Revista care te menține sănătos

Dicționar medical

Hipouricemiant

13 decembrie 2010
Share

Medicament capabil sa micsoreze nivelul de acid uric in sange (uricemie). Se deosebesc trei grupuri de hipouricemiante.
– Inhibitorii sintezei acidului uric (alopurinol, tisopurina), luati sub forma orala, sunt indicati in tratamentul de fond (pe termen lung) al gutei si contraindicati in caz de sarcina si alaptare. Tulburarile digestive pe care le provoaca sunt atenuate daca aceste medicamente sunt inghitite la sfarsitul mesei. Asocierea lor cu un antibiotic anume, ampicilina, este contraindicata.
– Uricozuricele (probenicid, benzbromaron) cresc eliminarea urinara a acidului uric. Ele sunt indicate in tratamentul hiperuricemiilor (prea mare concentratie de acid uric in sange) provocate de medicamente (diuretice, aspirina). Luate suh forma orala, ele sunt contraindicate la subiectii suferind de insuficienta renala. Ele pot declansa formarea de calculi urinari. Este nerecomandabila asocierea lor cu salicilati si cu anticoagulante orale.
– Uricoliticele (urat oxidaza) distrug acidul uric si sunt indicate in hiperuricemiile severe, dar contraindicate la femeia gravida si la subiectii cu deficit in glucozo-6-fosfat dehidrogenaza. Ele sunt prescrise pe cale parenterala in injectie, iar efectele lor nedorite sunt, in principal, reactiile alergice.