Revista care te menține sănătos

Mama și copilul

Gripa, bronşiolita… Atenţie la bolile respiratorii la copii!

Adelina Mariş; Surse: uptodate.com, kidshealth.org, medlineplus.gov
11 noiembrie 2022
Share
Gripa, bronşiolita… Atenţie la bolile respiratorii la copii!

Ştiţi cum se manifestă bolile respiratorii la copii?

Problemele respiratorii la copii sunt însoțite de cele mai multe ori de manifestări precum ar fi febră, nas înfundat sau curgător, dureri în gât, senzație de somnolență sau de irascibilitate. Și devin din ce în ce mai frecvente în sezonul rece, când imunitatea începe să-și mai piardă din putere. Însă cea mai bună modalitate de a preveni aceste infecții este respectarea normelor de igienă atât de cei mici, cât și de cei mari. Totodată, vaccinarea poate ajuta împotriva gripei.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Imunovit gummy; special creat pentru susţinerea sistemului imunitar la copii.

Care sunt simptomele unei infecţii respiratorii la copii?

Despre infecțiile respiratorii se știe că afectează nasul, gâtul și căile respiratorii, fiind cauzate de diverse virusuri. Iar cele mai comune problemele care lovesc tractul respirator sunt răceala comună și gripa. Simptomele tipice în aceste cazuri sunt congestia nazală sau nas înfundat, însă și curgerea nasului, dureri în gât, tuse și iritabilitate. Tratamentul se dă în funcție de severitatea simptomelor.

raceala, gripa, bronşiolita, pneumonie, amigdalita, alergii, febră, nas înfundat, nas curgător, dureri în gât, virusuri, pneumonia, bolile respiratorii la copii,

Bolile respiratorii la copii. Care sunt cele mai frecvente?

Copiii dezvoltă în medie 7 infecții la nivelul tractului respirator în fiecare an. Ele se pot manifesta:

  • la nivelul tractului respirator superior: simptomele apar în principal la nivelul nasului și gâtului; infecțiile virale ale tractului respirator superior pot apărea la orice vârstă și includ răceala comună şi gripa.
  • la nivelul tractului respirator inferior: simptomele apar în trahee, căile respiratorii și plămâni. Infecțiile virale ale tractului respirator inferior sunt mai frecvente în rândul copiilor şi includ crupa, bronșiolita și pneumonia.

Iar copiii au uneori infecții care implică atât tractul respirator superior, cât și cel inferior.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena acadelele Bombovit Multi. Conţin 12 vitamine si 2 minerale (seleniu si zinc), care sprijină buna funcţionare a organismului. Fără zahăr sau conservanţi.

Răceala comună

Răceala comună se manifestă printr-o sumă de simptome cauzate de o serie de virusuri diferite. Există peste 100 de tipuri diferite de rinovirus, virus responsabil pentru cel mai mare număr de răceli. Copiii sub 6 ani răcesc, în medie, de șase până la opt ori pe an (până la una pe lună, din septembrie până în aprilie), cu simptome care durează în medie 14 zile.

Se transmite de la persoană la persoană, fie prin contact direct, fie prin contactul cu virusul aflat în mediu. Răcelile sunt mai contagioase în primele două-patru zile. Semnele răcelii la una sau două zile după expunere. La copii, congestia nazală este cel mai proeminent simptom. Micuții pot avea, de asemenea, scurgeri nazale clare, galbene sau de culoare verde; febra (temperatură mai mare de 38° Celsius) este frecventă în primele trei zile ale bolii.

Alte simptome pot fi dureri în gât, tuse, iritabilitate, dificultăți de somn și scăderea apetitului. Mucoasa nasului poate deveni roșie și umflată, iar ganglionii limfatici din gât pot deveni ușor măriți.

Simptomele unei răceli se manifestă mai sever în primele 10 zile. Cu toate acestea, unii copii continuă să se confrunte cu nas care curge, congestie și tuse și după această perioadă.

raceala, gripa, bronşiolita, pneumonie, amigdalita, alergii, febră, nas înfundat, nas curgător, dureri în gât, virusuri, pneumonia, bolile respiratorii la copii,

Bronșiolita

Afecțiune cu un caracter sezonier, ce este considerată a fi dintre cele mai comune boli ale căilor respiratorii, bronșiolita se manifestă, după cum îi sugerează și numele, la nivelul bronșiolelor. Bronşiolele sunt mici ramificații ale bronhiilor care transportă aerul spre plămâni.

Bronșiolita este frecventă la bebeluși și copii de vârste de până la 2 ani, din pricina dimensiunii foarte mici ale căilor lor respiratorii, existând riscul să se poată bloca. Se manifestă adesea și în cazul prematurilor, celor cu probleme de inimă sau cu un sistem imunitar slăbit.

Dar cum poate fi prevenită bronșiolita? Prin gesturi simple, precum: spălatul des al mâinilor, precum și protejarea celor mici de fumatul pasiv, care poate crește riscul de infecții și congestii la nivelul căilor respiratorii.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Naturalis Bronhosuport – 7 plante + miere; sirop antitusiv, care susţine sănătatea şi buna funcţionare a sistemului respirator; protejează mucoasa bronşică şi ajută la obţinerea unui confort respirator. Recomandat începând cu vârsta de 3 ani.

