Dintre cele mai cunoscute remedii naturale, ginkgo biloba este probabil cel mai faimos. Arbore cultivat in special in Japonia si China, ginkgo biloba este folosit in medicina traditionala de foarte mult timp, in special in afectiunile pulmonare.
Toate elementele de ginkgo biloba (scoarta, mugurii, fructele) pot fi eficace din punct de vedere terapeutic, dar cel mai mare potential il au frunzele, gratie continutului in flavonoizi, acizi organici si substante fenolice.
Ginkgo biloba are efecte antialergice
Ginkgo biloba are actiune vasodilatatoare la nivel central si periferic, cu cresterea afluxului de sange si substante nutritive spre creier si extremitati. De asemenea, are actiune antiagreganta plachetara, cu rol de fluidificare a sangelui si antioxidanta, mentinand integritatea si stabilitatea membranelor celulare. Protejeaza organismul de radicalii liberi care produc imbatranirea accelerata a tesuturilor, degenerarea ADN-ului si aparitia celulelor maligne. Ginkgo biloba prezinta proprietati detoxifiante, fiind folosita in afectiunile alergice. Este un tonic cerebral si stabilizator psihoemotional. Studii recente indica un rol important al plantei in prevenirea aparitiei dementei senile.
Recomandata in hipertensiunea arteriala
Ginkgo biloba are indicatii terapeutice in:
Arteriopatii periferice, tulburari de circulatie venoasa; Accidente ischemice cerebrale, tulburari neurologice; Arteriopatii si retinopatii diabetice; Sindrom premenstrual; Degenerescenta maculara, tulburari de vedere si auz de cauza vasculara; Sindromul Raynaud; Hipertensiune arteriala, ischemie cardiaca; Randament intelectual scazut, depresie; Ginkgo biloba este benefica persoanelor in varsta care se confrunta cu probleme legate de diminuarea atentiei, memoriei si capacitatii de concentrare, imbunatatind functiile psihice si mentale.
Femeile aflate la menopauza pot folosi produse pe baza de ginkgo biloba pentru a reduce riscul aparitiei unor afectiuni care se dezvolta in aceasta perioada: osteoporoza, depresie, simptome cardiovasculare.
Cremele pe baza de ginkgo biloba protejeaza impotriva razelor UV
Produsele din ginkgo biloba pot fi utilizate atat intern, sub forma de comprimate, tinctura, ceaiuri, cat si extern, sub forma de creme, geluri sau sampoane.
Intern
Comprimatele se administreaza de obicei in doze de 40 mg, de 2-3 ori/zi, singure sau asociate cu alte plante care le potenteaza efectele terapeutice.
Ceaiul se foloseste sub forma de infuzie, 1 cana pe zi.
Tinctura se administreaza cate 30-40 de picaturi, de 3 ori/zi, intr-un pahar cu apa plata, cu 30 de minute inainte de mese.
Fiolele care contin 1500 mg extract din frunze de ginkgo biloba si miere se administreaza 1-2/zi.
Extern
Sub forma de unguent, planta este utila pentru ameliorarea celulitei, deoarece activeaza microcirculatia.
Sub forma de sampon, stimuleaza circulatia sangelui la nivelul scalpului si favorizeaza cresterea parului.
Gelurile de dus cu extracte de ginkgo biloba contribuie la pastrarea fermitatii si elasticitatii pielii.
In cosmetica intra in compozitia unor creme de fata si corp, asigurand o buna hidratare a pielii, un efect antioxidant, de protectie impotriva razelor UV, poluarii si diferentelor de temperatura. De asemenea, incetineste procesul de imbatranire a pielii.
Contraindicata in asociere cu tratament anticoagulant
Planta este contraindicata femeilor gravide si celor care alapteaza, copiilor sub 12 ani, persoanelor care sufera de hemofilie, celor cu probleme de coagulare a sangelui.
Consumul de frunze de ginkgo biloba poate cauza ameteli, dureri de cap, greata, anxietate si reactii alergice, in special persoanelor in varsta. Nu este indicata administrarea plantei in paralel cu tratamentul anticoagulant, anticonvulsivant, cu inhibitori MAO (monoaminoxidaza) sau antidepresive. De asemenea, se intrerupe administrarea de ginkgo biloba cu 36 de ore inainte de orice interventie chirurgicala sau stomatologica, pentru prevenirea aparitiei hemoragiilor.
Cercetari recente au pus in evidenta efectul antitumoral al frunzelor de ginkgo, folosite ca adjuvant in terapia antitumorala (cancer mamar si cerebral).
Dr. Ruxandra Constantina
Medic specialist medicina de familie
Competenta apifitoterapie