Un flegmon amigdalian, cunoscut și sub denumriea de abces periamigdalian, reprezintă de fapt o infecție bacteriană severă acută a țesuturilor din jurul amigdalelor palatine. De cele mai multe ori, un flegmon amigdalian apare după o complicație a amigdalitei acute netratate sau inadecvat tratate și afectează mai ales adolescenții și tinerii adulți. Din cauza riscului de extindere rapidă a infecției la structurile adiacente vitale, reprezintă o urgență otorinolaringolodică, întrucât are potențialul de a pune în pericol viața persoanei respective dacă nu este gestionat corespunzător. Este important de reținut că nu vorbim despre un abces amigdalian, flegmonul fiind mai difuz.
Flegmon amigdalian – cauze și factori de risc
Un flegmon amigdalian reprezintă o acumulare purulentă, difuză, de puroi, în special în spațiul periamigdalian, ca urmare a unei infecții bacteriene severe. În mod uzual, apariția unui flegmon amigdalian este precedată de amigdalita acută (în special cea streptococică), dar poate să apară și independent, mai ales la persoanele cu sistem imunitar compromis. Procesul inflamator este, în primă instanță, localizat la nivelul amigdalelor, dar se poate extinde și în țesuturile din jur și în special spațiul periamigdalian, ducând la formarea unui abces sau a unui flegmon difuz, slab delimitat de formațiunile învecinate. Principalele cauze care duc la flegmon amigdalian sunt:
- infecțiile bacteriene: cea mai frecventă cauză este infecția cu Streptococcus pyogenes (care mai este numit și streptococ β-hemolitic de grup A). Mult mai rar sunt implicate alte specii bacteriene, cum ar fi Staphylococcus aureus, Haemophilus influenzae și bacterii anaerobe, cum ar fi fusobacteriile;
- amigdalitele recurente cresc riscul de flegmon amigdalian, din cauza inflamației cronice a țesuturilor periamigdaliene și vulnerabilității crescute la colonizare bacteriană;
- sistemul imunitar deficitar (diabet zaharat, HIV/SIDA, tratament cu corticosteroizi) crește riscul ca o persoană să dezvolte flegmon amigdalian chiar în absența unei amigdalite;
- fumatul crește susceptibilitatea la infecții repetate, favorizând dezvoltarea unui flegmon;
- leziunile traumatice secundare traumelor la nivelul amigdalelor sunt „porți de intrare”, iar acest lucru favorizează pătrunderea bacteriilor și infecția profundă, cu formare ulterioară a unui flegmon amigdalian;
- prezența cariilor dentare și a altor probleme stomatologice netratate crește riscul ulterior de a dezvolta flegmon amigdalian. Spre exemplu, s-a observat că diagnosticul este relativ mai frecvent pus în rândul persoanelor care trec prin perioada în care le erupe molarul de minte;
De cele mai multe ori, apariția flegmonului este o complicație a amigdalitei. Totuși, în anumite cazuri acesta poate apărea și ca urmare a unei infecții de la nivelul dinților care s-a extins și la nivelul amigdalelor, în special pe fondul erupției dentare (cum ar fi a molarului de minte).
Flegmon amigdalian – simptome și manifestări
Simptomele asociate prezenței unui flegmon amigdalian sunt acute și severe, caracterizate mai ales prin dureri intense. Manifestările clinice comune includ:
- durerea unilaterală la nivelul gâtului reprezintă un simptom cardinal al flegmonului. Tinde să devină mai puternică în timpul deglutiției, masticației și chiar în momentul vorbirii;
- dificultăți și dureri de deglutiție;
- trismus, adică blocajul mandibulei, din cauza contracției musculaturii maseterice, asociată inflamației din spațiul periamigdalian. Trismusul complică examinarea clinică a pacientului cu flegmon amigdalian și, de asemenea, sugerează un proces infecțios sever;
- dureri de urechi (de aceeași parte ca durerea de gât);
- febră (peste 38.5°C), frisoane, stare generală alterată;
- salivație excesivă și afectarea calității vorbirii (vocea devine mai nazală);
- devierea uvulei către partea opusă a flegmonului, din cauza inflamației și presiunii pe care colecția purulentă o exercită;
- umflarea ganglionilor limfatici cervicali, care devin sensibili la palpare, de obicei pe partea afectată.
Persoanele cu flegmon amigdalian au și dificultăți respiratorii, îndeosebi dacă prezintă tendința de a respira în mod obișnuit pe gură. Pe partea unde s-a dezvoltat flegmonul în unele cazuri se poate observa cu ochiul liber o umflătură. Starea febrilă indică, de cele mai multe ori, o infecție puternică, mai ales dacă tinde să nu se amelioreze după administrarea de antipiretice.