Pneumonie

Dacă în mod normal, „săculeții” plămânilor conțin aer, când cel mic suferă de pneumonie, acolo se adună puroi sau alte lichide. Pneumonia se va manifesta adesea prin simptome precum: febră însoțită de frisoane, tuse, respirație rapidă și șuierătoare, dureri în piept, dureri de stomac sau vărsături, precum și lipsa poftei de mâncare, precum și stări de letargie.

Însă ce cauzează pneumonia? Virusuri, cum ar fi virusul gripal sau virusul sincițial respirator, provoacă majoritatea cazurilor de pneumonie cu simptome care tind să fie mai ușoare şi care apar, de regulă, în timp. Mai rare sunt cazurile de pneumonie provocată de bacterii, care debutează brusc, cu febră mare, tuse, câteodată și respirație rapidă. Poate fi vorba de pneumonie pneumococică, pneumonia ambulantă cauzată de bacteria Mycoplasma pneumoniae și tuse convulsivă sau pertussis.

Unii copii ar putea avea nevoie de tratament în spital dacă pneumonia provoacă febră ridicată și de durată sau probleme de respirație, ori vărsătuei și nu pot lua medicamentul sau au infecție pulmonară care s-ar putea răspândi în sânge.

Însă cel mai des părinții se întreabă dacă pneumonia este contagioasă? În general, nu este contagioasă, dar virusurile respiratorii superioare și bacteriile care duc la această afecțiune sunt. Iar când acești microbi se află la nivelul gurii sau nasului unei persoane bolnave, boala se poate răspândi prin tuse și strănut. Unele tipuri de pneumonie pot fi prevenite prin vaccinuri.

raceala, gripa, bronşiolita, pneumonie, amigdalita, alergii, febră, nas înfundat, nas curgător, dureri în gât, virusuri, pneumonia, bolile respiratorii la copii,

Amigdalita acută

Boală frecventă în copilărie, amigdalita afectează, de regulă, copiii între 4 și 16 ani. Cunoscută și ca angina sau roșu în gât, face parte din bolile contagioase. Cauzată de virusuri și bacterii, amigdalita acută se vindecă în circa 5 zile sau cel mult două săptămâni.

Amigdalele faringiene ale copilului (adenoide) au două glande de țesut vizibile în partea din spate a gâtului. Amigdalele funcționează pentru a ajuta sistemul imunitar al copilului să protejeze organismul de infecții. Însă când amigdalele se infectează cu un virus sau o infecție bacteriană, se produce inflamația amigdalelor. Iar dacă infecția se extinde în spatele amigdalelor, apare o complicație a amigdalitei: abcesul peritonsilar.

Alergii respiratorii

Apariția alergiilor respiratorii este adesea cauzată de substanțe care se află în aer, ce pătrund, prin inhalare, în organism. Cele mai comune tipuri de alergii sunt rinitele alergice, dar și astmul bronșic. Rinitele alergice se manifestă prin strănut și nas curgător (rinoree), cel mai des însoțite prin mâncărimi (prurit) la nas, ochi și chiar pe cerul gurii. De asemenea, poate apărea și tuse, precum și stări de moleșeală, pe lângă iritabilitate. Cât despre astmul bronșic, acesta apare când plămânii și căile respiratorii se expun la anumiți factori declanșatori, cum ar fi polenul sau răcirea vremii, dar și unele infecții respiratorii. Simptomele – tuse seacă și de lungă durată, șuierat la expirare, dureri în piept sub formă de presiune, dar și tulburări ale somnului – pot perturba activitatea de zi cu zi a copilului. Tratamentul constă, în mare parte, în prevenirea unor crize de astm periculoase.

Bolile respiratorii la copii, complicații

Și pentru că nou-născuții și sugarii respire de regulă pe nas, o congestie nazală poate crea unele dificultăți de respirație. Iar un nas înfundat duce și la unele probleme de hrănire, deoarece bebelușii nu pot respira în timp ce se hrănesc la sân sau cu biberonul. Și pentru că bebelușii nu știu să elimine mucusul, adesea poate apărea senzația de sufocare.

Ca o altă complicație copii cu o infecție virală a tractului respirator dezvoltă și o infecție a urechii medii (otita medie). La copiii cu astm bronșic, infecțiile tractului respirator duc adesea la crize de astm.

raceala, gripa, bronşiolita, pneumonie, amigdalita, alergii, febră, nas înfundat, nas curgător, dureri în gât, virusuri, pneumonia, bolile respiratorii la copii,

Bolile respiratorii la copii, principalele sfaturi pentru prevenție

Cea mai bună măsură preventivă este practicarea unei bune igiene. Un copil bolnav și oamenii din gospodărie ar trebui să se spele des pe mâini. Totodată, copiii ar trebui să rămână acasă de la grădiniță sau școală până când febra dispare și se simt suficient de bine pentru a-și relua activitatea obișnuită.

De asemenea, e bine de știut că gripa este singura infecție virală respiratorie care poate fi prevenită prin vaccinare. Toți copiii de peste 6 luni ar trebui să aibă parte de o vaccinare anuală, la fel ca toți adulții.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.