Revista care te menține sănătos

Medicină generală

Gambe umflate. Cauze comune și tratamente care funcționează

Oana Zaharia; Surse: mountsinai.org, nhs.uk, webmd.com, medicalnewstoday.com, healthline.com
20 septembrie 2024
Share
Gambe umflate. Cauze comune și tratamente care funcționează

Gambele umflate sunt o problemă des întâlnită, care poate afecta persoane de toate vârstele. Dar apare cel mai des la senori. Adesea o problemă inofensivă și temporară, gambele umflate pot fi si semnul unei afecţiuni subiacentă. Cu un tratament adecvat pentru gambe umflate și strategii de prevenire, majoritatea oamenilor pot reduce inflamația și își pot menține gambele sănătoase și puternice.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Diolex Gel, un produs special conceput pentru îngrijirea picioarelor, care îmbunatăţeşte tonicitatea vasculară, stimulează circulaţia sângelui şi oferă o senzaţie plăcută de răcorire a „picioarelor grele”.

Gambe umflate, cauze

Umflarea gleznelor, a gambelor și a picioarelor, în general, apare atunci când se acumulează lichid în țesuturi, o afecțiune numită edem. Există mai mulți factori care pot contribui la acest lucru, de la probleme minore, cum ar fi statul prelungit în picioare, la probleme de sănătate mai grave.

  • Leziuni. Leziunile precum entorsele, fracturile sau luxațiile sunt unele dintre cele mai frecvente cauze pentru gambe umflate. Atunci când piciorul e lezat, se produce o inflamație ca parte a procesului de vindecare al organismului, cauzând umflături și, uneori, vânătăi.
  • Statul prelungit în picioare sau în șezut. Gravitația poate face ca sângele să se acumuleze în extremitățile inferioare, iar asta poate cauza o inflamație temporară.
  • Sarcina. Femeile însărcinate se confruntă adesea cu glezne și gambe umflate, în special în trimestrul al treilea. Acest lucru se datorează retenției crescute de lichide, presiunii asupra venelor din picioare și modificărilor hormonale care afectează circulația sângelui.
  • Efecte secundare ale medicamentelor. Medicamentele asociate cu gambe umflate includ medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, medicamentele hormonale, cum ar fi pilulele contraceptive, antidepresivele, medicamentele pentru tensiunea arterială, steroizii
  • Insuficiență venoasă. În insuficiența venoasă, venele au dificultăți în trimiterea sângelui de la picioare înapoi la inimă.
  • Insuficiență cardiacă. Umflarea gambelor poate fi un semn precoce al insuficienței cardiace. Atunci când inima nu pompează eficient, sângele poate refula în picioare, provocând acumularea de lichid.
  • Boli renale sau hepatice. În cazul bolilor renale, organismul poate reține mai mult sodiu și apă, ceea ce duce la umflături, în special la nivelul extremităților inferioare. Bolile hepatice precum ciroza pot afecta fluxul sangvin prin ficat și pot crește presiunea în vene, provocând acumularea de lichide.
  • Limfedemul. Apare atunci când sistemul limfatic este blocat sau deteriorat, împiedicând drenarea corectă a lichidului limfatic. Limfedemul poate apărea după o intervenție chirurgicală, tratamentul cancerului sau o infecție și poate duce la inflamații cronice dacă nu este tratat.
  • Cheaguri de sânge. Cheagurile de sânge care se formează în venele picioarelor pot opri întoarcerea fluxului de sânge de la picioare la inimă și pot provoca apariția edemului. Ele pot fi superficiale (apar în venele aflate chiar sub piele) sau profunde (o afecțiune cunoscută sub numele de tromboză venoasă).
gambe umflate simptome

Gambe umflate, simptome

Simptomul principal pentru gambe umflate este inflamația vizibilă în zona gambei. Alte simptome includ:

  • rigiditate sau încordare în zona afectată;
  • durere sau disconfort, în special după statul în picioare sau mersul prelungit;
  • înroșirea sau încălzirea pielii, care poate indica inflamație sau infecție;
  • dificultate la mers sau scăderea amplitudinii de mișcare;
  • modificări ale pielii, cum ar fi pielea lucioasă sau întinsă;
  • apăsarea pe zona umflată lasă o gropiță sau o adâncitură care are nevoie de câteva secunde ca să dispară;
  • dificultăți de respirație sau alte semne de supraîncărcare sistemică cu fluide (în cazul problemelor cardiace, renale sau hepatice).

