Hipermetropia este un viciu de refractie care apare cand razele de lumina nu sunt proiectate pe retina, ci in spatele ei, astfel incat imaginea obiectelor este neclara. Acest lucru se intampla fie din cauza ca axul anteroposterior al globului ocular este prea scurt, fie corneea este prea plata sau cristalinul nu se curbeaza suficient (in general, un ochi este mai mic).
Persoanele cu un grad mic de hipermetropie vad de obicei clar atat la distanta, cat si aproape pana la varsta de 30-40 ani, datorita mecanismelor de compensatie proprii ochiului, insa, uneori, pot acuza oboseala oculara, dureri de cap, disconfort vizual. Cei care au hipermetropie mai mare nu sunt capabili sa vada clar nici obiectele apropiate, nici pe cele la distanta. Cu aceasta afectiune ne nastem, nu este evolutiva si, de obicei, se mosteneste (transmisa ereditar). Exceptional, poate fi consecinta unei afakii (absenta cristalinului) postoperatorii. Ea se poate manifesta diferit, la varste diferite.
Hipermetropia poate fi: mica – mai putin de 3 dioptrii (cel mai des intalnita); medie – intre 3 si 6 dioptrii; mare – peste 6 dioptrii (forma cea mai rara). In cazuri rare, este cauzata de afectiuni precum diabetul, microftalmia, tumori oculare sau retrooculare, diverse patologii retiniene etc.
Cum se manifesta hipermetropia?
Simptomele depind de gradul acesteia. In cazul unei hipermetropii mici, aceasta poate fi asimptomatica. Insa, hipermetropul poate acuza, dupa o perioada de efort sustinut, la vederea de aproape (citit, calculator etc.) dureri de cap, ameteli, senzatie de disconfort vizual, tulburari trecatoare de vedere, oboseala oculara. Pot aparea si dificultati de vedere binoculara (vederea cu ambii ochi), deoarece creierul tinde sa ignore semnalele ce vin de la ochiul hipermetrop (acesta vede mai neclar). Uneori, hipermetropia determina un strabism convergent concomitent. De asemenea, hipermetropii pot avea dificultati in perceperea vederii tridimensionale („in spatiu”). In cazurile severe de hipermetropie prezenta de la o varsta frageda, poate aparea ambliopia („ochiul lenes”). Ochiul/ochii afectat/afectati nu invata cum sa vada, deoarece creierul ignora semnalele primite.
Care este tratamentul pentru hipermetropie?
Acesta consta in:
- Corectia optica cu lentile convergente (+), ce aduc focarul din spatele retinei pe retina. Se va efectua numai in urma unui consult oftalmologic complet efectuat de medicul oftalmolog, ce presupune si suprimarea temporara a acomodatiei (mecanismul de compensatie). Aceasta corectie este diferentiata in functie de varsta, valoarea hipermetropiei, tulburarile subiective si obiective pe care le prezinta pacientul.Corectia optica se poate realiza cu ochelari, lentile pentru distanta si aproape, eventual lentile bifocale sau progresive, ori chirurgical. Acelasi lucru se poate realiza si cu lentile de contact (moi sau rigide gaz-permeabile – dure). Cele moi pot fi de uz zilnic, lunar, cu port extins etc. Medicul oftalmolog recomanda cel mai bun tip de lentila, caracteristica fiecarui pacient, adaptata in functie de raza de curbura a corneei.
- Chirurgia refractiva cu laser excimer este o optiune de tratament pentru unele persoane. Consta in remodelarea corneei (modificarea curburii corneene) cu ajutorul laserului. Rezultatul este de obicei imediat si procedura este in general nedureroasa. Insa, un numar mic de persoane pot dezvolta unele complicatii dupa interventie. Pot aparea cazuri de vedere incetosata, dificultati de vedere pe timpul noptii sau probleme cu halouri luminoase, stralucitoare in vederea periferica. Uneori, se obtine doar o imbunatatire a vederii, fiind nevoie in continuare de ochelari (doar se amelioreaza hipermetropia).
- O alternativa terapeutica este inlocuirea cristalinului natural cu unul artificial.
Foarte important de precizat este faptul ca indiferent de modalitatea de tratament pentru care se opteaza, in prealabil este necesar un examen oftalmologic complet, ce trebuie efectuat de catre un medic oftalmolog. Astfel, se poate adopta o conduita terapeutica specifica fiecarui pacient cu hipermetropie.
Dr. Ana Maria Manescu
Medic specialist oftalmologie
Clinica OFTALMESTET
[email protected]
Tel.: 021/322 82 45