției de urină;
  • accelerarea ritmului cardiac.

Infecția cu Rotavirus la copii ridică riscul de deshidratare, în prezența febrei și vărsăturilor. Un sugar la care deshidratarea s-a instalat va plânge cu foarte puține lacrimi, uneori chiar deloc. În acest caz, este necesară spitalizarea și tratamentul de urgență.

Infecția cu Rotavirus la copii – alternative de tratament

În cazul infecției cu Rotavirus la copii, tratamentul este îndreptat spre ameliorarea simptomelor și tratarea sau prevenirea deshidratării asociate. Rotavirusul nu este o bacterie, ci este un agent viral. Din acest motiv, NU se recomandă administrarea de antibiotice. La bebeluși, temperatura poate fi gestionată cu paracetamol sau ibuprofen pentru copii, administrate strict după indicația prospectului. Este necesară prevenirea deshidratării, prin continuarea alăptării la sân. În situația în care bebelușul este hrănit cu o formulă, de preferat este să se opteze pentru una care nu are lactoză. Infecția cu Rotavirus la copii poate duce, uneori, la intoleranță tranzitorie la lactoză.

rotavirus la copii, transmitere, simptome, tratament,

Infecția cu Rotavirus la copii – sfaturi pentru prevenție

Principala modalitate de a preveni infecția cu Rotavirus la copii este vaccinarea. Vaccinul anti-rotaviral se administrează în două sau trei doze, în primele 6 săptămâni de viață, la un interval de 30 de zile, dar trebuie administrat până la vârsta de 6 luni. Vaccinul anti-rotaviral face parte din schema de vaccinare propusă de Ministerul Sănătății, dar trebuie menționat că în mai bine de 46 de țări, din întreaga lume, acesta este obligatoriu. Infecția cu Rotavirus la copii, în unele cazuri, culminează într-un scenariu deosebit de nefavorabil, putând duce chiar la deces. Acesta apare ca urmare a complicațiilor asociate, în special deshidratarea deosebit de severă.

 

foto: shutterstock.com

 

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.