Legată de secole de diverse practici curative, hipnoza a generat o serie de credințe și mituri mai mult decât oricare alte fenomene psihice sau medicale.
Hipnoza este tehnica prin care se induce o stare de somn parţial. Starea obţinută prin hipnoză conservă unele facultăţi de relaţie, în particular cele dintre hipnotizator şi cel care doreşte să fie hipnotizat, dar antrenează o capacitate de abstracţie în raport cu realitatea exterioară şi o „paralizie a voinţei” (Sigmund Freud).
Hipnoza a fost denumită aşa după cuvântul grec hupnos, care înseamnă „somn”, de către medicul englez James Braid, care in 1843 utiliza tehnica pentru a-şi anestezia pacienţii. Apoi, la sfârşitul secolului al XIX-lea, acest fenomen a fost studiat, în legătură cu isteria, de către neurologii francezi Jean-Martin Charcot şi Hippolyte Bernheim. Observând subiecţii aflati sub hipnoză, Sigmund Freud a descoperit importanţa subconştientului. După ce o vreme a fost „dată la o parte” (excepţie făcând SUA), hipnoza cunoaşte în prezent un regim preferenţial: pentru a favoriza relaxarea, pentru a lupta împotriva durerii şi a anxietăţii.
Cum se procedează? De regulă, subiectul se concentrează asupra vocii hipnotizatorului, în timp ce este îndrumat spre o vizualizare mintală. Subiectul își poate menţine liberul arbitru, adică nu cade „pradă” hipnotizatorului.
