Revista care te menține sănătos

Investigații necesare

Teste pentru depistarea infertilitatii

Dr. Andreea Stavri, medic specialist obstetrică-ginecologie
23 iulie 2019
Share
Teste pentru depistarea infertilitatii

Infertilitatea reprezinta, din pacate, o afectiune frecventa in zilele noastre. Cauzele infertilitatii pot fi multiple, avand atat componenta feminina, cat si componenta masculina. Regretabil este ca una dintre cauzele frecvente ale infertilitatii este reprezentata de amanarea voita a momentului obtinerii sarcinii, din diverse considerente – status financiar, status social, cariera etc.

Tot mai multe femei aleg amanarea obtinerii sarcinii pana dupa varsta de 35 de ani, uneori chiar 40 de ani, in favoarea implinirii pe plan profesional, nefiind constiente ca, dupa varsta de 35 de ani, exista un declin fiziologic, ireversibil si vertiginos, al fertilitatii. Investigatiile de specialitate pentru depistarea cauzei infertilitatii incep, de obicei, dupa un an de incercari regulate de a obtine sarcina. Pentru pacientele care au depasit varsta de 35 de ani, aceste investigatii se incep conform noilor ghiduri dupa 6 luni de incercari de a obtine o sarcina.

Procesul de obtinere a unei sarcini

Obtinerea unei sarcini presupune parcurgerea anumitor etape − pacienta trebuie sa aiba ovulatie, in urma careia se elibereaza un ovocit care va fi fecundat de un spermatozoid viabil in treimea externa a trompei uterine. Apoi, ovocitul fecundat trebuie sa ajunga din trompa uterina in cavitatea uterina, unde are loc procesul de nidatie.

Orice factor care perturba unul sau mai multe dintre aceste procese devine cauza de infertilitate. Investigatiile de specialitate presupun evaluarea in etape a functionalitatii organelor implicate in acest proces complex.

Investigatii de specialitate pentru depistarea cauzei infertilitatii

Pentru inceput, este necesar consultul de specialitate pentru ambii parteneri – examenul ginecologic pentru femei si examenul urologic pentru barbati. Cu ocazia acestor consulturi se evalueaza integritatea si normalitatea organelor genitale externe si existenta unor eventuale cauze evidente care ar putea justifica infertilitatea – de exemplu, hipospadias – deschiderea anormala a meatului urinar masculin la nivelul fetei ventrale a penisului, nivel penoscrotal sau scrotal, testicule necoborate, varicocel; existenta unui sept vaginal, secretii patologice etc.

Cu ocazia consultului de specialitate se va efectua anamneza, obtinand informatii despre antecedentele medicale ale ambilor parteneri, istoric de boli cronice, interventii chirurgicale, tratamente medicamentoase, infectii cu transmitere sexuala si, de asemenea, se vor preleva probe pentru testarea secretiei vaginale si examenul Babes-Papanicolau. De asemenea, se vor efectua analize uzuale de sange si urina, testarea functiei tiroidiene si identificarea grupei de sange si Rh-ului in cazul in care acestea sunt necunoscute.

Efectuarea spermogramei si a spermoculturii este obligatorie. Efectuarea spermogramei cu spermocultura poate evalua: volumul, concentratia spermatica, motilitatea si morfologia spermatica. O spermograma usor modificata nu inseamna neaparat ca pacientul in cauza este infertil, insa poate oferi o privire de ansamblu asupra unei eventuale cauze. De asemenea, investigatiile pot fi completate cu un test pentru fragmentarea ADN-ului spermatic, obtinandu-se astfel informatii suplimentare ce orienteaza conduita medicala ulterioara.

Pentru partenera, investigatiile se continua cu efectuarea ecografiei pelvine transvaginale pentru excluderea existentei unor formatiuni tumorale ovariene (chist de ovar, endometrioame), colectii tubare (hidro/piosalpinx), formatiuni tumorale uterine (fibroame uterine, polipi endometriali) etc. Totodata, va fi testata permeabilitatea tubara prin efectuarea histerosalpingografiei (instilarea de substanta de contrast sub control radiografic) sau sonosalpingografiei (instilarea de solutie salina sub control ecografic). Permabilitatea tubara poate fi testata si prin intermediul probei de cromopertubatie in cadrul interventiei laparoscopice diagnostice si histeroscopiei.

Efectuarea profilului hormonal aduce informatii despre secretia hormonala si existenta unor defecte de secretie hormonala la nivelul axului hipotalamo-hipofizar. Acestea pot interfera cu procesul normal de ovulatie. De asemenea, ovulatia poate fi monitorizata prin ecografii pelvine seriate sau teste de monitorizare a ovulatiei.

Totodata, este efectuata testarea rezervei ovariene prin dozarea AMH-ului. Totusi, studiile de specialitate au aratat ca o rezerva ovariana satisfacatoare nu este suficienta pentru garantarea obtinerii unei sarcini. In ultimul timp se pune accent foarte mult pe importanta calitatii materialului genetic transportat atat de ovocit, cat si de spermatozoid, calitatea acestui material genetic scazand fiziologic si vertiginos odata cu inaintarea in varsta.

Puteti rezerva online si cumpara din farmaciile Catena produse ce trateaza probleme de fertilitate, accesand adresa: https://www.catena.ro/fertilizare/

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.