Razele X au fost descoperite de către fizicianul Wilhelm Röntgen, în anul 1895. Acesta obișnuia să petreacă foarte mult timp singur în laboratorul său și să lucreze, făcând experimente cu fasciculele de electroni (raze catodice). Într-una din zile, pe când lucra cu tubul său Crookers (tub cu raze catodice), iar curentul electric „curgea” practic prin tub, Röntgen a observat că o placă acoperită cu fosfor din spatele lui a început să străluceacă.
Datorită experienței și intuiției, fizicianul a realizat faptul că descoperise ceva foarte important. Dacă alți oameni de știință presupuneau că tubul Crookers emitea un singur tip de radiații – razele catodice, Wilhelm și-a dat seama că tubul emitea și un al doilea tip de radiații care puteau „călători” și în afara lui. Le-a numit raze X. După publicarea descoperirilor, lumea științifică a fost extaziată. Razele X aveau aplicații în mai multe domenii, iar în anul 1901 Wilhelm Röntgen a primit Premiul Nobel pentru Fizică.
La scurt timp, însă, au început să apară și efectele negative ale razelor X – s-au înregistrat arsuri ale pielii, căderea părului și chiar apariția cancerului, mai ales că unele persoane au fost expuse la aceste raze chiar și câteva ore. În timp, tehnica s-a îmbunătățit, iar astăzi cu ajutorul razelor X specialiștii pot observa ce se întâmplă în corpul uman fără a interveni chirurgical, dar și fără riscuri.
