Hepatita cronică reprezintă inflamația persistentă a ficatului care durează cel puțin 6 luni de la diagnosticul inițial. Evoluția către cronicitate depinde de cauză; de exemplu, hepatita B și C devin cronice mai frecvent decât alte tipuri de hepatită.
Deși considerabil mai rară decât hepatita virală acută, această afecțiune poate persista pe durata mai multor ani sau chiar decenii. În unele situații, hepatita cronică progresează lent, afectând atât structura, cât și funcțiile ficatului, ceea ce poate duce, în timp, la dezvoltarea cirozei, insuficienței hepatice sau, în unele situații, a carcinomului hepatocelular.
Tipuri de hepatită cronică
Principalele tipuri de hepatită cronică pot fi încadrate astfel:
- hepatita cronică virală (produsă de infecția cu virusurile hepatitice B, C, D, E și în cazuri mai rare, de virusuri precum Epstein-Barr, Parvovirus, Citomegalovirus, Adenovirus sau Herpes Simplex Virus);
- hepatita cronică indusă de consumul de alcool;
- hepatita autoimună;
- hepatita indusă medicamentos sau de diverse toxice;
- hepatita cronică asociată sindromului metabolic, sau steato-hepatita non-alcoolică;
- hepatita cronică criptogenică (a cărei cauză nu este cunoscută);
- hepatita cronică din cadrul bolilor genetice (hemocromatoza ereditară, boala Wilson, deficitul de alfa-1 antitripsină);
- hepatita cronică din cadrul colangitelor (colangita biliară primitivă și colangita sclerozantă).
Hepatita cronică, principalele cauze
Hepatita cronică poate apărea ca urmare a unei infecții virale și aici e vorba în special de virusurile hepatice B, C și D, acesta din urmă necesitând co-infecție sau supra-infecție cu virus B pentru a determina injurie hepatică. În cazuri mai rare, infecția cu virus E poate duce la hepatită cronică și uneori și la ciroză. Un lucru de subliniat este că hepatita A sau „boala mâinilor murdare“ nu duce la inflamație cronică a ficatului, fiind autolimitantă în cateva zile.
De asemenea, o altă cauză frecventă pentru hepatita cronică o reprezintă consumul în exces de alcool. Conform ghidurilor EASL, consum excesiv de alcool ce poate induce afectare hepatică reprezintă mai mult de 30 grame alcool pur/zi pentru bărbați, respectiv 20 grame alcool pur/zi pentru femei.
Steato-hepatita cronică non-alcoolica este o altă cauză de afectare cronică a ficatului, aceasta asociindu-se de regulă cu alte elemente ale sindromului metabolic: obezitate, diabet, dislipidemie etc.
Există și diverse medicamente sau substanțe toxice care pot conduce la hepatită cronică, printre acestea numărându-se izoniazida, amiodarona, metotrexatul etc.
O altă cauză, mai puțin frecventă de hepatită cronică, o reprezintă sindromul Budd-Chiari, o afecțiune rară, cu o incidență de 1-2 cazuri/million/an, care presupune obstrucția fluxului venos hepatic, lucru care poate determina inflamația ficatului prin ischemie cronică.
Hepatita cronică, contagiozitate
În ceea ce priveşte contagiozitatea, doar hepatitele cronice produse de infecțiile virale (B, C, D, E) pot fi transmisibile materno-fetal sau prin sânge, fluide corporale sau contact sexual.
Hepatita virală B se transmite direct prin contact sexual, transmitere perinatală, expunere percutană (ace, seringi) sau permucoasă (răni, leziuni). Indirect, poate fi transmisă prin obiecte contaminate cu sânge sau alte fluide infectate, precum lame de ras sau periuțe de dinți.
Hepatita virală C se transmite în principal prin transfuzii de sânge (în special înainte de implementarea testării sistematice), transplant de țesuturi sau organe și leziuni accidentale. Transmiterea sexuală este rară.
Hepatita virală D necesită prezența virusului hepatitic B pentru a se replica și se transmite prin aceleași mecanisme ca hepatita B, incluzând căile perinatală, sexuală și parenterală.
Factorii de risc pentru hepatita cronică
Factori de risc pentru infecțiile cu virusuri hepatitice includ transmiterea perinatală, frecventă pentru hepatita B și rară pentru C, utilizarea în comun a acelor sau seringilor, care favorizează infectarea cu virusurile B, C și D, și contactul sexual neprotejat, mai ales în cazul hepatitelor B și D. Personalul medical expus la sânge infectat, pacienții în hemodializă, cei care efectuează piercinguri, tatuaje sau tratamente stomatologice cu instrumente nesterile, precum și persoanele care călătoresc în regiuni cu prevalență ridicată, cum ar fi Asia, Africa și Europa de Est, sunt de asemenea expuși riscului.
