Odata cu aparitia frigului, multe persoane ce sufera de incontinenta urinara pot observa agravarea simptomelor.
Temperatura scazuta reprezinta un factor important in accentuarea incontinentei urinare, din doua motive. Primul motiv ar fi faptul ca organismul nu elimina suficienta apa in lunile friguroase, iar al doilea motiv este reprezentat de faptul ca musculatura vezicii urinare sufera o hiperactivitate in aceasta perioada.
Indiferent de cauza, exista mai multe metode cu ajutorul carora puteti fi pregatiti pentru a tine sub control incontinenta urinara pe timp de iarna:
Scadeti consumul de bauturi care contin cofeina
Cafeaua si bauturile care contin cofeina, precum ceaiul si ciocolata calda, pot stimula vezica urinara si pot actiona ca un diuretic. Cel mai bine este sa consumati apa si bauturi fara cofeina, precum sucuri naturale sau ceai de menta.
Mentineti hidratarea
Frigul duce la deshidratare. Asa cum este recomandat sa ramaneti hidratat pe timp de vara, la fel se intampla si pe timp de iarna. Este foarte important sa mentineti hidratarea optima. In cazul unor persoane, incontinenta urinara se agraveaza mai degraba iarna, decat vara. Acest lucru se intampla in special din cauza cantitatii scazute de lichide ingerate, ce are, ca si consecinta, urina concentrata. Iritantii pot declansa hiperactivitatea, iar consumul crescut de apa mentine urina diluata, in timp ce urinarea frecventa asigura eliminarea acestora de la nivelul vezicii urinare.
10 motive pentru care urinati des
Mergeti la toaleta inainte de a iesi din casa
Acest lucru asigura golirea vezicii urinare si previne deranjul de a va dezbraca de multe haine groase in toaletele din spatiile publice.
Practicati exercitii Kegel
Aerul rece poate declansa nevoia urgenta de a urina. Pentru a tine sub control aceasta nevoie, practicati exercitii Kegel. Acest tip de exercitii ajuta la intarirea muschilor care intervin in controlul fluxului urinar. Practicarea exercitiilor Kegel timp de 15 minute pe zi poate face o diferenta enorma in controlul pe care il aveti asupra vezicii urinare.
Ingrijiti-va pielea
Pielea tinde sa se usuce in timpul temperaturilor scazute. In cazul persoanelor varstnice, acest lucru se agraveaza atunci cand poarta scutece de adult din cauza incontinentei. Este important sa curatati cu atentie zona perineala dupa fiecare schimbare de scutec, pentru a evita infectiile pielii. Aplicarea unei creme bariera nu numai ca hidrateaza pielea, dar si formeaza un strat protector ce scade contactul pielii cu urina si cu materiile fecale. Persoanele imobilizate la pat sau in scaun cu rotile ce sufera de incontinenta trebuie sa se repozitioneze constant pentru a preveni aparitia escarelor (leziuni ale pielii).
Incontinenta urinara: o problema cu multiple optiuni terapeutice
Evitati sedentarismul
Exercitiile fizice ajuta la mentinerea caldurii corpului si previn tensionarea muschilor vezicii urinare si, astfel, simptomele incontinentei urinare pot fi ameliorate. Daca temperatura scazuta de afara nu va permite sa faceti plimbari usoare, puteti opta pentru exercitiile fizice efectuate la domiciliu sau la o sala de gimnastica. Pe langa efectele mentionate, miscarea pe timp de iarna evita acumularea de kilograme in plus, obezitatea fiind un factor de risc pentru incontinenta urinara.
Protejati-va cu haine groase
Evitati patrunderea frigului, cu ajutorul hainelor groase. Purtati o jacheta suficient de groasa pentru iarna, iar pe sub pantaloni optati pentru niste dresuri, eventual care va acopera si zona mijlocului. Nu uitati si de incaltamintea adecvata pentru frig, zapada si apa, intrucat nevoia de a urina se poate accentua atunci cand va udati la picioare sau cand va este frig.