Herpangina reprezintă o infecție virală, deosebit de contagioasă, care afectează îndeosebi copiii cu vârsta sub 5 ani, dar poate apărea și la sugari, adolescenți și adulți. Simptomul caracteristic, pe lângă stările febrile puternice, care implică risc de deshidratare și chiar convulsii, se prezintă sub forma leziunilor mici, ulcerative și veziculoase, localizate la nivelul orofaringelui posterior. O incidență crescută a cazurilor de herpangină se observă în timpul verii și toamnei, infecția în rândul copiilor fiind mai frecventă ca urmare a contracarării agentului etiologic în școli, centre de îngrijire grădinițe și, de asemenea, nerespectării normelor de igienă, boala fiind contagioasă.
Cu toate acestea, herpangina este o afecțiune autolimitantă. Deși febra poate fi ridicată, aspect care presupune managementul corespunzător și aportul suplimentar de lichide, simptomele tind să dispară în aproximativ 7-10 zile de la debut. Managementul bolii este, așadar, simptomatic, însă simptomele de herpangină tind să fie mai severe în rândul nou-născuților, persoanelor care au o stare imunodepresivă și femeilor însărcinate. În cazuri rare, herpangina ridică necesitatea spitalizării chiar și în unitățile de terapie intensivă. Astfel de situații sunt mult mai frecvente în contextul infectării cu EV-71 (enterovirusul 71), agent etiologic al herpanginei.
Herpangina – cauze
Herpangina este cauzată de infecția virală cu mai multe tipuri de enterovirusuri, printre care se regăsesc serotipurile A1-6, A8, A10, A22, virusul Coxsackie B și enterovirusul 71. În literatura de specialitate mai sunt menționați și alți agenți etiologici care pot cauza herpangina, cum sunt echovirusul, parechovirusul, adenovirusul și virusul Herpes simplex. Enterovirusurile prezintă o serie de caracteristici specifice, care le fac capabile să supraviețuiască într-un interval extins de pH și să își păstreze potențialul infecțios chiar și la temperaturi ridicate, de până la 50°C. În natură, organismul uman reprezintă singura gazdă care poate asigura replicarea virală.
Enterovirusurile aparțin familiei Picornaviridae. În mod obișnuit, acestea se răspândesc pe cale fecal-orală, cele mai frecvente modalități de transmitere fiind prin saliva infectată sau picăturile lui Flügge, eliminate în timpul respirației și vorbirii. Au fost raportate și cazuri limitate în care herpangina a fost contracarată prin contactul direct cu fluidul din veziculele persoanei bolnave. Perioada de incubație a virusului este de aproximativ 3-5 zile, după care apar simptomele bolii. Odată ce se amliorează, există riscul ca o persoană să rămână contagioasă: transmiterea virală, prin picături Flügge, poate dura până la 3 săptămâni, iar eliminarea fecală până la 8 săptămâni.
Herpangina – simptome și manifestări
Spre deosebire de alte boli virale ale copilăriei, herpangina se prezintă cu stări febrile destul de puternice, temperatura putând atinge și valoarea de 39.5°C. Majoritatea persoanelor care acuză simptome (herpangina poate fi și asimptomatică) se prezintă cu o stare generalizată de rău, dar și cu febră care, în unele cazuri, este îndeajuns de mare pentru a provoca convulsii febrile. Mai mult decât atât, un alt simptom caracteristic de herpangină este apariția enantemului dureros și evoluția acestuia spre macule eritematoase, vezicule, și ulcerație centrală ulterioară. Veziculele se dezvoltă la nivelul palatului moale, amigdalelor, faringelui posterior și interiorul obrajilor.
Herpangina se mai prezintă și cu hiperemie la nivelul faringelui, iar leziunile caracteristice sunt de obicei mai mici de 5 milimetri. Dispar după aproximativ o săptămână de la apariție. În unele cazuri, persoana cu herpangină prezintă și simptome de faringită, cu limfadenopatie cervicală. Copiii mici sunt agitați, plâng și refuză să mănânce, iar la adolescenți mai pot apărea și durerile de spate și cap, durerea în gât având tendința de a precede apariția enantemului specific. O altă senzație caracteristică este rigiditatea la nivelul gâtului, însă simptomele pot fi ușor diferite de la o persoană la alta, în funcție de serotipul agentului etiologic.
O variantă a herpanginei cauzată de serotipul Coxsackie A10 este faringita limfonodulară acută. Aceasta se prezintă cu leziuni nodulare distribuite topologic similar ca leziunile din herpangină, însă acestea nu progresează spre vezicule sau ulcerații. La pacienții imunodepresivi sau la nou-născuți, acest tip de herpangină poate duce la apariția de leziuni maculare, veziculare sau chiar papulopustuloase oriunde pe suprafața corpului. Ca urmare a gradului ridicat de febră, boala se asociază unui risc crescut de deshidratare, în lipsa aportului optim de lichide, semnele de bază incluzând pierderea elasticității pielii, scăderea turgescenței acesteia și xerostomie.
Herpangina – tratament
Herpangina este o afecțiune autolimitantă, iar tratamentul vizează, în primul rând, ameliorarea simptomelor și prevenirea riscului de deshidratare. Deoarece herpangina este contagioasă, este recomandat ca pacientul să fie izolat pe întreaga perioadă a simptomelor, iar ulterior să limiteze contactul cu alte persoane, deoarece încă există risc de contagiozitate. Întrucât copiii sunt mult mai predispuși spre această afecțiune, în multe cazuri refuzând să mănânce din cauza durerilor și a febrei, trebuie să li se asigure în continuare un aport nutrițional complet: alimentele lichide sau semi-lichide, în conformitate cu necesitățile nutriționale, nu trebuie să lipsească din dietă.
Accentul ar trebui pus în special pe asigurarea unui nivel optim de hidratare, pentru a se preveni pierderea de electroliți (soluțiile izotonice sunt recomandate) și deshidratarea. Întrucât febra ar putea ajunge la valori suficient de ridicate pentru a duce la convulsii febrile, este recomandată și aplicarea de comprese reci, iar în cazul instalării acestora este necesară intervenția serviciilor medicale de urgență. Febra poate fi tratată și cu antipiretice (ibuprofen, paracetamol), însă doar la recomandările medicului specialist. Terapiile topice pentru leziunile de la nivelul gurii nu se recomandă, deoarece nu au eficiență dovedită și prezintă risc de toxicitate.
În momentul de față, nu sunt disponibile alternative farmacoterapice antivirale pentru cazurile de herpangină. Spray-urile cu α-interferon, totuși, ar putea avea potențialul de a susține terapia și ameliorarea leziunilor, fiind cunoscut faptul că α-interferonul este o moleculă cheie care are rol în menținerea și potențarea imunității antiinfecțioase a membranei mucoase. Alternativele antivirale obișnuite, cum sunt aciclovirul și ganciclovirul, nu prezintă eficiență, în primul rând ca urmare a faptului că sunt eficiente doar împotriva virusurilor de natură ADN, pe când agenții etiologici ai herpanginei sunt virusuri ARN.
Herpangina – posibile complicații
Herpangina poate duce la complicații doar atunci când agentul etiologic este enterovirusul 71, posibilele complicații severe fiind următoarele:
- Miocardita;
- Encefalita de trunchi cerebral;
- Meningita aseptică;
- Paralizia acută flască;
- Deshidratarea.
