De-a lungul istoriei, halucinațiile auditive au fost interpretate ca dovezi ale comunicării cu puterile divine, deși modelele medicale contemporane le consideră adesea ca nedorite și un semn de boală mintală. În psihiatrie, halucinațiile auditive au o pondere considerabilă în procesul de diagnostic, astfel încât există o nevoie clară de clinicieni pentru a înțelege mai mult fațetele multiple ale acestui fenomen.
Halucinațiile auditive sunt percepții false ale sunetului. Acestea au fost descrise ca fiind experiența unor cuvinte sau zgomote interne care nu au o origine reală în lumea exterioară și sunt percepute ca separate de procesele mintale ale persoanei. Halucinațiile auditive au calități perceptuale veridice în sensul că indivizii sunt adesea convinși de realitatea obiectivă a experienței.
În majoritatea cazurilor, halucinațiile auditive sunt neintenționate, intruzive și nedorite. Persoanele afectate pot avea sau nu cunoștințe despre halucinații. O persoană cu intuiție va recunoaște că experiența este anormală și va raporta mai puține obstacole în activitățile zilnice decât o persoană care nu este conștientă de acest lucru.
Diagnosticul în halucinațiile auditive
S-a estimat că aproximativ 75% dintre persoanele cu schizofrenie prezintă halucinații auditive. Aceste halucinații sunt relativ frecvente și în tulburarea bipolară (20 până la 50%), în depresia majoră cu trăsături psihotice (10%) și în tulburarea de stres posttraumatic (40%).
Nu toate halucinațiile auditive sunt asociate cu boli mintale, iar studiile arată că 10 până la 40% dintre persoanele fără boală psihiatrică raportează experiențe halucinatorii auditive. O serie de afecțiuni sunt asociate și cu halucinații, inclusiv temporale, epilepsia lobului; delir; demenţă; leziuni ale creierului focal; neuroinfecții, cum ar fi encefalita virală; și tumori cerebrale. Intoxicarea sau oprirea consumului de substanțe precum alcoolul, cocaina și amfetaminele este, de asemenea, asociată cu halucinații auditive.
Halucinațiile hipnagogice și hipnopompice sunt frecvent întâlnite la persoanele sănătoase și apar în perioada de adormire sau de trezire. Frecvența acestor experiențe în populația generală poate fi o dovadă a existenței unui continuum simptomatic, care variază de la experiențe subclinice de psihoză până la episoade psihotice, cu simptome severe, nedorite și intruzive.
Caracteristicile fenomenologice ale halucinațiilor auditive diferă pe baza etiologiei și acest lucru poate avea implicații diagnostice. Persoanele fără boli mintale tind să raporteze o proporție mai mare de voci pozitive, un nivel mai mare de control asupra vocilor, experiențe halucinatorii mai puțin frecvente și o interferență mai mică în activități decât persoanele care au o boală psihiatrică.
Există, de asemenea, dovezi că formarea delirului poate distinge tulburările psihotice de experiențele halucinante non-clinice. Cu alte cuvinte, dezvoltarea delirului la persoanele cu halucinații auditive crește semnificativ riscul de psihoză în comparație cu indivizii care au halucinații, dar nu și iluzii.
În schimb, caracteristicile halucinațiilor auditive despre care se crede că sunt mai indicative pentru psihoză includ:
• frecvența mai mare a experiențelor halucinatorii
• localizarea vocilor în afara capului
• complexitatea lingvistică mai mare
• răspuns emoțional mai mare
• măsura în care pacienții cred că alte persoane împărtășesc această experiență
Din cauza multiplelor cauze ale halucinațiilor auditive, medicii trebuie să aibă grijă să obțină un istoric detaliat de la pacient, să evalueze starea de spirit și simptomele psihotice și să obțină informații corecte. Testele de laborator și scanările cerebrale pot oferi, de asemenea, alte indicii cu privire la cauza de bază a halucinațiilor.
Evaluarea clinică a halucinațiilor auditive
De obicei, pacienții sunt capabili să-și descrie experiențele halucinante. Programele pentru evaluarea clinică în neuropsihiatrie oferă o întrebare standard care poate fi folosită pentru evaluarea simptomelor: „Auziți vreodată zgomote sau voci atunci când nu există nimeni despre acestea și nu există o explicație obișnuită?” O descriere a experienței din cuvintele pacientului este necesară pentru o evaluare pozitivă.
