Ficat gras. Cauze, simptome, regim de viață, complicații

Steatoza hepatică, denumită în limbaj popular și ficat gras, apare în momentul în care celulele ficatul se încarcă cu grăsime în exces. În mod normal, în hepatocite se găsește o cantitate relativ mică de trigliceride, care chiar au efect protector asupra ficatului. Totuși, o persoană ajunge să dezvolte ficat gras în momentul în care cantitatea de grăsime din ficat ajunge să depășească 5% din greutatea acestuia. Depozitarea cronică și prelungită de grăsime în ficat va duce la dereglări metabolice, inflamație și, în timp, la stadii avansate de steatoză hepatică non-alcoolică. Clinic, se mai poate diferenția și un alt tip de steatoză hepatică, și anume steatoza hepatică alcoolică.

Deși există mai multe mecanisme prin care se ajunge la steatoză, în principal este vorba despre acumularea excesive de grăsime la nivelul ficatului, ca urmare a aportului alimentar crescut de grăsimi. Alte mecanisme implicate pot fi stimularea excesivă a lipogenezei (formarea de lipide din precursori), secreția crescută de LDL-colesterol de către ficat. Steatoza hepatică alcoolică, după cum și denumirea o spune, este cauzată de consumul excesiv de alcool. Cauzele ficatului gras non-alcoolic includ aportul alimentar crescut de grăsimi în asociere cu alte patologii, cum ar fi obezitatea, dislipidemiile și diabetul de tip 2, sindromul metabolic, rezistența la insulină.

Ficat gras – cauze și factori de risc

În funcție de procentul de grăsime din celulele ficatului, afecțiunea se poate clasifica astfel:

gradul 0: ficatul este sănătos, cu un conținut în grăsime <5%;
gradul 1: steatoză hepatică ușoară, cu un conținut în grăsime între 5-33%;
gradul 2: steatoză hepatică moderată, cu un conținut în grăsime între 34-66%;
gradul 3: steatoză hepatică severă, cu un conținut în grăsime >66%.

Așa cum s-a menționat și mai sus, există două tipuri distincte de steatoză hepatică (ficat gras):

Ficat gras alcoolic

Cauzele ficatului gras alcoolic includ, în principal, consumul cronic de alcool. De exemplu, s-a observat faptul că aportul zilnic timp de cinci ani a aproximativ 30-50 de grame de alcool pur crește semnificativ riscul de a dezvolta această patologie. În astfel de situații, afecțiunea poate evolua foarte rapid spre ciroză hepatică, cu fibroză severă și, în cele din urmă, chiar cancer de ficat (carcinom hepatocelular). Limitarea consumului de alcool și abstinența reprezintă singura modalitate prin care această afecțiune poate fi prevenită. Ficatul, chiar dacă are capacitatea de a se regenera, în stadiile avansate de steatoză hepatică alcoolică prezintă semne de fibrozare.

ce este steatoza hepatica, ce este ficat gras, simptome ficat gras, regim ficat gras, cauze ficat gras,

Ficat gras non-alcoolic

La nivel global, ficatul gras non-alcoolic reprezintă principala cauză a bolii hepatice cronice și se manifestă printr-o gamă variată de anomalii hepatice, însă în absența consumului excesiv și cronic de alcool. Deși aportul alimentar excesiv de grăsimi poate duce la ficat gras non-alcoolic (în timp), există mai multe afecțiuni medicale asociate cu acest diagnostic, și anume:

sindromul metabolic (obezitate, diabet de tip 2, hipertensiune arterială, dislipidemie);
afecțiuni metabolice și genetice: lipodistrofii, sindromul ovarelor polichistice, boala Weber-Christian, boala Wilson, homocistinuria;
fenomenul de rezistență la insulină (principala cauză a diabetului de tip 2);
infecțiile virale cronice: infecția cu HIV, infecția cu virusurile hepatice B și C;
stările severe de malnutriție (boala celiacă, malnutriția proteică Kwashiorkor), înfometare, nutriția parenterală totală, supraalimentarea;
anumite tratamente medicamentoase: cu metotrexat, tamoxifen, acid valproic, amidoronă, tratamente pentru perioade lungi de timp cu corticosteroizi.

Vârsta medie la care este pus diagnosticul de ficat gras este de 50 de ani. Obezitatea este, poate, principalul factor de risc pentru steatoza hepatică non-alcoolică. Spre exemplu, la persoane cu obezitate severă care apelează la intervenții chirurgicale bariatrice, până la 90% se identifică și faptul că au ficat gras non-alcoolică, iar unele au chiar și ciroză. Rezistența la insulină are poate cea mai importantă valoare predictivă a steatozei hepatice non-alcoolice. Tratamentul în caz de ficat gras necesită, înainte de toate, schimbări ale stilului de viață. Se recomandă abordarea unui regim care să excludă și să limiteze grăsimile, precum și practicarea regulată de activitate fizică susținută.