Factori suplimentari pentru hepatitele cronice includ predispoziția genetică (asociată hepatitelor autoimune sau metabolice), tulburările metabolice precum obezitatea și diabetul, care pot duce la NASH, și utilizarea prelungită a medicamentelor hepatotoxice.
Hepatita cronică, simptome
Spre deosebire de hepatita acută, hepatita cronică evoluează lent și, de multe ori, este asimptomatică până în stadii avansate. Simptomele timpurii, atunci când apar, sunt adesea subtile și pot fi confundate cu cele ale altor afecțiuni fără legătură cu ficatul.
Hepatitele cronice sunt adesea asimptomatice în fazele inițiale sau pot include oboseală, disconfort abdominal și greață. În stadii avansate, pot apărea icter, hepatomegalie, ascită, edeme periferice și complicații ale cirozei, precum hemoragia digestivă sau encefalopatia hepatică.
Manifestările pot varia în funcție de etiologie. De exemplu, hepatitele autoimune pot asocia manifestări extrahepatice, precum artralgii, erupții cutanate sau afecțiuni autoimune concomitente, iar hepatitele metabolice pot fi asociate cu obezitatea, diabetul sau dislipidemia.
Hepatita cronică, diagnostic
Diagnosticul hepatitelor cronice, implică pe lângă anamneză și examen clinic, teste de laborator, investigații imagistice, iar în cazuri complexe, biopsia hepatică. Anamneza și examenul clinic ajută la identificarea factorilor de risc (contact sexual neprotejat, utilizarea drogurilor injectabile, expunerea la sânge) și semnelor clinice (icter, hepatomegalie, ascită).
Testele biochimice evaluează enzimele hepatice (ALT, AST), bilirubina, albumina și coagularea, în timp ce serologia virală (HBsAg, ARN-HCV, anti-HDV) confirmă etiologia infecțioasă. Testele pentru boli autoimune (ANA, ASMA, Anti LKM1) și tulburări metabolice (feritină, ceruloplasmină) sunt utilizate în cazurile non-virale.
Imagistica, prin ecografie, elastografie (FibroScan) sau tehnici avansate (RMN, CT), ajută la detectarea fibrozei, complicațiilor și carcinomului hepatocelular.
Hepatita cronică, tratament
Tratamentul hepatitelor cronice este adaptat în funcție de etiologie și stadiul bolii.
Pentru hepatita cronică B, se recomandă utilizarea analogilor nucleoz(t)idici cu barieră genetică înaltă, precum tenofovir și entecavir. Acestea au ca scop supresia replicării virale și prevenirea progresiei către ciroză sau carcinom hepatocelular, fiind necesar, de multe ori, tratament pe termen lung. În hepatita cronică C, terapia cu inhibitori de acțiune directă (DAA) reprezintă standardul de îngrijire, cu o rată de vindecare de peste 95%.
În hepatitele autoimune, tratamentul constă în corticoterapie cu prednison, asociată frecvent cu imunosupresoare precum acetatul de prednisonă, pentru controlul inflamației hepatice.
Tratamentul hepatitei induse de consumul de alcool presupune stoparea consumului și tratament suportiv.
Hepatitele metabolice, cum ar fi hemocromatoza sau boala Wilson, necesită tratamente specifice, precum flebotomia sau terapia chelatoare, pentru corectarea dezechilibrelor metabolice.
În stadiile avansate de insuficiență hepatică sau în prezența complicațiilor severe, transplantul hepatic reprezintă o opțiune terapeutică.
Hepatita cronică, complicaţii
Complicațiile hepatitelor cronice includ ciroza hepatică, carcinomul hepatocelular, hipertensiunea portală, insuficiența hepatică și encefalopatia hepatică. De asemenea, pot apărea infecții recurente, coagulopatii, sindrom hepatorenal și sindrom hepatopulmonar.
Hepatita cronică, prevenţie
Pentru a reduce riscul de hepatită cronică, prevenția este esențială. Vaccinarea împotriva hepatitei B protejează și împotriva virusului D, iar măsurile igienico-sanitare ajută la prevenirea hepatitei C. Hepatita alcoolică poate fi prevenită prin evitarea consumului excesiv de alcool.
Măsurile-cheie includ utilizarea seringilor de unică folosință, evitarea locațiilor neigienice pentru proceduri precum tatuajele, folosirea prezervativului și evitarea obiectelor personale comune. Nou-născuții din mame infectate cu hepatita B necesită imunoglobulină și vaccin imediat după naștere. Monitorizarea periodică este crucială pentru detectarea precoce a bolilor hepatice.
Semnale de alarmă
Semnele de alarmă care ne-ar putea indica să mergem de urgență la medic includ:
- oboseala persistentă;
- icterul;
- urina închisă la culoare;
- scaunele decolorate;
- ascita;
- pruritul;
- tendința la sângerări;
- scăderea în greutate;
- pierderea apetitului;
- confuzia.
Foto: shutterstock.com
