Fumatul lasa o amprenta de durata asupra ADN-ului uman, modificand mai mult de 7.000 de gene in moduri care pot contribui la dezvoltarea bolilor corelate acestui viciu, este concluzia unui nou studiu.
In cadrul acestuia, cercetatorii au examinat rezultatele probelor de sange prelevate de la aproape 16.000 de persoane, ca parte a 16 studii anterioare. Ei au descoperit ca, in cazul celor care au renuntat la fumat, cele mai multe gene s-au „recuperat” in termen de cinci ani. Insa au descoperit si ca anumite modificari genetice au ramas, chiar si la 30 de ani dupa ultima tigara fumata.
Consecintele fumatului asupra sanatatii
Bolile cardiovasculare, cancerul pulmonar si accidentele vasculare cerebrale sunt doar cateva dintre bolile pe care le poate cauza fumatul. In plus, cu aproape 6 milioane de victime pe an, fumatul este principala cauza de deces care ar putea fi prevenita. Studiul a fost publicat in revista Circulation: Cardiovascular Genetics.
Elena Coroianu
Sursa: medicinenet.com