Tratament flegmon amigdalian
Tratamentul flegmonului amigdalian este unul de urgență, mai ales dacă afecțiunea se prezintă cu simptome severe. Pentru a evita complicațiile, alternativele de tratament includ:
Drenajul abcesului
Elimină exsudatul purulent și reduce presiunea locală. Se poate realiza prin mai multe moduri:
- incizie și drenaj: se efectuează o incizie în zona de maximă fluctuație, de obicei după ce s-a anesteziat local zona, pentru a elibera puroiul acumulat;
- aspirare cu acul: conținutul purulent se aspiră folosind un ac special, iar această metodă se consideră a fi mai puțin invazivă și este indicată la persoanele cu risc de complicații.
Tratament antibiotic
Este esențial pentru a combate infecția bacteriană. Antibioticele frecvent administrate în caz de flegmon amigdalian includ:
- peniciline cu spectru larg de acțiune și inhibitori de beta-lactamaze: opțiunea de primă linie este reprezentată de Amoxiciclina/Clavulanat, în special în infecțiile streptococice sau cele cu bacterii anaerobe;
- clindamicina: indicată la persoane cu flegmon amigdalian alergice la penicilină;
- macrolide: azitromicina sau claritromicina pot fi administrate în caz de alergie la antibiotice beta-lactamice, deși au un spectru de acțiune mai restrâns.
Tratament chirurgical
Operația de flegmon amigdalian poartă denumirea de amigdalectomie, dar rămâne încă relativ controversată. Totuși, se poate lua în considerarea amigdalectomia de urgență (amigdalectomie în timpul episodului acut) în cazurile de flegmon amigdalian recurent sau la persoanele la care drenajul și terapia antibiotică nu a avut succes. Amigdalectomia planificată este se recomandă la persoanele cu istoric de amigdalită cronică recurentă, însă după remiterea episodului acut al bolii.
Tratament simptomatic
În cazul durerilor intense și febrei, se recomandă analgezice și antipiretice. Este recomandat să se evite administrarea de aspirină la copii, din cauza riscului de a dezvolta sindrom Reye. Starea febrilă ridicată poate duce la deshidratare, motiv pentru care se recomandă hidratarea optimă.
Flegmon amigdalian – riscuri și complicații asociate
Prezența unui flegmon amigdalian poate avea un curs potențial grav, motiv pentru care deseori reprezintă o urgență otolaringologică. Complicațiile sunt mult mai frecvente la persoanele care nu solicită tratament sau la care gestionarea bolii este necorespunzătoare. Printre complicațiile și riscurile asociate se numără următoarele:
- extinderea infecției către spațiul parafaringian sau retrofaringian, cu formarea abceselor la nivelul acestor formațiuni și risc major de compresie și obstrucționare a căilor respiratorii;
- complicații sistemice, cum ar fi septicemia, când bacteriile din flegmonul amigdalian ajung să pătrundă în sânge. Sepsisul reprezintă o urgență medicală imediată și necesită tratament intensiv;
- inflamația și trismusul sever pot compromite căile respiratorii, iar în astfel de situații există posibilitatea de a se ajunge la necesitatea intubației sau chiar traheostomiei pentru a asigura ventilația persoanelor cu flegmon amigdalian;
- tromboflebita septică (sindromul Lemierre): infecția bacteriană din spațiul amigdalian are potențialul de a afecta vena jugulară internă, ducând la tromboflebită septică. Deși această complicație este foarte rară, în lipsa tratamentului de urgență poate fi fatală;
- recurențe: persoanele cu flegmon amigdalian sunt predispuse recurențelor, mai ales atunci când sunt prezenți și factori predispozanți (amigdalită cronică, fumatul). În aceste cazuri, o alternativă eficientă de tratament o reprezintă amigdalectomia electivă.
Este foarte important ca în cazul în care simptomele de flegmon amigdalian par să se agraveze, chiar și în prezența tratamentului, să se apeleze la serviciile medicale de urgență. De asemenea, trebuie avut în vedere cât persoanele cu flegmon amigdalian prezintă contagiozitate ridicată, în esență fiind vorba despre o infecție bacteriană activă. Agenții bacterieni sunt transmiși pe calea aerului, prin picături respiratorii eliminate în timpul vorbitului, tusei, strănutului. Persoana care are flegmon amigdalian ar trebui să-și limiteze contactul cu persoanele sănătoase. Simptomele pot fi ameliorate prin gargară cu ceai de mușețel, soluții saline, comprese calde în jurul gâtului.
foto: shutterstock.com
