Hormonul de crestere (denumit uneori HGH) este ceva de care dorim cu totii sa dispunem suficient. Construieste musculatura, arde grasimile, ne ajuta sa facem fata cu brio bolilor de inima, protejeaza oasele, avand multe alte beneficii asupra sanatatii.
Prin cresterea masei musculare, acest hormon creste rata metabolica de repaus, oferind mai multa energie pentru antrenamente, de exemplu. De asemenea, ne ajuta sa consumam din depozitele de grasime pentru a avea energie si „descurajeaza” celulele grase sa mai absoarba sau sa se agate de grasimile din sange.
Hormonul de crestere ajuta ficatul in procesul de sintetizare a glucozei
Poate cea mai importanta caracteristica a hormonului de crestere este aceea ca ajuta ficatul sa sintetizeze glucoza si promoveaza gluconeogeneza, proces care satisface nevoile de glucoza ale organismului cand dieta nu contine suficienti carbohidrati. Acest lucru va ajuta sa capatati energia necesara. Ca si in cazul altor hormoni, productia acestuia scade odata cu inaintarea in varsta. De ce?
- Ne privam de somnul de buna calitate. Hormonul de crestere este eliberat la adulti intr-o medie de cinci impulsuri pe tot parcursul zilei, cea mai mare eliberare avand loc in timpul somnului profund. Daca va privati de somn, veti avea carente in acest hormon.
- Mancam prea multi carbohidrati de proasta calitate. Carbohidratii rafinati, cum ar fi cei din painea alba si orezul alb, mentin ridicat nivelul de zahar si insulina din sange, ceea ce suprima eliberarea hormonului de crestere. Proteinele, pe de alta parte, pot facilita eliberarea unor niveluri mai ridicate de hormon de crestere.
- Nu facem suficienta miscare. Atunci cand nu practicam sport, muschii devin insulino-rezistenti, crescand si nivelul de insulina circulanta care intrerupe activitatea hormonului de crestere. Trebuie sa faceti miscare pentru a valorifica acest hormon incredibil de sanatos! In timpul exercitiilor fizice intense si, in special, pe parcursul antrenamentului, hormonul de crestere incurajeaza organismul sa consume grasimi si nu glucoza pentru a produce energie. Acest lucru nu ajuta doar la arderea grasimilor cand facem sport, ci si la stabilizarea nivelului glucozei in sange. Astfel, veti avea energia necesara continuarii programului de exercitii fizice.
Text: Corina Ionescu