Revista care te menține sănătos

Coronavirus

Gestionarea anxietăţii în perioada pandemiei provocate de COVID-19

Psihoterapeut Viorel Nedelcu, Centrul Medical Bellanima
9 noiembrie 2020
Share
Exclusiv online
Gestionarea anxietăţii în perioada pandemiei provocate de COVID-19

Ne aflăm la o atingere distanţă de COVID-19, o formă de viaţă acelulară, un agent patogen microscopic, invizibil, care provoacă, pentru moment, umanitatea în ansamblul ei, aflată la cel mai înalt nivel de dezvoltare socială, culturală şi tehnologică de la facerea lumii.

Cunoaşterea vitezei cu care se propagă virusul şi rata mortalităţii reprezintă singurul avantaj pe care îl avem şi pe care îl putem traduce în predictibilitate. Timpul foarte limitat pe care îl avem se converteşte în clipe preţioase, care devin astfel singurul răgaz înainte de ireversibil. Devenim constrânşi să luăm decizii rapid şi în contradicţie cu libertăţile cu care ne-am obişnuit.

Adaptare în ritm alert

Nivelul de adaptare capătă o cadenţă foarte alertă. Situaţiile se schimbă în termeni de ore, iar acest ritm nou face foarte dificilă adaptarea noastră la o situaţie de viaţă fără precedent, mai ales că multe dintre rutinele noastre obişnuite suferă mutaţii majore.

Ca fiinţe sociale devenim intangibili, distanţaţi fizic. De asemenea, spaţiul nostru se contractă, prin limitarea libertăţii de mişcare la suprafaţa locuinţei sau a unor ieşiri stricte şi serios motivate, iar timpul se dilată la nivelul percepţiei subiective.

Este timpul să acţionaţi

Nu sunt foarte multe lucruri de făcut sau acţiuni de întreprins, pentru gestionarea anxietăţii produse de pandemia de COVID-19, dar ceea ce se poate face trebuie întreprins cu fermitate:

  • Acum versus mâine trebuie imperativ regândit! Trebuie să luăm în calcul în primul rând avantajul pe termen lung şi să-l sacrificăm pe cel pe termen scurt. Este în natura umană să reacţionăm la primul impuls, să nu tolerăm amânarea, ratând avantaje mult mai consistente pe termen lung.
  • Alfabetizarea digitală devine un deziderat. Distanţa fizică şi socială nu înseamnă obligatoriu deconectare. Putem rămâne conectaţi şi putem socializa de la distanţă, respectând regulile de siguranţă sau folosind tehnologia. Putem avea întâlniri în spaţiul virtual cu oricare dintre cunoscuţii noştri fie telefonic, fie prin aplicaţii care rulează folosind conexiunea la internet, iar astfel, comunicarea şi interacţiunea care ne definesc ca fiinţe umane rămân posibile.
  • Munca de acasă ne oferă posibilitatea să ne dedicăm profesiei noastre, să avem un sentiment al valorii personale şi profesionale. Să fim în siguranţă este important, cum la fel de bine trebuie să ne gândim şi la viaţa noastră după ce pandemia de COVID-19 o să treacă. De asemenea, poate fi văzut ca un beneficiu munca de acasă pentru că este o perioadă în care familia poate fi reunită, iar cuplurile sau familiile să petreacă mai mult timp împreună.

Distanţarea socială, efecte paradoxale

COVID-19
  • Plictiseala poate fi convertită într-un timp nesperat pe care în mod paradoxal l-am avut şi totodată nu l-am avut din cauza ritmului foarte alert şi din cauza unei dispoziţii de tipul mereu pe fugă. Plictiseala, un mare inamic al acestei perioade, poate fi transformată într-o mare oportunitate pentru a citi, pentru a asculta muzică, de a vedea filme mai vechi sau mai noi, pentru a vizita muzee online sau pur şi simplu pentru a reflecta la acum şi la mâine. Se pot stabili întâlniri video cu mai mulţi prieteni sau chiar reuniuni de familie, care ar putea, la rândul lor, să se simtă plictisiţi şi izolaţi. Putem sfida distanţa fizică prin interacţiune mediată tehnologic pe telefon, tabletă sau calculator.
  • Să nu neglijăm corpul pentru o minte sănătoasă! Sedentarismul reprezintă un pericol major acum. Exerciţiile fizice în limita spaţiului disponibil sunt mai mult decât binevenite. Formarea unor rutine zilnice pentru a combate sedentarismul sunt chiar foarte indicate acum!
  • Gestionare resurselor interne şi externe cu moderaţie, luând în calcul o perioadă de timp mai lungă ca aşteptare realistă. Autodisciplina şi toleranţa la frustrare sunt probe importante ale maturităţii, de care este atât de necesar să ne folosim în această perioadă.

Dacă situaţia devine copleşitoare, pot fi contactaţi psihologi voluntari, prin intermediul Colegiului Psihologilor din România, care în această perioadă a iniţiat acţiunea „Suport psihologic COVID-19” pentru asistenţă psihologică.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.