Tratamentul pentru gambe umflate

Tratamentul pentru gambe umflate depinde de cauza de bază a problemei. În multe cazuri, remedii simple la domiciliu pot reduce sau elimina umflarea, dar edemul persistent sau sever poate necesita asistență medicală.

  • Odihnă și ridicarea picioarelor. Odihnirea piciorului afectat și ridicarea acestuia deasupra nivelului inimii pot ajuta la reducerea umflăturii. Acest lucru încurajează sângele și lichidul să se întoarcă în partea superioară a corpului, ceea ce reduce presiunea asupra venelor.
  • Ciorapi de compresie. Purtarea ciorapilor de compresie ajută la promovarea circulației în picioare și la prevenirea acumulării de lichid. E recomandată în special persoanelor cu insuficiență venoasă sau pentru cele care petrec perioade lungi în șezut sau în picioare.
  • Terapia cu frig. Aplicarea de gheață sau de comprese reci pe gambe timp de 15-20 de minute, de mai multe ori pe zi, poate reduce inflamația și ușura disconfortul, mai ales dacă inflamația e cauzată de o leziune.
  • Medicamente antiinflamatoare. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, pot ajuta la reducerea umflăturii și a durerii.
  • Diuretice. În cazurile în care umflarea este cauzată de retenția de lichide din cauza unei boli cardiace, renale sau hepatice, medicul poate prescrie pastile diuretice ca să ajute organismul să elimine excesul de lichide.
  • Fizioterapie. În cazul unor leziuni sau afecțiuni cronice precum limfedemul, fizioterapeuții pot oferi exerciții și tehnici manuale de drenaj limfatic pentru a reduce inflamația și a îmbunătăți mobilitatea.
  • Tratarea afecțiunii subiacente. Dacă aveți gambe umflate din cauza unei afecțiuni medicale, cum ar fi insuficiența cardiacă, insuficiența venoasă sau boala renală, este esențial să tratați cauza principală.

Comandaţi online pe www. catenapascupas.ro ciorapi compresivi. Ciorapii medicinali exercită o presiune care comprimă diametrul venelor, valvele venoase se pot închide şi, astfel, se reduce volumul de sânge care se întoarce în picioare. Cu cât diametrul venelor este mai mic, cu atât sângele circulă mai repede, împiedicând coagularea şi formarea de cheaguri.

ciorapi de compresie

Gambe umflate. Prevenţie

Deși nu toate cazurile de gambe umflate pot fi prevenite, în special cele datorate afecțiunilor medicale cronice, există mai multe strategii care pot reduce riscul apariției edemului gambei:

  • Faceți mișcare. Exercițiile fizice regulate îmbunătățesc circulația și previn acumularea de lichid în extremitățile inferioare. Mersul pe jos, înotul și alte forme de exerciții cu impact redus sunt deosebit de benefice pentru persoanele cu gambe umflate.
  • Luați pauze de la statul în șezut sau în picioare. Dacă lucrați la un birou sau stați în picioare pentru perioade lungi de timp, obișnuiți-vă să vă mișcați la fiecare oră și să flexați sau rotiți picioarele.
  • Mențineți o greutate sănătoasă. Greutatea excesivă pune presiune suplimentară pe picioare și vene, crescând riscul de gambe umflate.
  • Purtați ciorapi de compresie. Dacă sunteți predispus la gambe umflate, purtarea ciorapilor de compresie poate ajuta la prevenirea umflăturilor prin îmbunătățirea circulației în picioare.
  • Reduceți consumul de sare. O dietă bogată în sodiu poate duce la retenția de lichide, exacerbând inflamația.
  • Hidratați-vă. Consumul abundent de apă ajută la menținerea unui echilibru adecvat al fluidelor în organism și previne deshidratarea, unul dintre factorii de risc pentru gambe umflate.

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.