Igiena intimă reprezintă un subiect important în ceea ce priveşte gestionarea simptomelor neplăcute şi promovarea sănătăţii sexuale. Există practici globale legate de igiena intimă, ce ţin cont de vârstă, etnie, diferenţe culturale şi practici religioase, aşa cum există şi o mulţime de mituri care ţin de experienţele personale.
Mai mult, există studii care asociază subfertilitatea şi chiar infertilitatea cu o igienă intimă incorect realizată sau cu utilizarea unor produse nepotrivite, cu efecte negative şi cu impact asupra fertilităţii pe termen lung. Este necesară şi o înţelegere a fiziologiei zonei vulvovaginale şi a diferenţelor dintre igiena vulvară externă şi cea internă – vaginală.
Prima linie de apărare
Vulva este prima linie de apărare, protejând tractul genital de infecţii. Există o floră normală vulvară care cuprinde germeni vaginali, colonici, dar şi microbi caracteristici pielii. În vagin, microflora şi pH-ul vaginal diferă în funcţie de vârstă, de fazele ciclului menstrual, de modificările hormonale, de administrarea antibioticelor, de practicile sexuale şi chiar de etnie.
Menţinerea echilibrului
Promovarea sănătăţii vulvovaginale presupune menţinerea echilibrului între pH-ul vaginal şi flora bacteriană normală, menţinerea unui microbiom echilibrat la nivel vulvovaginal. Infecţiile vulvovaginale pot fi provocate de duşurile vaginale, săpunurile sau gelurile dezinfectante care pot distruge sau destabiliza flora normală. Apariţia dermatitelor vulvare, a afecţiunilor dermatologice locale şi a simptomatologiei de prurit (mâncărime), secreţia supărătoare şi mirosul neplăcut pot avea printre cauze folosirea unor produse igienice neadecvate sau practici excesive.
Îngrijire blândă
Vaginul este un organ cu capacitate de „autocurăţare”, care produce în mod natural secreţii ce favorizează îndepărtarea bacteriilor şi a celulelor moarte, deci nu sunt necesare spălăturile sau duşurile interne zilnice, ci doar în anumite cazuri, la recomandarea medicului. Zona vulvară este foarte sensibilă, igiena intimă presupunând o dezinfectare blândă, deloc abrazivă, cu apă şi produse hipoalergenice, care să elimine transpiraţia locală, sângele menstrual şi alte reziduuri ce pot favoriza înmulţirea bacteriilor.
Mirosul vaginal neplăcut: care sunt cauzele?
Igiena intimă, recomandări
Regulile de bază pentru igiena intimă ar trebui să ţină cont de recomandările RCOG (Royal College of Obstetricians and Gynaecologists):
- Utilizarea loţiunilor neutre, care nu conţin iritanţi.
- Săpunul poate usca pielea şi poate înrăutăţi senzaţiile locale neplăcute de arsură şi mâncărime, de aceea ar trebui evitat.
- Folosirea gelurilor hipoalergice cu rol de calmare şi protecţie.
- Spălatul în exces poate înrăutăţi simptomele, aşa că se recomandă doar o dată pe zi, dar şi înainte şi după contactul sexual.
- Se recomandă duşurile în detrimentul băilor lungi, în cadă.
- După baie se pot folosi produse emoliente, hidratante, cât mai naturale, fără parfum.
- Nu folosiţi antiseptice pe zona vulvară.
- Evitaţi să folosiţi bureţi abrazivi deoarece pot irita pielea.
- Tamponaţi zona cu un prosop moale.
Atenţie la lenjeria intimă!
- Purtaţi lenjerie de bumbac sau mătase (mai degrabă decât lenjerie sintetică).
- Lenjeria albă sau de culoare deschisă este de preferat, deoarece coloranţii textili pot provoca alergii.
- Evitaţi hainele strâmte, care pot favoriza transpiraţia locală.
- Evitaţi să folosiţi balsamuri şi detergenţi parfumaţi.
De evitat!
Evitaţi să folositi săpunuri, geluri de duş, scruburi, săruri de baie, deodorante, serveţele pentru copii, deoarece toate acestea pot conţine substanţe iritante. Absorbantele folosite în perioada fluxului menstrual trebuie să aibă captuşeală de bumbac. Nu se recomandă folosirea absorbantelor zilnice (parfumate sau neparfumate). Nu folosiţi hârtie igienică colorată, poate conţine substanţe iritante.
Igiena intimă şi fertilitatea
Pentru o fertilitate naturală optimă, se recomandă evitarea produselor care pot modifica pH-ul vaginal şi pot avea efect asupra funcţiei spermatozoizilor. La nevoie, folosiţi lubrifianţi pe bază de apă sau uleiuri vegetale pure, evitând lubrifianţii care pot conţine substanţe spermicide cu efect negativ asupra motilităţii spermatozoizilor. În concluzie, o igienă intimă adecvată, cu produse neiritante, „prietenoase” va permite menţinerea unei microflore echilibrate şi a unui microclimat favorabil promovării sănătăţii sexuale.