Degenerescenţa maculară şi glaucomul sunt două afecţiuni oculare care pot afecta în mod sever vederea, dacă nu sunt abordate corespunzător. Aceste afecţiuni progresive sunt întâlnite la un număr semnificativ de persoane din întreaga lume. Etiologiile lor variate conduc la strategii distincte de tratament, subliniind importanţa unei abordări personalizate în gestionarea şi prevenţia acestor boli oculare.
Glaucomul este caracterizat de o deteriorare a nervului optic, de obicei cauzată de o presiune intraoculară anormal de ridicată. Este una dintre principalele cauze ale orbirii pentru persoanele peste 60 de ani. Un aspect esenţial al glaucomului este că simptomele iniţiale sunt adesea absente, iar pierderea vederii cauzată de această afecţiune nu poate fi recuperată. În stadiile avansate, persoanele cu glaucom pot experimenta pete oarbe în vederea periferică sau centrală, de obicei în ambii ochi sau vedere în tunel.
Degenerescenţa maculară legată de vârstă, cauze şi simptome
Degenerescenţa maculară legată de vârstă (DMLV) este frecventă la persoanele de peste 50 de ani. Această afecţiune implică deteriorarea maculei, partea centrală a retinei esenţială pentru vederea clară şi precisă, necesară în activităţi precum cititul, condusul şi recunoaşterea feţelor. Deşi cauza exactă a DMLV rămâne necunoscută, îmbătrânirea şi factorii genetici sunt factori determinanţi importanţi. Degenerescenţa maculară legată de vârstă se prezintă sub două forme: uscată şi umedă. Simptomele DMLV pot varia de la vedere distorsionată (de ex: liniile drepte par curbe) sau scăderea vederii centrale şi până la dificultăţi în recunoaşterea feţelor sau nevoia de lumină mai puternică la citit sau lucru de aproape.
O analiză comparativă
Glaucomul afectează nervul optic şi vederea periferică, în timp ce degenerescenţa maculară legată de vârstă deteriorează macula, influenţând vederea centrală. Glaucomul poate duce la orbire completă, pe când degenerescenţa maculară legată de vârstă rar provoacă orbire totală. Însă poate să scadă semnificativ capacitatea unei persoane de a-şi efectua activităţile zilnice.
Glaucomul este adesea numit „hoţul tăcut al vederii” deoarece, de obicei, nu are simptome timpurii, în timp ce degenerescenţa maculară legată de vârstă poate cauza distorsiuni sau neclarităţi în câmpul vizual central.
Pe lângă vârstă, glaucomul are ca factor de risc presiunea oculară ridicată, în timp ce degenerescenţa maculară legată de vârstă este mai des asociată cu factorii genetici şi de stil de viaţă, cum ar fi fumatul.
Glaucom vs degenerescenţa maculară legată de vârstă, diagnostic
Glaucomul poate fi detectat printr-un examen ocular complet, care include o evaluare a nervului optic şi o măsurare precisă a presiunii intraoculare, efectuarea unui câmp vizual si examinarea fibrelor nervoase cu ajutorul tomografiei în coerenţă optică (OCT). În degenerescenţa maculară legată de vârstă, diagnosticul constă într-un examen ocular detaliat şi o tomografie în coerenţă optică (OCT) a maculei pentru detectarea acumulărilor de drusen şi a schimbărilor de pigmentare în retină, dar şi pentru determinarea tipului de DMLV (umedă sau uscată).
Tratament glaucom vs. tratament degenerescenţa maculară legată de vârstă
Deşi deteriorarea cauzată de glaucom este ireversibilă, medicamentele şi intervenţiile chirurgicale pot ajuta la stoparea deteriorării ulterioare. Tratamentul include picături pentru ochi cu prescripţie, medicamente orale, tratament laser sau chirurgie. În ceea ce priveşte degenerescenţa maculară legată de vârstă exudative există terapii injectabile cu factori anti-angiogenici (întârzie creștere endotelială vasculară), care pot întârzia progresia, ameliora vederea şi pot îmbunătăţi calitatea vederii. Pentru forma uscată sunt recomandate suplimente cu pigmenţi maculari, care pot ajuta la încetinirea progresiei bolii.