Ficat gras – simptome și manifestări

Persoanele cu ficat gras sunt, de obicei, asimptomatice. De cele mai multe ori, diagnosticul este pus pe seama constatărilor imagistice accidentale, efectuate din cu totul alte considerente. Când sunt prezente simptomele ficatului gras, acestea sunt nespecifice, prezentându-se astfel:

lipsa poftei de mâncare;
senzația de greață, în special după o masă bogată în grăsimi;
durere sau disconfort la nivelul cadranului abdominal drept, în partea superioară;
modificări ale greutății (creșteri în greutate de peste 15-18 kilograme, de-a lungul ultimilor 2-3 ani);
senzație de oboseală;
simptome asociate diabetului, fiind cunoscută asocierea dintre ficat gras și diabet de tip 2.

În lipsa unui tratament pentru ficat gras și adoptării unui regim alimentar adecvat, boala poate evolua spre afecțiuni hepatice ale căror simptome pot fi mai ușor de identificat, fiind oarecum mai specifice.

Ficat gras – regim de viață recomandat

Tratamentul pentru ficat gras include, înainte de toate, modificări ale stilului de viață și scădere în greutate. De asemenea, implică și controlul glicemiei și gestionarea dislipidemiilor. În cazul persoanelor cu obezitate semnificativă și ficat gras asociat, bypass-ul gastric sau alte modalități chirurgicale de scădere în greutate pot fi avute în vedere. S-a dovedit că scăderea în greutate și redobândirea statutului normoponderal reduce severitatea bolii. O pierdere de până la 3-5% din greutatea corporală este necesară pentru a îmbunătăți prognosticul bolii. Pe de altă parte, pentru a obține efecte terapeutice majore, este necesară o pierdere de până la 10% a greutății actuale.

Nu există medicamente pentru ficat gras care să fie recomandate ca urmare a unui protocol. În schimb, există anumite opțiuni farmacologice, care includ metformină, vitamina E și uleiul de pește, orlistat (inhibitor al lipazei gastrice și pancreatice) și sibutramină. Pentru persoanele care suferă de ficat gras în stadiu avansat și ciroză, doar transplantul hepatic se poate dovedi curativ. De asemenea, diferite ceaiuri pentru ficat gras pot fi recomandate ca parte a medicinei naturiste, însă eficiența lor nu a fost dovedită în totalitate.

Recomandări pe care persoanele cu ficat gras ar trebui să le aibă în vedere

adoptarea unui regim pentru ficat gras, cu limitarea consumului de grăsimi (în special cele saturate și de tip trans) și a carbohidraților rafinați;
aportul caloric zilnic ar trebui redus cu până la 1.000 de kcal, în funcție de greutatea actuală și de necesarul metabolismului bazal;
se recomandă o scădere în greutate cu până la 10% din greutatea actuală;
se recomandă evitarea consumului de fructe bogate în fructoză;
se recomandă abstinența de la alcool (mai ales de către persoanele cu ficat gras alcoolic);
persoana cu ficat gras ar trebui să practice în jur de 200 de minute de activitate fizică, însă susținută, pe săptămână (se recomandă antrenamentele de tip cardio, dar și cele cu greutăți);
dieta ar trebui să fie cât mai diversificată, să satisfacă nevoile nutriționale ale persoanei cu ficat gras, dar ar trebui să limiteze cât mai mult aportul de grăsimi nesănătoase și alcool;
se recomandă evitarea administrării de medicamente cu potențial hepatotoxic;
se recomandă ca persoanele cu ficat gras să renunțe la fumat;
progresia bolii ar trebui monitorizată pentru semne de disfuncție hepatică, cum ar fi ascita, eritemul palmar, scăderea nivelului de albumină, creșterea INR, frecvente la persoanele cu ficat gras necorespunzător gestionat.

Schimbările alimentare și ocupaționale reprezintă principalul tratament în caz de ficat gras. De exemplu, așa-zisa dietă mediteraneană se consideră a fi una dintre cele mai eficiente la persoane cu acest diagnostic. Această dietă asigură un aport extraordinar de antioxidanți naturali, grăsimi sănătoase și alți compuși fitochimici care îmbunătățesc sensibilitatea la insulină și de asemenea profilul funcțional hepatic, ceea ce duce la îmbunătățirea prognosticului asociat bolii.

Ficat gras – posibile complicații

Persoanele cu ficat gras, în special cele care nu își reconsideră stilul de viață și continuă atât să consume alcool, cât și să aibă o dietă bogată în grăsimi, prezintă un risc crescut ca patologia să progreseze, ducând la complicații cum ar fi: