Igiena corpului dumneavoastra este mai mult decat necesara in fiecare zi. Trei dusuri zilnice sunt totusi prea mult, insa, din pacate, doar cel de dimineata nu este de ajuns.
In ceea ce priveste copiii, o baie in fiecare seara, care sa nu dureze prea mult si nici sa nu fie facuta cu apa prea fierbinte, este mai mult decat indicata. Daca faceti baie o perioada mult prea lunga, pielea devine fragila, se usuca, deoarece este acoperita de o pelicula lipidica ce trebuie conservata. Aplicarea unei creme nu este necesara daca epiderma este normala. In caz contrar, acest lucru poate duce la pierderea productiei de sebum.
Fiecare familie are propriile reguli in ceea ce priveste igiena, ea fiind diferita de la persoana la persoana. Astazi o sa va dam cateva sfaturi despre cum este cel mai indicat sa va ingrijiti si de ce.
Cand curatam ochii
Nu este nevoie sa va spalati ochii intens daca nu aveti nicio problema. Cu toate acestea, daca o conjunctivita va acopera ochii de secretii purulente, indicat este sa folositi ser fiziologic inainte de utilizarea picaturilor antiseptice. In cazul unei iritatii, este indicat, de asemenea, sa folositi un astfel de produs.
Igiena intima cu produse care au o formula blanda
Deodorantele, dar si absorbantele care protejeaza slipul sunt de evitat. Deodorantele pot irita, iar absorbantele, dupa cum ne spune si denumirea lor, absorb filmul hidrolipidic care acopera membranele mucoase. Spalatul zonei intime este mai mult decat suficient. Femeile care sufera de iritatii trebuie sa utilizeze produse cu pH neutru. Nu este nevoie de toaleta interna, mai ales cu produse antiseptice care modifica echilibrul bacteriilor de care avem nevoie.
Spalatul dintilor: de trei ori pe zi
Pasta si periuta de dinti sunt necesare pentru o dantura frumoasa si sanatoasa. Periajul de trei ori pe zi, dimineata, pranz si seara, este foarte indicat. Copiii trebuie sa beneficieze de acelasi tratament si sa nu uitam de vizitele la dentist pentru detartraj. Igiena dentara nu trebuie sa lipseasca din obiceiurile de zi cu zi ale fiecarei persoane.
Urechile: nu utilizati betisoare
Renuntati la utilizarea betisoarelor de urechi, deoarece pot provoca rupturi ale timpanului. Dupa baie, stergeti-va in urechi cu coltisorul unui prosop sau chiar cu degetul mic, pentru a evita posibilele accidente. O data pe saptamana puteti folosi un spray pe baza de apa de mare, mai ales in cazul persoanelor al caror organism produce foarte multa ceara. Medicii avertizeaza ca betisoarele de urechi stimuleaza productia de ceara si nu va ajuta sa scapati de ea.
Spalatul mainilor, o actiune absolut necesara
Spalatul mainilor este cheia prevenirii raspandirii bolilor. Este nevoie sa ne spalam dupa ce iesim de la toaleta, inainte de a manca, dupa ce mancam, dupa ce facem diferite activitati precum mangaiatul animalelor. Un sapun delicat este mai mult decat indicat. Produsele antiseptice nu sunt recomandate, cu exceptia cazurilor unor epidemii, deoarece pot duce la aparitia eczemelor, dermatitelor care favorizeaza infectiile. Clatitul si uscatul mainilor este indispensabil.
Nasul: spalati-l doar cand sunteti raciti
Unii oameni se spala in interiorul nasului atunci cand fac baie, insa nu este un lucru neaparat necesar, doar in cazul in care acesta a fost expus la praf. Cand sunteti raciti, spalatul cu ajutorul unui spray care sa contina apa de mare reprezinta o alegere foarte buna. Daca va veti spala insa in mod regulat, riscati ca mucoasa nazala sa se usuce.
Spalatul in exces poate provoca iritatii
Este dificil sa ne imaginam astazi un ritual de ingrijire fara gelul de dus, fara laptele degresant pentru ten, fara uleiul care hraneste pielea sau fara deodorantele care ne feresc de mirosurile neplacute. De cele mai multe ori, oamenii ajung sa utilizeze aceste produse in exces. Inca din primele zile de viata, mamele folosesc tot felul de produse special destinate copiilor, care insa dauneaza pielii, o usuca, o deterioreaza. Uneori, credem ca astfel de produse ne pot scapa de anumite iritatii sau cosuri, insa, din pacate, rezultatele nu sunt cele dorite.
Ruxandra Raica
Sursa: www.topsante.com