Dificultatile de atentie, frecvent intalnite in randul copiilor si adolescentilor, mai ales dupa intoarcerea din vacanta, pot trada afectiunea ADHD. Mai exact, aceasta este o boala comportamentala, de natura neurobiologica.
In functie de maturitatea fiecaruia, copiii isi pot pastra atentia mai mult sau mai putin timp. In plus, capacitatea de concentrare creste si ea cu timpul.
Atat parintii, cat si profesorii, trebuie sa-si adapteze exigentele in functie de capacitatile celor mici. Si totusi, unora dintre copii le este foarte greu sa invete un joc, sa asculte o poveste pana la capat, sa participe la diverse activitati ale grupului, intr-un cuvant, sa raspunda cerintelor scolare.
Acesta este momentul-cheie in care se pun intrebarile: este vorba de o lipsa temporara de adaptare, de o problema legata de grup si mediul inconjurator, de lipsa regulilor educative sau pur si simplu de un adevarat deficit de atentie?
ADHD, prezenta in special la baieti
Membrii Societatii Franceze de Pediatrie sustin ca 5% dintre copii, majoritatea baieti, sufera de o tulburare de deficit de atentie sau tulburare de hiperactivitate.
„Definitia medicala a ADHD, recunoscuta international, consta intr-un trio strict necesar pentru stabilirea diagnosticului: lipsa atentiei, hiperactivitatea si impulsivitatea”, a amintit profesorul Brigitte Chabrol, seful serviciului de pediatrie si neurologie pediatrica la Spitalul „La Timone” din Marsilia. Acestea trebuie sa se regaseasca in toate ipostazele de viata ale copilului, nu doar la scoala sau acasa, iar problemele de integrare in viata sociala trebuie sa fie reale.
Pediatrul in evidenta caruia se afla cel mic este de obicei cel care pune diagnosticul, insa doar in urma unor analize clare si a discutiilor cu toti cei care au de-a face cu minorul, de la parinti pana la profesori si educatori. Si totusi, tratamentul medicamentos este prescris doar de medicul neuropediatru sau de psihiatru.
Potrivit specialistilor, acesti copii au nevoie de atentie speciala, in multe cazuri fiind cei care „strica” relatiile cu fratii, surorile si chiar parintii. De aceea, trebuie sprijiniti atat ei, cat si rudele, care pot apela la consilierea psiho-comportamentala.
Cristina Ionescu
Sursa: www.lepoint.fr
